Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 740/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 740

Ședința publică din 2 aprilie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 3: Vasilica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1861/20.09.2007, în contradictoriu cu reclamanta - și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ COMUNITARĂ T - SERVICIUL pentru PROTECȚIA PERSOANELOR CU handicap din cadrul CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI T, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal s-a prezentat pentru intimata reclamantă lipsă, avocat, pentru intervenienta Direcția de Asistență Socială Comunitară T, consilier juridic, lipsă fiind pârâta recurentă Primăria Municipiului

Procedura de citare îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuția părților admisibilitatea cererii de intervenție accesorie.

Reprezentantul reclamantei intimate susține că cererea de intervenție accesorie este neavenită întrucât combate însăși motivele de recurs, solicitând respingerea ei.

Reprezentanta intervenientei a solicitat admiterea cererii de intervenție. Instanța admite în principiu cererea de intervenție și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că, Consiliul Local T nu este parte în proces, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localității de domiciliu sau reședința persoanei cu handicap, că obligația de a încheia contractul individual în formă scrisă revine angajatorului, conform dispozițiilor art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003, în speță, contractul a fost încheiat de angajator, respectiv Primăria Municipiului T reprezentată prin Primar, astfel că plata îndemnizației se achită tot de acesta.

Reprezentanta intervenientei a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii reclamantei. Arată că, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primarul localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap, însă, instituția pe care o reprezintă are obligația de a efectua demersurile necesare întocmirii contractelor individuale de muncă ale asistenților personali a persoanelor cu handicap, respectiv întocmește toată documentația pentru emiterea dispozițiilor primarului privind suspendarea, reluarea, încetarea contractelor individuale de muncă a asistenților personali, dispozițiile privind majorările salariale și, totodată, păstrează toate dosarele de angajare ale acestora.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr.1861 din 20 septembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta; a obligat pârâta la plata către reclamantă a orelor suplimentare efectuate de reclamantă pentru perioada 16.07.2004 - 12.05.2007.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii concediului de odihnă neefectuat de aceasta pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a zilelor de repaus legale ( zile lucrate ) lucrate de reclamantă și neachitate de pârâtă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.

Tribunalul a reținut:

Reclamanta este angaja pârâtei în funcția de asistent personal, iar pentru perioada în litigiu, pârâta nu a plătit reclamantei orele suplimentare, munca prestată de către aceasta în zilele declarate libere prin lege, neacordându-i nici concediul de odihnă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 la care reclamanta era îndreptățită.

A reținut instanța de fond că și salariaților angajați ca asistenți personali le sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii și că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prev. de art.109, 117 și 134 din Codul muncii.

Tribunalul a avut în vedere și adresa Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr.444 din 7.03.2007 și a înlăturat apărarea pârâtei care a susținut că sunt incidente dispozițiile art.86 Codul familiei potrivit cărora există obligația de întreținere între soți și prin urmare nu se pot plăti ore suplimentare reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Primăria Municipiului T prin Primar, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local T, care nu a încheiat contract individual de muncă cu reclamanta.

Reclamanta intimată a depus întâmpinare invocând excepția nulității recursului care este nemotivat și sunt incidente dispozițiile art.306 Cod procedură civilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a formulat cerere de intervenție Direcția de Asistență Socială Comunitară T - Serviciul pentru Protecția Persoanelor cu Handicap în interesul pârâtei-recurente. Intervenienta a solicitat casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare pentru a se pronunța în contradictoriu și cu aceasta, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Intervenienta a invocat prevederile Legii 448/2006 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr.4/2002.

Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există niciun motiv pentru casarea sau modificarea sentinței recurate.

Conform contractului individual de muncă depus la dosar, angajatorul este Primăria Municipiului T prin Primar, iar reclamanta l-a chemat în judecată pe acesta.

Prin întâmpinarea depusă în primă instanță s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Primăriei, susținându-se că reclamanta a fost angajata Direcției de Asistență Socială Comunitară - Serviciul pentru Protecția Persoanelor cu Handicap din cadrul Primăriei, care are personalitate juridică și prin urmare are și calitate procesuală pasivă.

În mod corect prima instanță a respins această excepție întrucât, conform contractului de muncă, raportul de muncă este încheiat cu Primarul Municipiului ca reprezentant al Primăriei și aceasta are calitate procesuală pasivă conform art.10 Codul muncii.

În cauză nu s-a pus în discuție calitatea procesuală a Consiliului Local al Municipiului T astfel că, critica formulată excede obiectului cauzei, recursul fiind nefondat.

În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins și pe cale de consecință și cererea de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1861/20.09.2007, în contradictoriu cu reclamanta -.

Respinge cererea de intervenție accesorie a DIRECȚIEI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ COMUNITARĂ

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red./20.05.2008

Thred./20.05.2008

Ex.2

Prima inst. - - - Trib.

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Maria Ana Biberea, Vasilica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 740/2008. Curtea de Apel Timisoara