Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 74
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de, împotriva sentinței civile nr. 718 din 29.04.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției și Libertăților.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen după repunerea pe rol; recurenții au fost citați cu mențiunea să se semneze cererea de recurs; se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza in stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția nulității cererii de recurs.
După pronunțarea asupra cauzei, s-a primit prin serviciul de registratură cererea de recurs semnată de toți recurenții.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 718 din 29 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Iașia declinat în favoarea Tribunalului Botoșani competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 2056/99/05.03.2009, reclamanții, și au chemat în judecată Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justițieisolicitând obligarea pârâților la decontarea chiriilor pentru apartamentele pe care le-au închiriat în municipiul B începând cu luna octombrie 2008 și în continuare până la primirea unei locuințe de serviciu adecvate.
În motivarea cererii reclamanții arată că au funcția de judecători la Judecătoria Botoșani și în lipsă de locuință proprietate personală în mun. B, au fost nevoiți să închirieze apartamente în această localitate. Arată reclamanții că au încheiat contracte de închiriere pentru apartamentele din mun. B pe perioade îndelungate (cel puțin 1 an) și că au obținut, în acest fel, viza de flotant pentru municipiul
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași a fost invocată din oficiu, la termenul din 08.04.2009.
Considerentele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat hotărârea instanței de fond au fost următoarele:
Potrivit disp. art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile privind soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Din termenii textului citat rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială nu este alternativă ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori sediul. Regula este justificată având în vedere că de cele mai multe ori calitatea de reclamant o are salariatul, creându-i-se astfel o facilitate. Dar chiar și atunci când angajatorul este reclamant este urmărită cerința apropierii justiției de locul de muncă, justificat și de facilitatea administrării probatoriilor ce emană de la sediul unității.
În speță, reclamanții au domiciliul în municipiul I și reședința în municipiul B, raportat la prevederile art. 26 și 29 din nr.OUG 97/2005.
Urmare muncii lor în funcția de judecători la Judecătoria Botoșani, reclamanții au închiriat apartamente în mun. B pentru care solicită decontarea chiriei în temeiul art. 23 din nr.OG 27/2006.
Tribunalul a constatat că, raportat obiectului dedus judecății, respectiv decontarea chiriei pentru apartamente situate în mun. B, competența teritorială revine instanței celei mai apropiate de locul de muncă al reclamanților - Tribunalul Botoșani. Aceasta deoarece OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate permite persoanei să aleagă care dintre locuințele sale este domiciliul (potrivit art. 26 alin. 1 domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuința principală) și respectiv care este reședința (reședința este o adresă la care persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu). Textul art. 13 din Decretul 31/1954 este mai precis: "Domiciliul unei persoane fizice, este acolo unde ea își are locuința statornică sau principală".
Or, în fapt, pentru perioada în care s-a solicitat decontarea chiriei, situația locativă reclamanților era prioritar legată de municipiul B - acolo locuiau și își aveau locul de muncă - situație ce nu s-a schimbat pe parcursul inițierii și derulării prezentei cauze.
Pentru aceste motive Tribunalul Iașia dispus declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Botoșani.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen și motivat, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Susțin recurenții că în mod greșit prima instanță a admis excepția necompetenței teritoriale. Dispozițiile art. 284 alin. 2 Codul muncii stipulează, prin norme cu caracter imperativ, că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, fiind reglementat astfel un caz de competență excepțională.
Afirmă recurenții că pentru determinarea competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu trebuie privită în sens larg, motiv pentru care nu se are în vedere numai locuința principală sau statornică a părții, așa cum este definit domiciliul prin art. 26 din nr.OUG 97/2005.
Precizează recurenții că au doar locuința secundară stabilită în municipiul B, unde își desfășoară activitatea și unde au solicitat să li se comunice de altfel și actele procedurale, domiciliul ales fiind diferit de cel prevăzut de art. 284 alin. 2 Codul muncii.
Consideră recurenții că existența a două instanțe competente din punct de vedere teritorial nu contravine caracterului de ordine publică al competenței, potrivit art. 159 Cod procedură civilă raportat la art. 19 Cod procedură civilă, și solicită să fie îmbrățișată opinia potrivit cu care, prin folosirea termenului "sau" în cuprinsul art. 284 alin. 2 Codul muncii, legiuitorul a reglementat o competență teritorială alternativă, în cazul salariatului reclamant.
Întrucât normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate, solicită recurenții ca textul art. 284 alin. 2 Codul muncii să fie interpretat în sensul că soluționarea cauzei aparține în primul rând instanței de la domiciliul reclamanților, protecția salariaților fiind rațiunea abrogării implicite a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabileau competența de soluționare a conflictelor de drepturi în favoarea instanțelor judecătorești în a căror circumscripție își avea sediul unitatea.
În drept, recursul nu este întemeiat pe vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 06.10.2009,Curtea a invocat din oficiu excepția nulității cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, judecata recursului fiind amânată, iar recurenții fiind citați cu mențiunea de a semna cererea de recurs.
judecății recursului a fost suspendat în perioada 27.10.2009-07.01.2010, pentru lipsa părților, în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
După redeschiderea judecății, recurenții au fost citați pentru un nou termen, cel din 26.01.2010, cu mențiunea de a semna cererea de recurs, fără ca la termenul de judecată acordat în acest sens să fie complinită neregularitatea invocată.
Având a soluționa cu precădere, potrivit disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 302 al. 1 lit. d și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu și pusă în discuția contradictorie a părților, Curtea o apreciază întemeiată și prin urmare va constata nulitatea cererii de recurs, întrucât:
Dispozițiile art. 302 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă reglementează, sub pedeapsă de nulitate absolută,semnătura,ca o condiție formală, intrinsecă, cererii de recurs, cerința în discuție atestând nu numai voința părții de a declanșa o atare cale de atac, ci și exactitatea conținutului cererii de recurs.
În considerarea acestor norme imperative și observând că deși recurenților le-au fost acordate două amânări totuși această neregularitate nu a fost remediată, Curtea urmează ca, reținând cazul de nulitate absolută reglementat de art. 302 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, să constate incidența acestei sancțiuni și să mențină, prin urmare, sentința recurată, potrivit disp. art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulă cererea de recurs formulată de reclamanții, și
împotriva sentinței civile nr. 718 din 29 04 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 ex./26 02 2010
Tribunal -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Trutescu, Carmen
