Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA NR.48

Ședința publică din data de 13 februarie 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTOR 2: Marilena Panait Mircea

Asistenți judiciari: -

: - -

Grefier: -

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantele - și, ambele cu domiciliul ales la Judecătoria Pucioasa, în P, str. -, nr. 10, județul D, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județ D, Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P și Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Calea B, nr. 3, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cerere scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că din partea pârâtului Ministerul Justiției s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare cu privire la precizările formulate de reclamante, un exemplar al acesteia fiind depus și pentru termenul anterior.

Curtea, având în vedere că prin decizia Curții Constituționale nr.104/20.01.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009 s-a constatat că disp. art.I și II din nr.OUG75/2008 sunt neconstituționale și ținând cont de obiectul acțiunii de față, ce constituie un litigiu de muncă, invocă din oficiu necompetența materială a instanței, competența aparținând în primă instanță Tribunalului Dâmbovița în raport de dispozițiile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA:

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, calculate la salariul de bază pe ultimii ani până în prezent și în continuare, în condițiile prevăzute de art.421din Legea nr.104/1999, care a completat Legea nr.50/1996 și sporul de ședință de judecată, conform art.9 din Legea nr.104/1999, care a completat Legea nr.50/1996, solicitând și actualizarea sumelor cu coeficientul de inflație, la zi.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că articolele prevăzute de dispozițiile legale mai sus enunțate au fost abrogate prin OG nr.83/2000, însă prin decizia pronunțată la 10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că în mod greșit s-a anulat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Daf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât este un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor.

Prin încheierea din data de 3 iulie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa dispus scoaterea cauzei de pe rol și a trimis dosarul spre soluționare Curții de Apel Ploiești, având în vedere dispozițiile art.I din nr.OUG75/2008, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr-.

Prin cererea înregistrată sub nr.15161/02.12.2008 la Registratura Curții de Apel Ploiești, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că obiectul privește drepturi salariale, iar perioada pentru care solicită sporurile restante este 2001 la zi și în continuare.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei, cu privire la capătul de cerere referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, s-a arătat că pretențiile reclamantelor sunt neîntemeiate pentru perioada de după 1.02.2007.

În ceea ce privește acordarea sporului de ședință, s-a susținut că dispozițiile legale care îl reglementau au fost abrogate prin OG nr.83/2000.

Și pârâta Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare, prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 18.03.2005, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii.

La termenul din 13 februarie 2009, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii de față, excepție ce are prioritate în raport cu celelalte excepții invocate în cauză.

Astfel, prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009, s-a constatat că dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008 sunt neconstituționale, situație în care, ținând cont de obiectul prezentei acțiuni, ce constituie un litigiu de muncă, aparține tribunalului, în primă instanță, competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă.

Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, ce statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 - ce privesc conflictele de muncă - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, urmează ca în baza art.158 alin.1 și art.159 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reprezentând instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantele își au domiciliul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele - și, ambele cu domiciliul ales la Judecătoria Pucioasa, în P, str. -, nr. 10, județul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județ D, Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P și Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Calea B, nr. 3, jud. D, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2009.

Președinte Judecător

--- - - -

Asistenți judiciari

- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.9 ex/27.02.2009

/

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Mircea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Ploiesti