Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.72
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în B, str.-, -.5,.1,.7, județul B și pârâta Compania Națională de Transport a Energiei - SA, cu sediul în B, Șoseaua cel M, nr.1 A, sector 1, împotriva sentinței civile nr.967 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat din Baroul București și recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții ambelor părți având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Susține în esență că în mod greșit instanța de fond nu a acordat reclamantului daunele morale solicitate pe considerentul că acesta nu a făcut dovada lor. La solicitarea instanței precizează că valoarea morală lezată a fost chiar demnitatea reclamantului, care a fost înjosit atât la locul de muncă, cât și în presă. Cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul pârâtei solicită respingerea acestuia.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, susține în esență că prin acțiunea introductivă au fost solicitate daune morale de către reclamant întrucât societatea a refuzat să-l primească la muncă, însă refuzul s-a datorat avizului medicului de medicina muncii, pe care pârâtul nu l-a contestat, societatea urmând calea legală. Solicită admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le depune la dosar.
Referitor la recursul reclamantului solicită respingerea acestuia.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională
de Transport a energiei Electrice "" SA, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor recunoscute de contractul individual și contractul colectiv de muncă, precum și la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a aătat că și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte până când s-a îmbolnăvit, iar când a încercat să se întoarcă la muncă nu i s-a mai permis de conducerea societății pârâte și pe postul lui a fost adusă o altă persoană.
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar: adeverința nr. 83/26.02.2007, contestație împotriva avizului medical din 16.07.2007, adresa nr. 9144/11.06.2007 copia contractului individual de muncă, acte adiționale la acel contract.
Instanța a pus în vedere reclamantului să-și precizeze obiectul acțiunii, sub sancțiunea prevăzută de art. 1551Cod procedură civilă.
Reclamantul a formulat precizări la acțiune, arătând că solicită: drepturile salariale începând cu 1.09.2006 la zi; sporul de vechime în muncă pentru orele lucrate suplimentar, sporul pentru orele lucrate în zilele de sărbători legale în zilele de sâmbătă și duminică, sporul pentru orele lucrate pe timp de noapte, sporul de vechime pentru activitate neîntreruptă în aceeași unitate; contravaloarea consumului de energie electrică; cotă parte din beneficiul realizat de transelectrica, ce se acordă la sfârșitul anului fiecărui angajat; contravaloarea bonurilor de masă; contravaloarea deplasărilor la B pentru analize, precum și suma de 50.000 lei daune morale.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantul este angajat al stației electrice Stîlpu, ca șef de tură, unde își desfășoară activitatea nouă electricieni, șefi de tură și ajutori șefi de tură și nu șef de stație.
Reclamantul și-a început raporturile de muncă la data de 30.12.1998 iar la 1.04.2006 a fost promovat în funcția de șef de tură.
Datorită unor motive de sănătate, în perioada 29.09.2006 -27.12.2006 contractul de muncă a fost suspendat de drept, ulterior acelei date fiind pontat în recuperare, concediu de odihnă, concediu fără salariu. Din data de 11.04.2007 este considerat cu contract de muncă suspendat starea de sănătate nepermițându-i să-și desfășoare activitatea.
Medicul de medicina muncii din cadrul pârâtei l-a declarat inapt temporar prin fișele de aptitudine nr. 207 și 235/2007, iar împotriva lor nu s-a declarat recurs.
A mai arătat pârâta, că la data de 11.07.2007 a fost reevaluată din nou starea de sănătate a reclamantului, fiind declarat inapt de către medicul de medicina muncii, iar impotriva acesteia reclamantul a formulat contestație.
Contestația nu a fost solutionată din vina reclamantului, care nu a prezentat documentele solicitate prin adresa 4574/17.07.2008.
Având în vedere aceste aspecte, pârâta a considerat contractul de muncă suspendat, fiind suspendate și efectele lui, respectiv prestarea muncii de către reclamant și plata salariului de către pârâtă.
De asemenea, pârâta a arătat că a manifestat disponibilitate în a-l ajuta pe reclamant prin toate mijloacele legale posibile, acordându-i contravaloarea cheltuielilor efectuate cu școala de maiștri, trimițându-l la mai multe cursuri de formare profesională, acordându-i ore de recuperare, concediu de odihnă, prime și ajutoare, i s-au decontat cheltuielile efectuate cu examenele medicale.
In dovedirea întâmpinării s-au depus la dosar: fișele de aptitudine nr.207/2007,235/2007,315/2007, adresa Autorității de Sănătate Publică B, foi colective de prezență, act adițional la. proces verbal privind predarea -primirea sumei de 2000 lei de către soția reclamantului, reprezentând ajutor din partea sindicatului, fluturaș cu veniturile primite de reclamant în luna decembrie 2006 și din fondul de premiere pentru anul 2007, lista de plăți decontări cheltuieli de deplasare și gospodărești.
S-au luat interogatorii părților, ale căror răspunsuri au fost consemnate la dosarul cauzei.
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu expertiză contabilă, având ca obiectiv calcularea, în funcție de toate înscrisurile aflate la dosar și cele existente la sediul societății, a drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu luna septembrie 2006 la zi, sporurile cuvenite dacă ar fi lucrat.
Expertiza a fost efectuată de expert, iar împotriva concluziilor expertului niciuna din părți nu a avut de formulat obiecțiuni.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.967 din 01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a admis în parte acțiunea civilă promovată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională De Transport A Energiei Electrice - SA, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul de bază aferent perioadei 11.04.2007 -31.08.2008 în cuantum de 21.618 lei, la care se va adăuga plata sporului de vechime în muncă de 25% și sporul de vechime în companie de 3% pentru aceeași perioadă, conform raportului de expertiză, întocmit de expert, s-au respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, inclusiv cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat ca șef de tură în Stația Electrică Stâlpu începând cu data de 30.12.1998, în baza contractului de muncă nr.498 din aceeași dată
. La data de 1.04.2006 reclamantul a fost promovat în funcția de șef tură, iar în perioada 29.09.2006-27.12.2006, contractul de muncă a fost suspendat, în temeiul art.50 lit.a din Codul muncii, fiind prezentat certificat medical de incapacitate temporară de muncă.
Ulterior acestei date, reclamantul a fost mai mult în recuperări, concediu fără plată, fără salariu, învoire.
La sfârșitul perioadei de concediu medical, în cursul lunii decembrie 2006, reclamantul a fost examinat medical de medicul de medicina muncii din cadrul pârâtei, fiind o procedură obligatorie la reluarea activității. Concluziile medicului au fost că este inapt temporar, prin fișele de aptitudine nr.207 și nr.235/2007, împotriva cărora nu a declarat recurs, în temeiul prev.art.71-74 din Ordinul /MSF nr-.
Prin fișa de aptitudine nr.315/2007, reclamantul a fost declarat inapt, la data de 11.07.2007, impotriva acestei soluții formulând contestație în temeiul art.30 din 355/2007.
Contestatia nu a putut fi solutionată, deoarece reclamantul nu s-a prezentat cu documentele solicitate la Autoritate de Sănătate Publică
In acest fel, s-a ajuns în situația în care reclamantul, conform concluziilor medicului de medicina muncii, să fie inapt pentru prestarea activității, dar contractul său de muncă să fie în vigoare, cu toate consecințele ce decurg de aici.
A mai reținut instanța de fond, că din întregul material probator a reieșit că reclamantul a încercat să se prezinte la locul de muncă pentru a presta activitate, însă i s-a interzis de către pârâtă, avându-se în vedere concluziile medicului de medicina muncii, care îl declarasera inapt datorită stării de sănătate.
In speță, s-a încercat de către pârâta să acrediteze ideea ca afecțiunile de care suferă reclamantul nu au legătură cu munca, însă nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, ba mai mult, i-au acordat despăgubiri materiale substanțiale, și prime ca unui salariat în activitate.
Totodată, instanța de fond a reținut că apărarea pârâtei, constantă, a fost aceea că a considerat contractul de muncă suspendat (subânțeles) în temeiul art.54 din Codul muncii, respectiv prin acordul părților. Textul invocat are următorul cuprins: contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată sau pentru interese personale. Asfel, aici este vorba de un concediu fără plată pentru interese personale, reglementat de art.148 din Codul muncii, unde se arată că pentru rezolvarea unor situații personale, salariații au dreptul la concedii fără plată, durata unui asemenea concediu fiind prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, ori, după caz, este stabilită de părți.
Chiar și într-o asemenea ipoteză, măsura suspendării trebuia luată în scris, în Codul muncii neexistând suspendarea unui contract individual de muncă verbală, sau să se subânțeleagă acest lucru.
Cu privire la procedura suspendării, practica și specialiștii în materie au arătat că este util ca angajatorul să emită o decizie (dispoziție, ordin) prin care să dispună suspendarea sau să constate existența unei cauze de suspendare, să precizeze temeiul legal, să menționeze durata suspendării (termenul până la care își produce efectele). Actul respectiv al angajatorului constituie temeiul înscrierilor necesare în registrul general de evidență al salariaților și în carnetele de muncă.
Din acest punct de vedere este culpa unității care nu și-a luat toate măsurile necesare de prevedere și nu a acționat în conformitate cu prevederile din Codul muncii.
Numai în situația unei suspendări în scris a contractului individual de muncă, indiferent în ce temei, se putea vorbi și de suspendarea principalelor sale efecte, respectiv prestarea muncii de către salariat și remunerarea muncii de către angajator.
Având în vedere concluziile medicului de medicina muncii, care l-au declarat inapt, pârâta a procedat corect neprimindu-l la muncă pe reclamant, însă este în culpă pentru că nu a reglementat în niciun fel statutul salariatului și temeiul în baza căruia nu îi permite accesul la locul de muncă.
Chiar dacă nu s-a prezentat reclamantul cu documentele solicitate la Autoritatea de Sănătate Publică B și nu s-a putut soluționa contestația acestuia împotriva concluziilor medicului de medicina muncii, pârâta avea posibilitatea de suspendare a contractului de muncă, ori să procedeze la încetarea raporturilor de muncă prin concedierea salariatului în temeiul art.61 lit.c sau d din Codul muncii, când se constată inaptitudinea fizică/psihică a angajatului sau pentru necorespundere profesională. Asta după ce îi oferea un alt loc de muncă vacant în cadrul societății, compatibil cu pregătirea profesională, sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar când nu dispunea de aceste locuri, să solicite sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, iar în situația în care unitatea nu dispunea de un asemenea loc, să procedeze la încetarea raporturilor de muncă, cu acordarea de preaviz.
Pârâta nu a procedat în niciuna din variantele mai sus expuse, rămânând în pasivitate, ceea ce a dus la promovarea prezentei acțiuni de către reclamant.
In ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamant, instanța de fond a reținut că ele vizeaza perioada septembrie 2006-august 2008, însă de comun acord, ambele părți au recunoscut că au fost achitate toate drepturile aferente perioadei septembrie 2006-10.04.2007, rămânând în discutie numai perioada 10.04.2007-31.08.2008.
Părțile au stabilit, de asemenea, de comun acord, ca pentru această perioadă, reclamantul să nu beneficieze de ore suplimentare, deoarece nici colegii lui nu au beneficiat, fapt dovedit cu foile de pontaje.
A mai reținut instanța de fond, că prin prezenta acțiune, așa cum a fost ea precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului și a sporurilor (spor pentru vechime în muncă, pentru orele lucrate în sărbătorile legale, altele decât duminicile, pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, orele lucrate în timp de noapte, sporul de vechime pentru activitate neântreruptă în aceeași unitate, c-val. consumului de energie electrică, cota parte din beneficiul realizat de, acordat la sfârșitul fiecărui an angajaților, c/val bonurilor de masă, c/val deplasărilor efectuate la.ti).
In privința acordării drepturilor salariale, instanța de fond a constatat întemeiat acest capăt de cerere, motiv pentru care l-a admis așa cum a fost precizat.
Instanța de fond a admis, de asemenea, și capetele de cerere referitoare la plata sporului de vechime în muncă, de 25%si de vechime în companie, tocmai pe argumentul că în prezent contractul de muncă este în vigoare și trebuie să își producă efectele.
Totodată, instanța de fond a respins celelalte capete de cerere, deoarece acordarea lor este conditionată de prestarea muncii efective și de prezența la lucru a salariatului, ceea ce în speță nu s-a întamplat. Chiar dacă prestarea muncii nu s-a făcut pentru că nu i s-a permis accesul la locul de muncă, acest lucru nu justifică acordarea sporurilor.
In acest fel sunt și prevederile contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă și regulamentul intern, existent la sediul unității angajatoare.
Pentru aceleași argumente, instanța de fond a respins și capetele de cerere referitoare la acordarea tichetelor de masă, c/val. energiei electrice, cota parte
din beneficiul acordat de pârâtă la sfârșitul anului, reclamantul neaducându-și niciun aport la beneficiul înregistrat de pârâtă la sfârșitul anului, din moment ce el nu a fost prezent la muncă.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, reprezentând suferința cauzată de pârâtă în acest interval de timp, prin atitudinea manifestată față de reclamant.
Art.269 al.1 Codul muncii arată că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
In speță, reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu moral, vreo suferință produsă din vina angajatorului, iar pretențiile acestuia au fost valorificate de instantă, motiv pentru care tribunalul a respins cererea de obligare a societății la plata daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul precum și pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice SA B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant a învederat faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că nu i se cuvin daunele morale solicitate motivat de faptul că nu a dovedit existența unui prejudiciu moral.
Recurentul a citat în acest sens dispozițiile art.998 și 999 Cod civil, art.269 al.1 Codul muncii conform cărora cel care a cauzat prejudiciu este dator a-l repara în totalitate, fără a distinge între prejudiciu moral sau material, dispoziții pe care prima instanță le-a ignorat.
A mai precizat recurentul că se impune admiterea și acestui capăt de cerere pe considerente de ordin juridic, moral și social, instanței revenindu-i sarcina să aprecieze cuantumul daunelor morale în funcție de culpa angajatorului și de consecințele produse salariatului prin atitudinea sa.
Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond admiterea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale solicitate.
Recurenta-pârâtă a criticat sentința întrucât prima instanță în mod greșit a apreciat că este necesar ca angajatorul să emită o decizie prin care să dispună suspendarea sau să constate existența unei cauze de suspendare, să precizeze temeiul legal și să menționeze durata suspendării.
A arătat recurenta că într-adevăr, este util ca într-o asemenea situație angajatorul să emită o asemenea decizie, dar nu există nicio dispoziție legală care să impună aceasta ca pe o obligație a angajatorului.
Astfel, în Codul muncii nu există nici un text referitor la modalitatea de suspendare a contractului individual de muncă, situație în care angajatorul nu a încălcat nicio normă juridică din legislația muncii, cu atât mai mult cu cât angajatorul a transmis recurentului-reclamant adresa prin care i-a adus la cunoștință că i se consideră suspendat contractul de muncă, astfel încât se poate aprecia, dacă se impune, ca îndeplinită condiția luării măsurii suspendării în scris.
Totodată, a mai precizat recurenta, că în mod greșit instanța a reținut că angajatorul putea să procedeze conform art.61 lit.c sau d din Codul muncii privind concedierea salariatului pentru inaptitudine fizică/psihică sau pentru necorespundere profesională, text de lege care în opinia recurentei nu putea fi aplicat.
A solicitat recurenta să se rețină culpa salariatului în derularea raportului de muncă, datorită refuzului său de a comunica Autorității de Sănătate Publică B, documentele solicitate pentru soluționarea contestației formulate, necomunicării către recurentă a faptului că a renunțat la susținerea contestației, pentru ca aceasta să facă aplicarea prevederilor art.12 din nr,355/2007, precum și pentru refuzul acestuia de a colabora cu medicul de medicina muncii și medicii de expertizarea capacității de muncă pentru soluționarea cauzei sale conform prevederilor legale.
A mai arătat recurenta că atâta timp cât dreptul la prestarea activității specifice funcției și locului de muncă de către salariat nu putea fi exercitat datorită incapacității medicale, iar fișele de aptitudine emise de către medicul de medicina muncii nu au fost anulate de către organele competente, cererea salariatului de acordare a drepturilor salariale este neîntemeiată.
Față de aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea criticilor invocate recurenții au depus înscrisuri.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului în raport de disp.art.3041Cod procedură civilă și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În urma analizării probatoriului administrat, prima instanță a reținut că angajatorul a procedat în mod corect neprimindu-l pe salariat să își reia activitatea în cadrul unității tocmai cu luarea în considerare a concluziilor medicului de medicină a muncii care l-au declarat inapt.
Ceea ce s-a reproșat angajatorului a fost nereglementarea statutului salariatului și a temeiului legal în baza căruia salariatului nu i-a fost permisă reluarea activității.
Susținerile recurentei-pârâte cu referire la situația salariatului diferă în recurs față de susținerile de la instanța de fond.
Astfel, la instanța de fond recurenta-pârâtă a invocat faptul că raporturile de muncă au încetat prin acordul părților, în timp ce în motivele de recurs a precizat că prin două adrese din 18.04.2007 i-a comunicat salariatului că se consideră suspendat contractul său individual de muncă până la definitivarea situației sale, respectiv până când Comisia de Sănătate B se va pronunța asupra contestației formulate.
A apreciat recurenta că prin emiterea acestor adrese și-a îndeplinit obligația dispunerii în formă scrisă asupra suspendării contractului individual de muncă.
Aceste ultime susțineri nu pot fi reținute întrucât instituția suspendării contractului individual de muncă constituie unul din instrumentele prin care se asigură protecția salariatului.
Suspendarea contractului de muncă este, în fapt, o suspendare a principalelor sale efecte-prestarea muncii și plata acesteia.
Pentru ca neîndeplinirea prestațiilor să conducă la suspendarea contractului este necesar ca neexecutarea să fie temporară și să nu aibă caracter culpabil.
Angajatorul avea obligația să lămurească situația salariatului și să dispună printr-o decizie prin care să statueze asupra suspendării contractului individual de muncă, să precizeze temeiul legal și durata suspendării.
Numai în momentul reglementării acestei situații se putea vorbi de o suspendare a principalelor efecte ale contractului individual de muncă, respectiv prestarea muncii de către salariat și plata muncii de către angajator.
Angajatorul a rămas însă în pasivitate, lăsând nereglementată situația salariatului, astfel încât în mod corect prima instanță a apreciat ca întemeiată acțiunea în ceea ce privește plata drepturilor salariale, sens în care criticile invocate de către pârâta-recurentă sub acest aspect nu pot fi reținute de către instanță care, prin urmare, apreciază ca nefondat recursul declarat.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, Curtea constată că este nefondat.
Prima instanță a reținut, în mod corect, că în cauză nu s-a dovedit existența vreunui prejudiciu moral, a vreunei suferințe produsă salariatului din vina angajatorului.
Într-adevăr, conform dispozițiilor legale incidente, angajatorul răspunde nu numai pentru prejudicii materiale, ci și pentru prejudicii morale atunci când prin măsurile dispuse a afectat onoarea, demnitatea, sentimentele salariatului.
În prezenta cauză nu se poate reține că angajatorul a adus atingere acestor valori prin măsurile dispuse întrucât neprimirea salariatului la locul de muncă nu s-a realizat discreționar, ci în condițiile în care medicul de medicina muncii l-a declarat pe salariat inapt datorită stării de sănătate.
Situația salariatului nu a putut fi reglementată întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, deși acesta a formulat contestație împotriva soluției din fișa de aptitudine nr./2007 prin care fusese declarat inapt la data de 11.07.2007, contestația nu a putut fi soluționată de către Autoritatea de Sănătate Publică B motivat de faptul că reclamantul nu a prezentat documentele solicitate.
Curtea reține că angajatorul i-a achitat toate drepturile aferente perioadei septembrie 2006-10.04.2007, rămânând de achitat drepturile aferente perioadei 10.04.2007-31.08.2008.
Întrucât angajatorul a fost de bună credință, achitând salariatului o parte din drepturile solicitate, corespunzătoare primei perioade menționate și întrucât salariatul nu a depus diligențe în sensul depunerii documentelor necesare pentru soluționarea contestației sale, instanța constată că nu se poate reține faptul că salariatul a fost prejudiciat moral prin refuzul angajatorului de a-i permite continuarea activității, în cauză neexistând dovezi în sensul existenței acestui prejudiciu.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care criticile invocate de către cei doi recurenți nu pot fi reținute, urmând ca în conformitate cu disp.art.312 Cod procedură civilă să respingă ambele recursuri ca nefondate.
În ceea ce privește cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea, în raport de disp.art.274 Cod procedură civilă o va respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca neîntemeiate recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în B, str.-, -.5,.1,.7, județul B și pârâta Compania Națională de Transport a Energiei - SA, cu sediul în B, Șoseaua cel M, nr.1 A, sector 1, împotriva sentinței civile nr.967 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.02.2009
dosar fond- 630/2008 Tribunalul Buzău
judecători fond-
- G
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
