Obligație de a face. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - obligația de a face -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 721

Ședința publică din 26 mai 2009

PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița

JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina

JUDECĂTOR 3: Ciută Oana

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul F, str. - -,. 8A,.27, județul S, împotriva sentinței nr. 546 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns reclamant-recurentul, și avocat, pentru pârât-intimata Asociația de proprietari nr. 13

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, având în vedere că prin intermediul Serviciului arhivă recurentul a depus precizări în dublu exemplar, a înmânat unul avocatei intimatei.

Întrebat fiind, recurentul a precizat că are un dosar înregistrat în care a făcut contestație la executare, dosar în care a formulat recurs. A mai arătat că nu i s-au dat banii și nu a fost reintegrat.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Reclamant-recurentul a solicitat a admiterea recursului. În susținere a precizat că a cerut plata integrală a sumei așa cum rezultă salariul din carnetul de muncă și actualizarea acesteia, precum și reintegrarea.

Avocat, pentru pârât-intimată, a solicitat respingerea recursului. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, reclamantul a chemat în judecată pârâta Asociația de Proprietari nr. 13 F solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 31.070 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că această sumă reprezintă actualizarea sumei la plata căreia s-a stabilit că este îndreptățit prin decizia nr. 702/2007 a Curții de apel Suceava.

Pârâta a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale, dovadă fiind recipisa CEC depusă la dosar.

Prin sentința nr. 546 din 17 martie 2009, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea reclamantului, având ca obiect "obligația de a face", reținând că actualizarea sumelor datorate se realizează, conform art. 3712al. 3 din Codul d e procedură civilă, de către organul de executare, respectiv de executorul judecătoresc, la cererea creditorului. S-a reținut că reclamantul nu a urmat procedura prevăzură de textul legal arătat anterior, instanța neavând posibilitatea de a-și însuși modalitatea de calcul prezentată de reclamant, întrucât aceasta nu are o bază științifică și legală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a criticat soluția ca fiind nelegală întrucât nu a fost obligată pârâta la plata sumelor pe care aceasta le datorează, în conformitate cu titlul executoriu constând în decizia nr. 702/2007 a Curții de Apel Suceava precum și mențiunile din carnetul de muncă reclamantului. Deși în motivare s-a reținut că reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de legea pentru actualizarea sumelor datorate, reclamantul a susținut că a luat legătura cu executorul judecătoresc în vederea punerii în executarea hotărârii arătate, față de refuzul pârâtei de a executa integral atât drepturile salariale cât și dispoziția de reintegrare a reclamantului, reclamantul formulând o nouă cerere către Judecătoria Fălticeni.

Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 Cod pr. Civilă, instanța îl constată a fi neîntemeiat.

Din cuprinsul acțiunii adresate primei instanțe, cât și a cererii de recurs, instanța constată că nemulțumirile reclamantului recurent vizează modul de executare a titlului executoriu constând în decizia nr. 702/2007 a Curții de Apel Suceava, decizie prin care pârâta a fost obligată la reintegrarea reclamantului în funcția de casier contabil, precum și la plata drepturilor salariale, conform art. 78 din Codul muncii.

Reclamantul a susținut, cu ocazia dezbaterii recursului, că dispoziția de reintegrare nu a fost niciodată executată, refuzul de a se prezenta în vederea reluării relațiilor de muncă nefiind dovedit de către pârâtă, aceasta în mod abuziv dispunând desfacerea contractului de muncă pentru a doua oară. Aspectele legate de executarea acestei dispoziții nu au fost însă în nici un fel menționate în cererea introductivă adresată Tribunalului Suceava și analizate de această instanță, astfel că nu pot face obiectul controlului judiciar în cadrul prezentului recurs.

În ceea ce privește sumele de bani datorate reclamantului cu titlu de drepturi salariale cuvenite de la data desfacerii abuzive a contractului de muncă și până la data reintegrării, conform deciziei 702/2007 a Curții de Apel Suceava, instanța reține că nemulțumirile reclamantului recurent au fost concretizate într-o contestație la executare adresată Judecătoriei Fălticeni, în cadrul acestui litigiu fiind dispusă efectuarea unei expertize contabile, ale cărei concluzii au fost contestate de către recurent la data de 13 aprilie 2009.

În prezenta cauză reclamantul recurent a susținut că nu i-au fost plătite drepturile salariale cuvenite, depunând la dosarul cauzei un tabel cuprinzând calculul acestora, calcul efectuat personal de către reclamant (fila 18 dosar fond). Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, modul de calcul prezentat nu prezintă o bază științifică și legală pentru a putea fi reținut de instanță, simpla trimitere la cuprinsul carnetului de muncă al reclamantului nefiind suficientă în acest context pentru a se reține că pârâta datorează reclamantului suma de 31.070 lei. De observat este faptul că suma de 1.195 lei reprezentând salariul lunar al reclamantului este înscrisă în carnetul de muncă pentru perioada în care acesta îndeplinea funcția de administrator în cadrul pârâtei, conform titlului executoriu indicat de către acesta, instanța de judecată dispunând reintegrarea în funcția de casier contabil.

Constatând că reclamantul recurent nu a făcut dovada susținerilor sale privind neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia prin decizia 702/2007 a Curții de Apel Suceava, prima instanță făcând o corectă stabilire a situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale în cauză, în baza art. 312 rap. La art. 304 pct. 9 Cod pr. Civilă, instanța va respinge ca nefondat prezentul recurs.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul F, str. - -,. 8A,.27, județul S, împotriva sentinței nr. 546 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond

-

Tehnored.

2 ex./16.07.2009

Președinte:Plăcintă Dochița
Judecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina, Ciută Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Suceava