Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7069/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7069

Ședința publică de la 04 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL Punct de lucru Târgu C împotriva sentinței civile nr. 2517/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare, iar în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 2517 din 13 mai 2009, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea formulată de petitionarul, in contradictoriu cu intimata SC SRL

A fost obligată intimata la plata către petent a salariului pentru perioada 1 ianuarie - 23 februarie 2009 și la plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate pe anul 2009, sume ce vor fi actualizate la data plății.

S-a respins ca rămasă fără obiect cererea pentru salariul aferent lunii 2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petiționarul a fost salariatul intimatei SC. SRL în perioada 15.07.2008-23.02.2009, nefiindu-i achitate drepturile salariale pe lunile 2008, ianuarie - februarie 2009 și nici concediul de odihnă aferent perioadei lucrate pe anul 2009.

În ședința publică din data de 13.05.2009, petentul a dat o declarație prin care arătat că primit după introducerea acțiunii salariul aferent lunii 2008, menținându-și restul pretențiilor.

Potrivit art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.

Instanța a reținut că, potrivit art.154 alin.1 Codul muncii, "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" și la alin.2 "pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani".

De asemenea la art.156 Codul muncii se prevede că " salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești, iar conform art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Potrivit art. 141 (1) coroborat cu art.141(4) Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihna este permisa numai în cazul încetării contractului individual de muncă,

Cum intimata nu a probat achitarea către petent a drepturilor salariale pentru perioada 1 ianuarie - 23 februarie 2009 și la plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate pe anul 2009, în raport de disp. art.269 Codul muncii, acțiunea și a fost admisă.

Pârâta SC SRL Iaf ormulat recurs împotriva sentinței nr. 2517/2009 a Tribunalului Gorj, pe care o consideră nelegală, fără a solicita în concluzie, soluția care se impun față de criticile aduse, făcând doar trimitere la art. 304 cod procedură civilă.

Critică sentința pentru consemnarea greșită făcută de instanță în practica, în sensul că reprezentantul recurentei pârâte a lăsat la aprecierea instanței soluția ce va fi adoptată, deoarece acesta încercat să precizeze termenul când vor fi achitate drepturile reclamantului și neavând posibilitatea să depună întâmpinare, pe care a depus-o ulterior prin registratură, instanța în mod nejustificat nu a luat- în considerare, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare și va fi menținută.

Sunt neîntemeiate criticile privind ignorarea întâmpinării formulată de pârâtă în fața instanței de fond și apărările formulate, deoarece instanța a acordat două termene pentru a fi depusă întâmpinare de către pârâtă. iar prin întâmpinarea depusă la 10.04.2009- fila 13, pârâta susține doar că a fost în imposibilitatea de a plăti drepturile solicitate datorită condițiilor climaterice nefavorabile, însă va achita drepturile până la 01.05.2009.

Așadar, apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare nu au fost nesocotite de instanță ci, constatând că nu respectat termenul de plată până la pronunțarea soluției - 13 mai 2009, a obligat-o la plata sumelor pretinse prin acțiune, cu precizarea din 13 mai 2009, a reclamantului, recurentul nefăcând dovada achitării acestor drepturi nici în fața instanței de recurs la 04. 2009, motiv pentru care Curtea, apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SRL Punct de lucru Târgu C împotriva sentinței civile nr. 2517/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/29.12.2009

fond: D.

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7069/2009. Curtea de Apel Craiova