Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 711/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bnești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA NR. 711

Ședința public din 26 mai 2009

PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul economiei și finanțelor - prin S cu sediul în municipiul S,-, jud. S, și Ministerul Justiției și Libertților cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 832 din 13 aprilie 2009 pronunțat de Tribunalul Suceava -Secția civil, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția General a Finanțelor Publice S, Ministerul Justiției și Libertților B, pârâtului intimat Tribunalul Suceava, reclamanții intimați, -, -, și intervenient-intimații, și ,

Procedura complet.

S-a fcut referatul cauzei dup care, instanța constatând recursul în stare de judecat, faț de împrejurarea c recurenții au solicitat judecarea în lips, a rmas în pronunțare.

Dup deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de faț, constat:

Prin cererea adresat Curții de APEL SUCEAVA, care prin încheierea nr. 125 din 19 februarie 2009 trimis cauza Tribunalului Suceava, în conform deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, reclamanții, -, -, și au chemat în judecat pe pârâții Tribunalul Suceava, Ministerul justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B pentru ca prin sentința ce se va pronunța s fie obligați pârâții la plata actualizat a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihic, în procent de 50% din salariul de baz brut lunar, prevzut de art. 47 din Legea 50/1996, reactualizat, pentru perioada 1 februarie 2007 pân la zi, precum și pentru viitor, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de munc. Au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B la alocarea fondurilor necesare plții sumelor cuvenite și neîncasate.

În motivare, reclamanții susțin c potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicat, pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiaz de un spor de 50% din salariu de baz brut lunar și, ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlturat prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judectorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul c acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002. Reclamanții arat c acțiunea este pe deplin întemeiat și pe considerentul c un act normativ cu puterea juridic a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forț juridic, în cazul de faț înclcându-se prevederile din Legea 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative. Mai menționeaz, de asemenea, c la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referinț care rezid în condițiile în care judectorii și personalul auxiliar își desfșoar activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihic, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotriv, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficienț sporite.

Prin sentința civil nr. 133 din 17 ianuarie 2008, Tribunalul Suceavaa îmbrțișat aceast interpretare, acordând reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare de 50%, pentru perioada 1 august 2004 - 1 februarie 2007, interpretarea instanței fiind aceiași cu cea în temeiul creia instanța suprem a constatat, prin decizia nr. 21/10 martie 2008, în soluționarea recursului în interesul legii, c judectorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar și dup intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobat prin Legea nr. 334/2001.

În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996, astfel cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 a ÎCCJ.

La termenul din 11 septembrie 2008, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, și, intervenienții solicitând acordarea acelorași drepturi salariale, întrucât fac parte din personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Suceava.

Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depus la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondat, întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996, învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate, a fost abrogat total și expres prin art. I pct. 42 din nr.OUG 83/2000, astfel c sporul solicitat de reclamanți nu mai subzist începând cu luna februarie 2007. Cu atât mai puțin se dovedesc a fi îndreptțiți în solicitrile lor intervenienții, cu cât aceștia nu au beneficiat niciodat de plata acestui spor, în actele normative privind salarizarea acestora nefiind cuprins vreo dispoziție în acest sens. Faț de specificul litigiilor de munc și a faptului c pretențiile intervenienților nu sunt îndreptate și împotriva reclamanților, s-a solicitat respingerea cererilor de intervenție ca inadmisibile.

Prin întâmpinarea depus la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția General a Finanțelor Publice S, a invocat excepția lipsei calitții procesuale pasive, artând c raporturile juridice de munc s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fr participarea Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin sentința nr. 832 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea și a obligat pârâții Tribunalul Suceava și Ministerul Justiției B s plteasc reclamanților și intervenienților sumele reprezentând drepturile salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic în procent de 50% din indemnizația de baz brut lunar, în cuantum actualizat cu indicele de inflație pân la data plții efective, începând cu data de 1 februarie 2007 și în continuare. Prin aceeași sentinț a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s aloce fondurile necesare plții drepturilor salariale.

Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c nu este dat excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, întrucât prin acțiune s-a solicitat ca acest pârât s fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale. Ministerul economiei și finanțelor are calitate procesual pasiv, în baza prevederilor art. 19 din Legea nr.500/2002 elaborând proiectul bugetului de stat anual și legilor de rectificare bugetar, astfel încât cererea de alocare a fondurilor necesare plții drepturilor salariale, este întemeiat.

Referitor la fondul acțiunii, s-a reținut c prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitar a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, republicat, s-a constatat c judectorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar și dup intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobat prin Legea nr. 334/2001. În considerarea dispozițiilor art. 329 al. 3 din Codul d e procedur civil, care prevd c dezlegarea dat problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, reținând c în perioada solicitat reclamanții și intervenienții au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex, prima instanț a conchis c acțiunea acestora este întemeiat.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care a criticat modul de aplicare a legii în cauz, artând c prin nr.OG 8/2007 a fost edictat o nou lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțe judectorești, actul normativ abrogând Legea nr. 50/1996 (art. 30). Instanța suprem a fost sesizat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, respectiv ale Legii nr. 334/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor care a reiterat excepția lipsei calitții procesuale pasive, în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legii privind finanțele publice.

În drept, cererile de recurs au fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedur civil.

Examinând recursurile, prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrrilor dosarului, Curtea constat c acestea sunt nefondate, pentru urmtoarele considerente:

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitar a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, republicat, s-a constatat c judectorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar și dup intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobat prin Legea nr. 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 din Codul d e procedur civil, dezlegarea dat problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând c începând cu data de 1 februarie 2007 reclamanții și intervenienții au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex, astfel c acțiunea acestora este întemeiat. Acțiunea intervenienților în interes propriu este fondat, având în vedere calitatea acestora de personal conex personalului auxiliar de specialitate, drepturile salariale solicitate fiind datorate acestora începând cu luna februarie 2007, în temeiul art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate modificat și completat prin Legea nr. 17/2006 și nr.OG 8/2007 publicat în Monitorul Oficial nr.77/31.01.2007

Referitor la critica formulat în recurs privind extinderea limitelor efectelor deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța reține c prin acțiune s-a solicitat verificarea legalitții modului de calcul și al plții drepturilor salariale la care erau îndreptțiți reclamanții și intervenienții în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judectorești. S-a solicitat astfel s se constate c angajatorii direcți, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, ordonatori secundari și terțiari de credite, cât și cei indirecți, Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, fac o greșit aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Dezlegarea dat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21/2008 este în continuare respins de recurent care susține c art. 47 din legea 50/1996 a fost abrogat. Chiar dac decizia dat în interesul legii a fost pronunțat de instanța suprem la data de 10 martie 2008, pârâtul recurent a invocat abrogarea temeiului juridic al acțiunii de la data de 1 februarie 2007, aspect ce nu poate fi reținut de instanț în condițiile în care recursul în interesul legii este pronunțat ulterior datei la care se invoc a fi operat abrogarea.

Cu privire la cel de-al doilea recurs, se reține c potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea - privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordoneaz acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregtirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificrile corespunztoare. În lipsa aprobrii rectificrii bugetului cu sumele necesare și alimentrii cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de ctre Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotrâre. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor s rectifice bugetul și s aloce sumele necesare reparrii prejudiciului suferit de reclamanți și intervenienți, hotrârea judectoreasc ar fi lipsit de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

Faț de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedur civil și al dispozițiilor legale mai sus artate, urmeaz ca instanța s resping recursurile ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertților, cu sediul în mun. B,-, sector 5, și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP S,-, jud. S împotriva sentinței nr. 832 din 13 aprilie 2009 pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția civil, în dosar nr-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 26 mai 2009.

Președinte, Judectori, Grefier,

Red.

Jud. fond

Asist jud.

ex.2/14.07.2009

Președinte:Plăcintă Dochița
Judecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina, Dumitraș Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 711/2009. Curtea de Apel Suceava