Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 54/
Ședința publică din 26 Ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
- recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str.- nr.18, județul C, și
- recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 510/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în C,-, județul C și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect drepturi bănești - spor 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conf.art.87 și urm. Cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că la data de 25.01.2010 Ministerul Finanțelor prin DGFP Cad epus la dosar precizări cu privire la excepția tardivității, precum și borderoul nr.149/23.07.2009 de la. C, prin care face dovada declarării în termen a recursului, care a fost înaintat Tribunalului Constanța prin poșta specială la data de 23.07.2009.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecată în lipsă conf. art.242 alin.2 cod pr.civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constața și Ministerul Justiției, în solidar, la plata sumei reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare pentru ultimii trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sumă actualizată cu rata inflației;
- acordarea acestui spor și în continuare
- obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
În considerente s-a arătat că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, s-a stabilit că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază.
S-a arătat că eliminarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică generează o situație vădită de discriminare și nu a fost justificată în nici o modalitate.Discriminarea creată se raportează, în opinia reclamantei, la alte categorii socio-profesionale salarizate din fondurile bugetului de stat; în acest sens sunt și dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a structurilor sale teritoriale, art. 10 din nr.OUG 65/1999 privind salarizarea personalului AVAS; art. 15 din nr.OUG 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
S-a susținut că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG8/2007, prin care se abrogă Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel că pretențiile reclamantei după data de 01.02.2007 nu sunt fondate.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus, la rândul său, întâmpinare, invocând în principal lipsa calității procesuale pasive, pe considerentul că prezentul litigiu vizează raporturi de muncă.
Pârâtul a susținut că doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. 2 din Constituția României.
Au fost invocate, totodată, prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002.
S-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale solicitate de reclamantă, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite.
La termenul din 25.03.2009 instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat pentru pretențiile aferente perioadei 15.01.2006-01.02.2007, excepție asupra căreia se va pronunța cu prioritate potrivit art.137 proc.civ.
Astfel, din examinarea Deciziei civile nr. 345/24.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în Dosar nr- rezultă că reclamanta a obținut deja prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă recunoașterea drepturilor pretinse și prin cererea de față, pentru perioada 10.09.2004-01.02.2007.Cum perioada vizată prin această nouă cerere este cuprinsă între 15.01.2006 și data pronunțării hotărârii, precum și în continuare, față de prevederile art.1201 civ. urmează a se reține că în privința sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică aferent perioadei 15.01.-.02.2007 există autoritate de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.510/13.04.2009, Tribunalul Constanțaa admis excepția autorității de lucru judecat pentru pretențiile aferente perioadei 15.01.2006 -01.02.2007.
Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 15.01.2006 -01.02.2007 pentru autoritate de lucru judecat.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CONSTANTA și TRIBUNALUL CONSTANTA și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța și Curtea de APEL CONSTANȚA la plata către reclamantă a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut, începând cu data de 01.02.2007 și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate juridică la Curtea de APEL CONSTANȚA.
Prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, s-a stabilit că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază.
Textul menționat a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000, însă abrogarea s-a realizat cu încălcarea limitelor delegării legislative stabilite în mod explicit prin Legea nr. 125/2000, întrucât prin art. 1 pct. q 1 din acest act normativ, Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, iar nu și pentru abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Or, Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 a fost emisă pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, iar nu și pentru abrogarea unor prevederi ale legii, în condițiile art. 56 alin. 2 și art. 63 din Legea nr. 24/2000. Prin urmare, abrogarea art.47 din Legea 50/1996 prin OG83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
În soluționarea cauzei se va avea în vedere, în egală măsură, decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin care s-a reținut că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum i personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a G8 3/2000, aprobată prin Legea 331/2001.
Astfel, în contextul dat de art. 329 alin. 3 cod proc. civilă, soluția pronunțată asupra acestei probleme de drept interpretate și dezlegate în mod diferit de instanțele judecătorești, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii în materie și devine obligatorie pentru instanțe, în spețele identice avute pe rol.
In ce privește susținerile pârâtului Ministerul Justiției în sensul că după abrogarea Legii 50/1996 prin OG8/2007 personalul auxiliar nu mai poate beneficia de sporul de 50%, instanța apreciază că în aplicarea prevederilor art.329 alin.3 proc.civ. nu se poate da eficiență dispozițiilor OG8/2007, câtă vreme aceasta era in vigoare la data pronunțării deciziei în interesul legii 10.03.2008, însă instanța supremă nu a indicat-o ca pe un reper temporal in funcție de care să opereze distincții între diversele categorii de cereri având ca obiect sporul în discuție.
Sumele datorate vor fi actualizate în raport de indicele de inflație care acoperă cu titlu de daune-interese prejudiciul produs prin devalorizarea monedei naționale, de la data scadenței și până la plata efectivă a acestei sume.
Având în vedere că drepturile acordate, asupra cărora sunt achitate contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale constituie în raport de prevederile Legii nr. 19/2000, stagiu de cotizare, va fi admis și capătul de cerere referitor la obligarea Curții de APEL CONSTANȚA la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Totodată, va fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare plății despăgubirilor. Si aceasta întrucât conform art. 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.
Împotriva sus menționatei sentințe civile au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Justiției.
1.Ministerul Finanțelor Publice prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice C, prin recursul declarat critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Instanța este obligată să verifice atât calitatea procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Astfel, cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajatori, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța și angajați-reclamanții.
Față de situația că Ministerul Finanțelor Publice nu are în atribuții modificarea bugetului de stat aceasta fiind o prerogativă exclusivă a Parlamentului, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
2.Ministerul Justiției prin recursul declarat, critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
-Un prim motiv de recurs este cel prev. de art.304 pct.4 cod pr.civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens arată că interpretarea dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a constatat că este nelegală și nu poate produce efecte abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin efectul nr.OG83/2000 nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Curtea Constituțională, s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că: "în exercitarea atribuțiilor prev. de art.126 alin.3 din Constituție, are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
-Al doilea motiv de recurs este cel prev. de art.304 pct.9 cod pr.civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dacă cu aplicarea greșită a legii.
Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL CONSTANȚA.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești nr.OG8/24.01.2007, pretențiile reclamantei, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996, fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, solicită a se constata că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007 când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate la Curtea de APEL CONSTANȚA.
Începând cu 1.02.2007, drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr.8/24.01.2007 aprobată prin Legea nr.247/2007.
Prin Legea nr.502/28.12.2006 Guvernul a fost abilitat prin art. III pct.7, să emită ordonanță privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Prin dispozițiile art.30 lit.-a din nr.OG8/2007 s-a prevăzut că:"la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești cu modificările și completările ulterioare".
Este de menționat că noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu mai prevede acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică către personalul auxiliar.
Prin urmare, conform legii de abilitare nr.502/2006, intenția legiuitorului a fost de a reglementa o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar și de a abroga dispozițiile din Legea nr.50/1996 referitoare la salarizarea acestuia.
Odată cu intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, respectiv februarie 2007, nu mai există temei juridic pentru acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei reclamante care are calitatea de personal auxiliar că în baza Deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% i se cuvine și după data de 1.02.2007.
Potrivit art.329 alin.3 cod procedură civilă, soluțiile ce se pronunță în recursurile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe numai cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate.
Secțiile Unite ale au fost sesizate cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.47 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate - au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Problema de drept dezlegată prin această decizie în interesul legii a fost aceea că sporul de 50% se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Întreaga motivare a acestei decizii se referă la OG nr.83/2000 și dacă abrogarea art.47 din Legea nr.56/1996 s-a făcut în limitele și condițiile legii de abilitare nr.125/2000.
Nici un moment în motivarea deciziei în interesul legii nu se face referire la OG nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, și dacă sporul de 50% de stres și suprasolicitare neuropsihică se mai cuvine personalului auxiliar și după intrarea în vigoare a noii legi de salarizare.
Faptul că nr.OG8/2007 era în vigoare la data pronunțării deciziei în interesul legii, nu are relevanță, întrucât secțiile unite ale s-au întrunit pentru a dezlega problema de drept a supraviețuirii efectelor art.47 din Legea nr.50/1996, după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 și nu după intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, care nu a făcut obiectul analizei.
Din dispozitivul deciziei în interesul legii rezultă cu claritate că atunci când se pune problema curgerii în continuare a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică se are în vedere ca și reper temporal nr.OG83/2000, reținându-se că prin emiterea acestei ordonanțe au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În lumina prevederilor art.329 alin.3 cod pr.civilă, pentru instanțe sunt obligatorii problemele de drept dezlegate prin recursul în interesul legii.
Ori, prin decizia nr.21/10.03.2008, singura problemă de drept dezlegată a fost aceea a supraviețuirii sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și după abrogarea intervenită prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000.
Prin neacordarea acestui spor ulterior datei de 1.02.2007, când a intervenit abrogarea lui prin art.30 lit.a din nr.OG8/2007, nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut în mod constant că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Relevante în cauză sunt și deciziile nr.818, 819, 829/2008 ale Curții Constituționale, pronunțate la data de 3.07.2008, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/20000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme corecte pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În considerentele acestor decizii, s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice, instituite prin lege și de a crea în locul acestora acte normative sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.4 în conformitate cu care Parlamentul este unica putere legiuitoare.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin art. 11 alin. 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Întrucât acțiunea reclamantei este nefondată, Curtea va admite și recursul Ministerul Finanțelor Publice întrucât justificarea temeiniciei pretențiilor față de acest pârât trebuie privită în strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a cererii în raport cu pârâtul principal.
Și cum față de angajator acțiunea urmează a fi respinsă ca nefondată, nu se mai justifică menținerea admiterii față de Ministerul Finanțelor Publice a cărei poziție procesuală este justificată de dispozițiile art. 35 și 36 din Legea nr.500/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Opinie majoritară;
Admite recursurile civile formulate de:
- recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str.- nr.18, județul C, și
- recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 510/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în C,-, județul C și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Opinie separată
Judecător - -
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/17.02.2010
Tehnored.gref.RD/4ex/19.02.2010
OPINIE SEPARATĂ
JUDECĂTOR
Contra opiniei majoritare, consider că în dosarul nr- recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor trebuiau respinse pentru următoarele motive:
Referitor la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților:
1. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod.pr.civ.:
În considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțate de Curtea Constituțională s-au reținut următoarele: "Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 din Codul d e procedură civilă"; "Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
Ca urmare, Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2008), își păstrează valabilitatea și are forță obligatorie pentru instanțe.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
La soluționarea cauzei în primă instanță nu s-a săvârșit o depășire a limitelor atribuțiilor puterii judecătorești întrucât instanța nu a creat lege și nu a adăugat la lege ci, respectând decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a făcut aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prevederi în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că își păstrează aplicabilitatea.
De asemenea, tot raportat la considerentele deciziei indicate, prin aplicarea acesteia, implicit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Ca urmare, instanța de fond nu a crea alte norme pe cale jurisprudențială ci a aplicat norme juridice existente.
2. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ.:
Este adevărat că în dispozitivul Deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu se indică în mod expres dacă acest drept se cuvine categoriilor de persoane la care se referă și în continuare sau numai până la o anumită dată.
Dar, în considerentele acestei decizii se arată următoarele: "Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Așadar, pentru a pronunța decizia nr. 21/2008 în recurs în interesul legii, instanța supremă a avut în vedere că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" adică la data de 10.03.2008.
Față de prevederile imperative ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanțele nu pot avea în vedere o altă soluție decât cea care rezultă din interpretarea dată de instanța supremă, decât dacă după pronunțarea deciziei în recurs în interesul legii a intervenit un act normativ nou sau o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea unui text legal, de natură a modifica contextul legislativ avut în vedere de instanța supremă la data pronunțării deciziei respective, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
De altfel, OG nr. 8/2007 nu poate fi interpretată în sensul că prin acest act normativ s-ar fi urmărit înlăturarea unor drepturi ale magistraților, întrucât în conformitate cu art.1 pct. III subpunctul 7 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, în temeiul căreia a fost emisă OG nr. 8/2007, Guvernul putea reglementa numai salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Mai mult, la acea dată, art. 47 din Legea nr. 50/1996 era considerat de către Guvern abrogat prin OG nr. 83/2000, astfel încât este evident că legea de abilitare și OG nr. 8/2007 nu aveau în vedere reglementarea în acest domeniu, al drepturilor rezultând din prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe de altă parte, mai trebuie avută în vedere și a doua parte a considerentelor deciziei nr. 21/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă a reținut următoarele:
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Așadar, soluția de admitere a acțiunii nu se fundamentează numai pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 în legătură cu care recurentul susține că ar fi fost ulterior abrogate prin OG nr. 8/2007 ci și pe prevederi constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția au prioritate României dacă există neconcordanțe între acestea și legile interne.
Așadar, indiferent de efectele OG nr. 8/2007 și indiferent dacă aceste efecte au fost sau nu avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza situației prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamanților în temeiul unor prevederi normative cu forță juridică superioară, astfel cum a stabilit cu caracter obligatoriu Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 21/2008 pronunțată în recurs în interesul legii.
Faptul că în OG nr.8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar, acest spor nu este reglementat nu înseamnă că el nu își poate găsi reglementarea în alte norme juridice, cum sunt cele indicate anterior, unul dintre principiile care garantează accesul la o instanță în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 21 din Constituția României, fiind cel cuprins în art. 3 din Codul civil și art. 4al.2 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care judecătorul nu poate refuza să judece cu motivarea că legea nu prevede sau că este neclară ori incompletă, ceea ce presupune că în astfel de cazuri judecătorul trebuie să aplice normele juridice cu caracter general, inclusiv principiile dreptului civil în sens larg sau alte norme juridice prin asemănare.
În sensul asigurării unui tratament nediscriminatoriu sunt și prevederile art. 4(1) din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care "judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora".
Referitor la recursul formulat de Ministerul Finanțelor:
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum este cea reclamantei asupra Ministerului Justiției și Libertăților, Curții de APEL CONSTANȚA și Tribunalului Constanța, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamantei.
OPINIE SEPARATĂ
Respinge ca nefondate recursurile civile formulate de:
- recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str.- nr.18, județul C, și
- recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 510/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în C,-, județul C și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2010.
Judecător,
- -
jud.- /26.02.2010
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
