Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4949/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2558/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4949/
Ședința publică de la 01.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.7873 din data de 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41104/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-reclamant arată că avocatul său nu-l poate reprezenta la acest moment procesual. Solicită a se lăsa cauza la sfârșitul listei.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri. Depune la dosar ordonanța/05.05.2009 emisă de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 B pentru a dovedi că Parchetul a reținut o culpă în sarcina societății și Decizia nr.-/25.06.2009 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă.
Curtea admite proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită recursului. Arată că a criticat sentința pentru capătul 3 de cerere întrucât în mod greșit instanța de fond apreciat că nu este întemeiat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 15.04.2009, recurentul-reclamant a criticat sentința civilă nr.7873/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41104/3/LM/2007.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurentul a susținut, în esență, faptul că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art.60 din legea nr.53/2003, considerând, în mod netemeinic, faptul că raporturile de muncă au încetat prin acordul părților, acord ce nu a existat în fapt sau în drept.
Recurentul a mai criticat neacordarea drepturilor salariale pentru perioada iulie 2007 - octombrie 2008, precum și neobligarea angajatorului la plata contribuțiilor pentru perioada mai 2006 - iunie 2007, față de împrejurarea că timp de 2 ani nu s-a putut angaja din pricina lipsei cărții de muncă, pierdută inițial de angajator și restituită abia în timpul judecății.
Intimata-pârâtă SC nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.7873/17.12.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a a admis în parte acțiunea precizată, obligând pârâta-intimată la plata către bugetul statului a contribuțiilor aferente salariului pentru intervalul mai 2006 - iunie 2007, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata drepturilor salariale pentru perioada iulie 2007 - octombrie 2008 și cheltuielile de judecată și ca rămas fără obiect capătul de cerere privind restituirea carnetului de muncă.
În motivarea respingerii capătului de cerere privind acordarea drepturilor salariale, instanța de fond a arătat că în luna iunie 2007 au încetat în fapt efectele contractului individual de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art.55 lit.b din Legea nr.53/2003, față de faptul că niciuna dintre părți nu a mai dorit continuarea raporturilor de muncă.
Dispozițiile art.55 lit.b din Legea nr.53/2003 reglementează cazul încetării contractului individual de muncă ca urmare a acordului părților.
Acest acord poate fi unul expres sau poate îmbrăca o formă tacită rezultând din împrejurările concrete. Astfel, Curtea reține că ulterior lunii iunie 2007, recurentul nu s-a mai prezentat la serviciu, neprestând activitate pentru a putea solicita să-i fie plătit salariul. Constatând această situație, angajatorul nu a dispus declanșarea procedurii disciplinare în vederea constatării absenței nemotivate de la serviciu a salariatului, ceea ce înseamnă că angajatorul a acceptat tacit încetarea raporturilor de muncă cu salariatul-recurent.
Acesta din urmă trebuia să se prezinte la serviciu începând cu luna iulie 2007 sau să facă dovada că, deși s-a prezentat, nu a fost primit. Recurentul avea de asemenea posibilitatea de a solicita în instanță obligarea angajatorului de a-i permite accesul la locul de muncă și desfășurarea activității corespunzătoare profesiei menționată în contractul individual de muncă.
Recurentul nu a întreprins niciun asemenea demers, ceea ce îndreptățește Curtea să considere, similar instanței de fond, că începând cu luna iulie 2007, din motive personale, recurentul-reclamant nu s-a mai prezentat la serviciu, nu a mai prestat activitate, împrejurare care îl împiedică în mod obiectiv să încaseze drepturile salariale aferente intervalului cuprins între iulie 2007-octombrie 2008.
Potrivit dispozițiilor art.154 alin.1 și 2 din Legea nr.53/2003, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru această muncă salariatul având dreptul la un salariu exprimat în bani.
Prevederile legale mai sus citate condiționează acordarea drepturilor salariale de prestarea activității, or, în speță, recurentul-reclamant nu a probat această împrejurare, după cum nu a probat că nu a fost lăsat de angajator să presteze activitate începând cu luna iulie 2007.
Această din urmă împrejurare nu putea fi probată decât de reclamant, care nu a dovedit că în luna iulie 2007 s-a prezentat la serviciu și nu a fost primit de către intimata-pârâtă.
De altfel, este puțin probabil ca în luna iulie 2007 reclamantul-recurent să fi încercat în mod real să își continue activitatea, câtă vreme la data de 01.08.2006 a solicitat închiderea carnetului de muncă începând cu 01.08.2006 în vederea pensionării anticipate.
Din capătul doi al cererii precizate (fila 26 dosar Tribunal) rezultă că reclamantul-recurent a solicitat pentru perioada iulie 2007 - octombrie 2008 plata drepturilor bănești în cuantum de 22500 Ron corespunzător unui salariu net de 1500 lei lunar.
Prin urmare, reclamantul-recurent a înțeles să solicite contravaloarea unor salarii neîncasate în perioada iulie 2007 - octombrie 2008, dar, având în vedere că nu a prestat munca de electrician în această perioadă în cadrul intimatei-pârâte, nu poate solicita plata salariului.
Așa cum Curtea a arătat, este posibil a se constata acordul tacit al părților în ceea ce privește încetarea contractului individual de muncă, atunci când circumstanțele particulare permit o asemenea concluzie. Faptul că recurentul-reclamant nu s-a mai prezentat la serviciu începând cu luna iulie 2007, iar angajatorul a acceptat această conduită fără a uza de prerogativa disciplinară conduce la concluzia că părțile au înțeles că încheie raporturile juridice de muncă fără a întocmi un înscris anume în acest sens.
De altfel, dispozițiile înscrise în Legea nr.53/2003 nici nu reglementează obligația angajatorului de întocmi vreun înscris care să constate încetarea contractului prin acordul părților. Raportat la cerința simetriei formelor juridice, Curtea reține că Legea nr.53/2003 prevede forma scrisă a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată doar ca o cerință de înlesnire a probațiunii existenței contractului, iar nu ca o condiție de validitate a acestuia. În cazul în care nu a existat un înscris care să certifice existența raporturilor de muncă,prestarea muncii poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, inclusiv prin prezumții.
Aceeași este situația în cazul în care efectele contractului individual de muncă încetează ca rezultat al acordului părților. Dacă pentru încheierea contractului nu este obligatorie forma scrisă, respectând principiul simetriei formelor juridice, nici pentru încetarea acestui contract prin acordul părților nu este absolut necesară respectarea formei scrise, existența acordului putând fi dedusă din circumstanțele speciale ale speței.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art.51 lit.g din Legea nr.53/2003 (în forma în vigoare la data de 22.04.2007) situației reclamantului-recurent, Curtea invită recurentul-reclamant, cât și pe avocatul redactor al cererii de recurs, să lectureze dispozițiile Legii nr.53/2003, împrejurare ce le va permite cu ușurință să constate că acest articol de lege era abrogat (prin urmare inaplicabil) la data de 1 iulie 2007, cât și ulterior acestui moment.
Concedierea recurentului-reclamant nu reprezintă o obligație a angajatorului, ci o opțiune a acestuia în cazul în care alege să declanșeze procedura cercetării disciplinare pentru absențe nemotivate de la serviciu.
În măsura în care angajatorul a ales să nu exercite prerogativa declanșării cercetării disciplinare pentru absențe nemotivate, rezultă că acesta a acceptat tacit cu încetarea efectelor contractului individual de muncă, acord tacit ce și-a produs efectele începând cu data la care reclamantul-recurent trebuia să se prezinte la serviciu, respectiv 1 iulie 2007.
Chiar dacă se poate discuta pe marginea existenței unui prejudiciu legat de neeliberarea cărții de muncă a recurentului-reclamant, un asemenea prejudiciu ar putea avea la bază constatarea unei conduite civile delictuale a intimatei-pârâte. Cererea de chemare în judecată, atât în forma ei inițială, cât și în forma precizată, arată foarte clar că reclamantul a înțeles să solicite pentru intervalul cuprins între iulie 2007 - octombrie 2008 contravaloarea drepturilor salariale, iar nu despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a neeliberării cărții de muncă.
Din această perspectivă a inexistenței unui asemenea capăt de cerere, considerentele instanței de fond referitoare la lipsa dovezii prejudiciului creat ca urmare a neeliberării cărții de muncă sunt nerelevante pentru că exced obiectului cauzei deduse judecății.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.7873 din data de 17.12.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41104/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./21.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Valentina Sandu, Amelia Farmathy
