Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7026/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5882/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.7026/
Ședința publică de la 02 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 3: Uță Lucia
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T împotriva sentinței civile nr.1298 din data de 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%."
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și intimații, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții, prin cererile de recurs, deduse judecății, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1298/24.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal, în complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, cu opinia separată a unuia dintre asistenții judiciari în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară începând cu luna decembrie 2008 la zi și pe viitor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate, îndeplinind funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Alexandria.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
A mai reținut prima instanță că, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată în dosarul nr.5/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă.
Cât privește excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, aceasta a fost arpeciată ca fiind nefondată întrucât conf. Legii 303/2004,instanțele de judecată sunt finanțate de la bugetul de stat, iar potrivit art.19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile pentru finanțarea sistemului bugetar, acțiune constând în pregătirea proiectelor bugetare, a proiectelor de rectificare, plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești putându-se realiza după deschiderea de credite și după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, au declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, ca reprezentant al Statului Român, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, a arătat, în esență, că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Prin urmare, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Potrivit art.25 din Decretul nr. 31/1954 "(1) Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. (2) EI participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. ".
Conform art.37 din același act normativ "Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, precum și ale oricăror alte organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului".
În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, atribuțiile prevăzute la art. 3 din HG nr.34/2009 și, cum dreptul pretins are natură salarială, potrivit art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai reclamanta și pârâții Ministerul Justiției si Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acesteia.
Conform art.28. E) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Recurentul a făcut referire și la dispozițiile art. 28 lit. e) și art. 35 alin 1 din Legea nr. 500/2002), precum și la acelea înscrise la art.1 și art. 4 din nr.OG22/2002, susținând, în concluzie nu Statul, ci Guvernul și ordonatorii principali de credite au atribuții în ceea ce privește salarizarea și creșterile salariale acordate personalului bugetar.
Pe fond, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimatei reclamantei, câtă vreme legea specială de salarizare a categoriei de personal din care aceasta face parte este nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care nu prevede acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică personalului conex.
În susținerea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, câtă vreme interpretarea dată în cauză de către prima instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
Prin urmare, Tribunalul a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare, așa cum rezultă și din decizia Curții Constituționale nr. 838/2009, privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
A mai susținut recurentul că, din luna februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - nr.OG 8/2007, care a abrogat Legea nr. 50/1996.
Or, recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 82/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință a susținut recurentul, sporul nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 au fost abrogate în întregime.
S-a mai arătat că sentința este criticabilă șu pentru faptul că instanța de fond a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor, deși acestea au un caracter incert, instanța neputând cunoaște la momentul pronunțării dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Referitor la recursul declarat deMinisterul Justiției și Libertăților,Curtea, analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform mențiunilor înscrise în carnetul de muncă al intimatei reclamate (fila 26 din dosarul instanțe ide fond), începând cu luna decembrie 2008, aceasta își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Alexandria, îndeplinind funcția de grefier arhivar - personal auxiliar de specialitate potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004.
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nu poate fi reținut.
Astfel, în mod corect Tribunalul s-a raportat decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, s-a reținut că nici la data pronunțării deciziei nr. XXI/2008 dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, concluzia instanței supreme fiind în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Or, după cum însuși recurentul a arătat, decizia mai sus evocată, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe în raport de dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, este ulterioară momentului intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, stabilind fără echivoc faptul că dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% a supraviețuit și se cuvine după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, la momentul pronunțării deciziei instanței supreme, nu numai judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți, ci și personalului auxiliar de specialitate - categorie profesională căreia îi aparține și intimata-reclamantă.
Nu poate fi reținută nici critica subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, decizia nr. XXI/2008 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea funcției sale constituționale prevăzută de art. 126 alin. 3 din Legea fundamentală, revizuită și republicată, potrivit căruia acesteia îi revine rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe, potrivit competențelor sale, cu respectarea dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Chiar în considerentele deciziei nr. 838/2009, instanța de contencios constituțional a reamintit principiile afirmate constant în jurisprudența sa, arătând, de exemplu, că, prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a reținut că scopul reglementării îl constituie "promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme", astfel încât "nu se poate considera că deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuție care vizează domeniul legiferării. [.] Prin textul de lege criticat de autorul excepției, legiuitorul, având în vedere poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție in sistemul instanțelor judecătorești, precum și rolul său prevăzut în art. 329 din Codul d e procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești a unui text de lege, fără ca astfel instanța supremă să se substituie unei alte puteri în stat.
Curtea Constituțională a mai reținut, pe de altă parte, că "interpretarea legilor este o operațiune raționala, utilizată de orice subiect de drept, in vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată intr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza contra Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.Decizia de interpretare pronunțata în asemenea cazuri nu este extra legem și, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem".
De asemenea, Curtea a mai constatat că "instituția recursului în interesul legii conferă judecătorilor instanței supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel diferențele de interpretare și de aplicare a aceluiași text de lege de către instanțele inferioare. Asemenea soluții interpretative, constante și unitare, care nu privesc anumite părți și nici nu au efect asupra soluțiilor anterior pronunțate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca precedente judiciare -. De altfel -, potrivit art. 329 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a soluționării recursurilor în interesul legii, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea "
Concluzia Curții Constituționale a fost în sensul că sesizarea sa pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constitutională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competentelor conform prevederilor constituționale,precum și decizia prin care se stabilește existenta unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel,asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea intr-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competentei Curții Constituționale.
Așa fiind, a mai arătat instanța de contencios constituțional, apare ca evident cădecizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Efectele deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate in conflictul juridic de natură constituțională.
Așa fiind, nu se poate reține că, prin decizia nr. 838/2009, care a constatat conflictul juridic de natură constituțională, decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost lipsită de efecte, încetând caracterul său obligatoriu pentru instanțele de judecată.
Totodată, Curtea reține că legalitatea și temeinicia sentinței recurate se verifică în raport de situația existentă la data pronunțării, față de care, având în vedere și decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor este pe deplin justificată. Efectele hotărârii instanței de fond se întind în timp până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare - Legea nr. 330/2009, care reglementează, pentru viitor, inclusiv modul de acordare a sporului în discuție.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, ca nefondat.
În ce privește recursul formulat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prinDirecția Generală a Finanțelor Publice T,în raport de dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocate.
Sub acest aspect, se reține că în mod greșit instanța de fond a constatat că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză și a dispus obligare sa, alături de ceilalți pârâți, la plata sporului pretins de reclamantă.
Este întemeiată critica recurentului potrivit căreia, în prezentul litigiu, privind acordarea unor drepturi de natură salarială, față de dispozițiile art. 282 din Codul muncii, nu se poate reține că statul apare ca subiect de drepturi și obligații, întrucât, pe de o parte acesta nu are calitatea de angajator, de natură a-i conferi în plan procesual calitate procesuală pasivă, întrucât nu este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar pe de altă parte, atribuțiile conferite de lege Ministerului Finanțelor Publice în elaborare proiectului de buget nu pot conduce la concluzia că statului, reprezentat de menționatul minister, îi revin aceleași sarcini.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, iar potrivit dispozițiilor art. 37 din același act normativ, statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat.
Nici Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și nici nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, nu stabilesc atribuții în sarcina statului cu privire la elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale ori a legilor de rectificare bugetară.
Cu atât mai puțin statul poate fi obligat în mod direct la plata sumelor datorate de angajator intimatei reclamante cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, Curtea constată că, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, față de prevederile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, urmând a respinge în consecință acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
În raport de soluția dată acestei excepții, criticile recurentului vizând rezolvarea fondului litigiului nu vor mai fi examinate.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1298/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respinge în consecință acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red:
Tehnored: NV/2 EX./08.01.2010
Jud. fond:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Zeca Dorina, Uță Lucia
