Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 720
Ședința publică din 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat - prin reprezentant legal - de pârâta cu sediul social în sectorul 1 al municipiului B, Calea nr. 239, împotriva încheierii de ședință din 22 aprilie 2009 dată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă.
La apelul nominal a răspuns avocat ca apărător ales al pârât- recurentei, lipsă fiind și reclamant-intimată C.
Procedura legal îndeplinită, dat fiind faptul că lipsa de procedură cu reclamant-intimata C datorată nerestituirii la dosar a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, a fost acoperită întrucât partea a trimis precizări scrise, pentru termenul de astăzi.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurenta, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, în sensul de a se dispune ca instanța de fond să sesizeze Curtea Constituțională.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr-, reclamanta Cas olicitat obligarea pârâtei B la plata primei de C pentru anul 2007, constând într-un salariu de bază mediu pe societate. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata de daune interese, constând în rata inflației aferentă primei solicitate calculată de la data scadenței acesteia și până la plata sa efectivă, precum și la plata dobânzii legale aferentă primei începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a acesteia.
Prin încheierea din 22 aprilie 2009 dată în dosarul menționat, Tribunalul Botoșani - Secția civilă - a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003.
A reținut prima instanță că pârâta B, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - prin raportare la art. 1 al. 4 și 5, art. 73 al. 3 lit. p și art. 79 al. 1 din Constituția României, susținând că prin aceasta nu pot fi abrogate implicit prevederile corespunzătoare ale art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Prin decizia nr. 254/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 10 martie 2009, Curtea Constituțională a reținut într-o speță similară că se pune în discuție de fapt "modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii", așa încât a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 al. 2 și art. 298 al. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - ca inadmisibilă.
În drept, au fost reținute dispozițiile art. 29 al. 6 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat, în esență, de faptul că, atât timp cât a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al. 2 din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1 al. 4 și 5, art. 73 al. 3 lit. p și art. 79 al. 1 din Constituția României, prima instanță trebuia să dispună sesizarea Curții Constituționale și să suspende cauza până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că, dacă excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor al. 1, 2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale (art. 29 al. 6).
Așa cum rezultă în mod clar și neechivoc din dispoziția legală mai sus arătată, prima instanță trebuia să analizeze numai trei elemente:
1) dacă se invocă neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
Această condiție este îndeplinită în cauză, fiind invocată neconstituționalitatea art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - punându-se în discuție competența teritorială a instanței.
2) excepția să fie ridicată la cererea uneia dintre părți.
În speță, a fost ridicată excepția de către pârâta în fața primei instanțe.
3) prevederea nu a fost constatată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Soluționarea excepției de neconstituționalitate este atributul exclusiv al Curții Constituționale.
Situațiile în care instanța de judecată sesizată cu o atare excepție poate să se pronunțe asupra ei sunt strict și limitativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, fiind obligată să verifice numai respectarea condițiilor impuse la al. 1, 2 și 3.
Instanța nu poate să examineze dacă acele situații reglementate de lege s-ar regăsi în excepția de neconstituționalitate, invocată de pârâtă, pentru a fi abilitată să se pronunțe asupra ei și, din această perspectivă, soluția de respingere a excepției de către prima instanță apare greșită.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 raportat la dispozițiile art. 312 al. 1. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă, urmează ca instanța să admită recursul, să caseze încheierea recurată și să trimită cauza la prima instanță în vederea sesizării Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat - prin reprezentant legal - de pârâta cu sediul social în sectorul 1 al municipiului B, Calea nr. 239, împotriva încheierii de ședință din 22 aprilie 2009 dată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă.
Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea sesizării Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond ( încheierea din 22.04.2009 ): -;
Asistenți judiciari:;
Tehnored. Sb.
Ex. 2/1.06.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina, Dumitraș Daniela