Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 715/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 715/
Ședința publică din 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 339/M/7.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a intimatei reclamante, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele invocate în recursuri, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.339/M/2008, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtele MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții: 1. MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, 2. Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, și în consecință:
A obligat pârâții la plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 7.05.2002-6.07.2003 în cuantum actualizat în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății calculate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, respectiv acordarea dobânzii legale practicate de BNR;
A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în contractul de muncă.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, și în consecință îl obligă la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de necompetență materială a tribunalului instanța a apreciat ca reclamanta nu solicita stabilirea a drepturilor salariale, obiectul prezentei cauze fiind obligația paratelor la plata unor sume bănești cu titlu de spor vechime, in temeiul art.281 din Codul muncii raportat la art.art.2pct.1 lit c Cod procedură civilă a respins aceasta excepție.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,instanța apreciază că nu este fondată deoarece,pe de o parte,așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casației și Justiție "interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996,după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale,impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați". În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toată perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului,astfel că și dreptul la acțiune al reclamanților a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora: "după încetarea suspendării,prescripția își reia cursul,socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare."
Pe de altă parte, otrivit p. art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de vechime în muncă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii ( pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantei se bazează pe un serviciu deja prestat, el constituind "un bun" în sensul practicii,așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamantă se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantei de a nu fi lipsită de ele în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocate de Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, în baza mandatului special, instanța a constatat următoarele:
Pârâtul nu are raporturi de muncă cu reclamanta pentru a fi obligat să plătească acesteia drepturile salariale, dat fiind că potrivit art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost admisă.
Chematul în garanție, Ministerul Finanțelor Public răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat,pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite,precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr.5oo/2002 și HG nr.208/2005.De asemenea, calitatea procesuală a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002,aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,în temeiul titlurilor executării, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
In aceste condiții Ministerul Economiei și Finanțelor are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept, astfel că excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor publice a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
Reclamanta are calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, așa cum rezultă din carnetul de muncă ale acesteia si prestat muncă în perioada 07.05.2002 -06.07.2003. În perioada 07.05.2002 și până la 06.07 2003 salarizarea reclamantei s-a efectuat în baza Legii nr.50/1996, republicată și a nr.OUG177/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.
Prin dispozițiile art.33, alin.1 din Legea nr.50/21.06.1996 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că pentru vechimea în muncă,personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează să sporul de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG nr.83/2000 care a modificat Legea nr.50/1996, această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară,în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992, republicată (în prezent abrogată prin Legea nr.303/2004, republicată). Ordonanța de Guvern nr.83/28.08.2000, publicată în Monitorul Oficial nr.425/01.09.2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu abrogă în mod expres dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996,republicată ci introduce alineatul 3 la acest articol, în conformitate cu care "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.24/2000-privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; "după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea".(alin1). Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că "evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior,având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv." Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003 care, la art.4 statua că magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3, alin.2, calculată în procente la indemnizația brută. În conformitate cu prevederile art.3, alin.1 din aceeași ordonanță, magistrații aveau dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură iar la alin.2 se prevedea că indemnizație se stabilește pe baza coeficienților de multiplicare corespunzători vechimii în magistratură și instanțelor sau parchetelor unde funcționează ca magistrați. Nici această din urmă OUG nu abrogă sporul de vechime în muncă în mod expres.
Hotărârea nr.170 din data de 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neacordarea sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate,a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din nr.OG137/2000 a fost luată în considerare de Ministerul Justiției care a făcut propuneri legislative corespunzătoare, astfel că din luna martie 2007, această discriminare a fost înlăturată prin Legea nr.45/2007.
Este adevărat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu mai este în ființă în prezent dar prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007, pronunțată în dosar nr.4/2007, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a statuat că:
Dispozițiile art.33, alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii,dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța a admis în parte acțiunea, așa cum a fost formulată și pe cale de consecință a obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească în solidar reclamantei sporul de vechime în muncă pentru perioada 07.05.2002-06.07.2003, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data acordării (07.05.2002) și până la data executării efective a prezentei sentințe.
A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A admis cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pe cale de consecință, chematul în garanție a fost obligat să aloce primilor pârâți sumele necesare efectuării plății sumelor cu titlu de spor de vechime în muncă.
Instanța a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva hotărârii pronunțate la fond au formulat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor sentința atacată este criticată sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție arătându-se că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 60-63 Cod procedură civilă în sensul că între MINISTERUL PUBLIC și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat reclamanților drepturile bănești solicitate nu îi conferă acestuia un drept de garanție.
Prin motivele de recurs invocate de MINISTERUL PUBLIC hotărârea atacată este criticată pentru nelegalitate arătându-se că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât pretențiile din acțiune sunt mai vechi de 3 ani și prin urmare sunt prescrise. De asemenea, se arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că noțiunea de bun și cea de proprietate presupun existența unui drept real și nu a unui drept de creanță.
În final este criticată și soluția de acordare a dobânzii legale pe considerentul că MINISTERUL PUBLIC ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând cu precădere excepția prescripției dreptului material la acțiune curtea, reține că, în mod greșit instanța de fond a respins-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, cauză care să fie prevăzută de legiuitor. În cazul de față, momentul din care reclamanta a cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanta nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
În acest sens, curtea reține că sporul de vechime nu a fost niciodată suspendat astfel încât nu sunt incidente dispozițiile legale privind suspendarea cursului prescripției.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO pentru că la alin.2 se stipulează că prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a aproba legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general.
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect un drept de creanță, respectiv un drept în virtutea căruia creditorul poate pretinde o anumită conduită debitorului, respectiv poate pretinde plata unor drepturi salariale, iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv conform art. 1 din D 167/1958.
Soluția instanței de fond are la bază o interpretare eronată a practicii CEDO. Astfel, garantarea dreptului de proprietate asupra bunurilor nu exclude posibilitatea fiecărui stat de a stabili prin normele interne privind folosința acestuia în "interesul general". În acest sens, instituția prescripției extinctive este astăzi reglementată în toate legislațiile naționale fiind o instituție necesară oricărui sistem juridic datorită scopului esențial al acesteia, respectiv înlăturarea incertitudinii din raporturile juridice civile. Ori, prin considerentele instanței de fond această instituție este înlăturată pe considerentul că nesocotește prevederile constituționale și reglementările internaționale asumate de țara noastră Această concluzie în mod evident este eronată și nu se desprinde în nici un caz din practica CEDO invocată ca premisă de instanța de fond.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 5.10.2007 astfel încât toate pretențiile reclamantei vor fi respinse ca prescrise.
Ca o consecință a respingerii acțiunii principale se impune a fi respinsă și cererea de chemare în garanție a MEF, cerere formulată de MINISTERUL PUBLIC.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă cele două recursuri vor fi admise conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și MEF prin DGFP împotriva sentinței civile nr.339/M/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Respinge cererea de chemare în garanție a MEF.
Menține restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor necompetenței materiale și a lipsei calității procesual pasive a Statului Român.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 Iunie 2008.
Pt.Judecător, - - aflată în concediu odihnă, semnează: Vicepreședinte instanță, | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie sperată
În sensul respingerii recursurilor.
Președinte,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2002 - 2003 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Președinte,
-
Red.op.maj.: CȘ/20.06.2008
Red.op.sep.: AP/20.06.2008
Dact: MD/23.06.2008 - 3 ex.
Jud.fond: //
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Dorina Rizea
