Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 641/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 641/
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE Coinacel
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, jud. G, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 107/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și reclamanta, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă; dosarul a fost trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare acestei instanțe față de prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104 din 20.01.2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 73/06.02.2009 - Partea I, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că prin cererile de recurs pârâții au solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 107/24.01.2008 a Tribunalului Galați, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul de bază începând cu data de 01.02.2007 până la data încetării discriminării, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Galați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați plata în solidar a drepturilor salariale reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 16.09.2005 - 31.03.2006 și plata indemnizației lunare de 10% din salariul de bază, de la 01.02.2007 și până la pronunțarea hotărârii, actualizate cu indicele de inflație, acordarea acestor drepturi până la încetarea discriminării, obligarea pârâtelor să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, a sumelor solicitate și cheltuieli de judecată.
De asemenea, reclamanta în temeiul disp. art. 21 pct. 3 din nr.OG 137/2000 a solicitat citarea pentru opozabilitate, a Consiliului Național al Discriminării.
Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL GALAȚI.
A mai susținut că art. 6 alin. 2 din Codul muncii, consacră principiul pentru muncă și pregătire profesională egală, drepturi egale, principiu ce se regăsește și în disp. art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, a precizat că nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru munca egală.
Contrar acestor principii consacrate legislativ, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000 "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Astfel, a considerat reclamanta că față de grefierii menționați mai sus, este tratată inegal din punct de vedere al salarizării, discriminată fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, a promovat prezenta acțiune.
În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A invocat dispozițiile Legii nr. 50/1996 potrivit căreia, de aceste drepturi beneficiază numai o anumită parte din personalul auxiliar, expres prevăzut de lege și numai pentru perioada efectiv lucrată.
A mai precizat pârâtul că restul personalului auxiliar, nu este discriminat prin această prevedere legală, întrucât principiul egalității, nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
De asemenea, a susținut că nici dispozițiile Codului muncii, invocate de către reclamantă, nu contravin prevederilor Legii nr. 50/1996, dat fiind faptul că nu tot personalul auxiliar desfășoară a activitate egală, sarcinile fiecăruia fiind stabilite prin fișa postului.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a funcționat ca grefieră la Tribunalul Neamț în perioada 15.09.2005 - 01.04.2006, după care s-a transferat la Tribunalul Galați, în prezent funcționând la Curtea de APEL GALAȚI.
Potrivit disp. art. 6 alin. 2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
OG nr. 137/2000, prevede la art. 1 alin. 2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate, la care România este parte.
Art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, prevede că, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
În prezenta cauză, deși reclamanta îndeplinește funcția de grefier, nu primește sporul de 10% arătat mai sus, fiind astfel discriminată și prejudiciată în sensul dispozițiilor invocate.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu este astfel îndreptățită la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor sale, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10%, reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Față de aceste considerente, și având în vedere dispozițiile Legii nr. 50/1996 și nr.OG 8/2007, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul de bază începând cu data de 01.02.2007, până la data încetării discriminării, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
A respins cererea de plată pentru perioada 16.09.2005 - 31.03.2006, având în vedere că în acea perioadă reclamanta a funcționat la Tribunalul Neamț, iar nu la instanțele din G, care au calitatea de pârâte.
A obligat pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins cererea privind includerea în bugetul de stat al sumelor datorate, întrucât pârâtele nu au competențe privind întocmirea bugetului de stat, ci doar al celui propriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de APEL GALAȚI, considerând că este dată cu încălcarea legii.
A susținut că, nu sunt întrunite condițiile art. 2 alin. 2 din nr.OUG 137/2000 pentru existența unei discriminări.
Atribuțiile personalului auxiliar de specialitate sunt prevăzute în regulamentul de ordine interioară al instanțelor și cuprinse în fișa posturilor, repartizarea acestui personal pe secții și compartimente de activitate făcându-se de către președintele instanței prin ordin de serviciu.
Deci acest personal beneficiază de indemnizația de 10% în condițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 numai în condițiile în care în fișa postului are prevăzute atribuțiile menționate în dispoziția legală mai sus citată.
Aceste activități prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 intră în competența unor instanțe de diferite grade iar indemnizația nu are caracter permanent.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În drept, a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției, considerând-o nelegală, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
1. Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
2. Personalul auxiliar de specialitate nu este victimă a discriminării potrivit dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 8 din nr.OG 8/2007 nu sunt discriminatorii.
Astfel, a susținut că, în speța de față, existența unei situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar, ci și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției.
A apreciat că diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară ci are la bază criterii obiective, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implică îndeplinirea acestor atribuții precum și de volumul de muncă.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Examinând recursurile declarate din prisma motivelor invocate de recurente sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt fondate însă față de următoarele considerente:
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008 fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2008 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției referitor la posibilitatea acordării indemnizației lunare de 10% din salariul de bază tuturor grefierilor din cadrul instanțelor și parchetelor.
Jurisprudența divergentă se referă la acordarea indemnizației lunare de 10% din salariul de bază tuturor grefierilor din cadrul instanțelor și parchetelor.
A statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, fiind vorba de un înscris nou.
Față de aceste considerente, se vor admite ambele recursuri și se va modifica sentința civilă nr. 107/24.01.2008 a Tribunalului Galați, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod procedură civilă iar în rejudecare, se va respinge ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 107/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în t o sentința civilă nr. 107/24.01.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
RESPINGE ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 1: Marioara Coinacel
,
cf. art. 261 al. 2. cf. art. 261 al. 2.
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE: Marioara Coinacel
- -
Grefier,
-
: - -/15.06.2009
: 2 ex.//10 Iulie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: -/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
