Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.55/CM

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - -

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1408 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimataSC GRUP SRL, cu sediul în comuna,-, județul T, comuna,-, județul T și sediu procesual ales la. și Asociații - B,-,. 2, sector 2, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - reclamant, prin mandatar, iar pentru intimata - pârâtă Grup se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/07.01.2008 - depusă la dosar,

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei prin care grefierul de ședință învederează că s-a depus la dosarul cauzei copie certificată de pe caietul grefierului de ședință în care a fost consemnată declarația reclamantului de renunțare la dreptul pretins și la judecata cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr-.

Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei înscrisuri ce emană de la societatea - intimată și concluzii scrise.

Instanța dispune comunicarea unui set cu înscrisuri apărătorului intimatei, pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.

Apărătorul intimatei arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse, întrucât o parte dintre acestea emană de la societate iar celelalte se află depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul recurentului învederează instanței că toate înscrisurile din dosarul de fond au fost depuse de către recurentul - reclamant.

Părțile arată că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză.

Instanța, luând act că părțile nu mai au cereri de formulat în cauză, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului ca nefundat, cu obligarea recurentului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuieli de transport. Depune la dosarul cauzei bon fiscal "", în cuantum de 102,79 RON.

CURTEA

Curtea cu privire la recursul civil de față:

a declarat recurs la 18 septembrie 2007 împotriva sentinței civile nr. 1408 din 05 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt, prin cererea adresată tribunalului, reclamantul a chemat în judecată GRUP, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru lunile: mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2006, și ianuarie, februarie și martie 2007, la plata orelor suplimentare, a zilelor de sâmbătă lucrate, a zilelor de sărbători legale și religioase lucrate, a concediului legal de odihnă, a sporului de izolare, a sporului pentru condiții deosebite de muncă, a sporului de vechime în muncă, a sporului de toxicitate aferente perioadei lucrate la societatea pârâtă.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, reclamantul a arătat că, deși a lucrat la "negru" la GRUP, comuna, județ T, la Secția - exploatare piatră, tăiere, expediere, încărcare, descărcare, i s-a încheiat un contract individual de muncă pe o perioadă de 3 luni cuprinsă între 10 ianuarie 2005 - 10 aprilie 2005, ca muncitor necalificat.

A mai arătat reclamantul că, în respectivul contract s-a stipulat ca durata concediului de odihnă să fie de 21 zile lucrătoare, salariul să fie în cuantum de 3.100.000 lei, perioada de probă să fie de 5 zile, iar preavizul să aibă o durată de 15 zile lucrătoare.

S-a mai arătat că, în respectivul contract, nu s-a prevăzut vreo obligație din partea angajatorului cu privire la acordarea echipamentului de lucru și a echipamentului de protecție și la acordarea unor drepturi ce i se cuvin prin diverse acte normative.

In acest sens, reclamantul a precizat că a tăiat piatra în apă, fără echipament de protecție și fără echipament de lucru, nu i s-a acordat sporul de toxicitate și alimentația necesară, lapte, apă minerală, pasta de dinți, săpun, prosop, materiale igienico-sanitare la grupul sanitar.

A precizat că nu a beneficiat de sală de mese, vestiar, confruntându-se cu lipsa mediului ambiant, temperaturi scăzute, lumină necorespunzătoare, lipsa căldurii, a apei calde și reci pentru baie, a cabinetului de protecția muncii, a cabinetului de sănătate și securitate a muncii cât și a unui punct sanitar.

In ședința de judecată din data de 5 septembrie 2007, reclamantul a solicitat personal a se lua act de faptul că înțelege să renunțe la dreptul pretins și la judecata cauzei, fără obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1408/5.09.2007 instanța a respins cererea ca nefondată.

Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Instanța a reținut că, potrivit art. 247 Cod proc. civilă, în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor.

Având în vedere consecințele distincte pe care le implică fiecare dintre cele două instituții - renunțarea la drept și renunțarea la judecată - în temeiul art. 247 Cod proc. civ. - instanța a valorificat susținerea privind renunțarea la drept și, în consecință, a respins cererea promovată ca nefondată.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

1. La data de 05.01.2007 când a avut termenul de judecată -dosar - a înțeles să renunțe la judecata cauzei primind o ofertă de soluționare amiabilă din partea pârâtei, care însă nu s-a materializat în mod concret.

2. Au fost invocate și motive care vizau temeinicia dreptului pretins însă judecata pricina nu s-a făcut pe fondul cauzei ci avându-se în vedere renunțarea la judecată și la dreptul pretins.

Recursul este fondat.

Din cuprinsul motivelor de recurs rezultă în mod explicit că recurentul a înțeles să renunțe la judecată, fără a indica împrejurarea că a dorit să renunțe la dreptul pretins.

Iată de ce se impune a se face distincția teoretică între renunțarea la judecată și renunțarea la dreptul pretins.

Renunțarea la judecată are semnificația renunțării la acțiune și ștergerea efectului pe care l-a produs introducerea acelei acțiuni, pe când renunțarea la drept duce la pierderea dreptului însuși și imposibilitatea solicitării acestuia printr-o nouă sesizare a instanței.

Se impune astfel ca atât renunțarea la judecată cât și la dreptul pretins să fie exprimate cu claritate și fără echivoc, instanța având îndatorirea de a verifica cu toată atenția acest comportament procesual al titularului dreptului.

Renunțarea la judecată și la dreptul pretins, fiind acte de dispoziție, aparțin în exclusivitate titularului dreptului sau al mandatarului cu procura specială.

Instanța este obligată să examineze motivele desistării pentru ca partea să nu fie victima unei erori.

În cauză rezultă fără putință de tăgadă că instanța nu a făcut nici un fel de verificări în legătură cu motivele desistării în condițiile în care anterior, respectiv la 5 august 2007 reclamantul a depus note de ședință în continuarea judecății și își menține solicitările făcute prin acțiune.

instanței era cu atât mai necesară cu cât s-a consemnat că reclamantul a renunțat nu numai la judecată cât și la însuși dreptul pretins, în final pronunțându-se o hotărâre pe acest temei.

Este neîndoielnică împrejurarea că dacă instanța ar fi făcut un minim efort de a examina motivele desesizării, ținând cont de toată conduita procesuală de până la acel moment a reclamantului, ar fi observat care este realitatea în legătură cu această renunțare la dreptul pretins.

Nefiind îndeplinite aceste obligații, nu se poate concluziona care a fost voința reală a reclamantului la momentul pronunțării sentinței judecătorești prin care s-a renunțat la însuși dreptul pretins.

În consecință recursul va fi admis și casând hotărârea atacată, se va trimite cauza în vederea reluării judecății pe fondul pretențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1408 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimataSC GRUP SRL, cu sediul în comuna,-, județul T, comuna,-, județul T și sediu procesual ales la. și Asociații - B,-,. 2, sector 2,

Casează hotărârea și trimite cauza la Tribunalul Tulcea, în vederea soluționării pe fond a pricinii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.jud.--/04.02.2008

Tehnoredact.-gref.-

07.02.2008/4 ex.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL TULCEA

Vă înaintăm alăturat dosarul cu nr- al Curții de Apel Constanța, având _________file, la care sunt atașate dosarele: - al Curții de Apel Constanța (230 file) și dosarul nr.- al Tribunalului Tulcea (57 file), întrucât prin decizia civilă nr.55/CM/29.01.2008 Curtea a admis recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1408 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimataSC GRUP SRL, cu sediul în comuna,-, județul T, comuna,-, județul T și sediu procesual ales la. și Asociații - B,-,. 2, sector 2, casat hotărârea și a trimis cauza la Tribunalul Tulcea, în vederea soluționării pe fond a pricinii.

PREȘEDINTE: Maria Apostol

- -

Grefier,

- -

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Constanta