Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 767
Ședința public de la 23 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
Judector - -
Judector -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de munc privind recursul formulat de, G, și împotriva sentinței civile nr. 2078 din 9.11.2007 (dosar nr-), intimați fiind Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminrii B, Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor
La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, care învedereaz c pricina a fost repus pe rol în vederea perimrii.
Instanța, având în vedere c judecata pricinii s-a suspendat la data de 12 februarie 2008, cauza rmânând în nelucrare mai mult de un an de zile, invoc din oficiu excepția perimrii recursului și rmâne în pronunțate cu privire la aceasta.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de faț, constat:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr- reclamanții, G, și, au chemat în judecat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunar de 10% din salariul brut pe perioada 1 ianuarie 2007 - 22 octombrie 2007, actualizat, în raport cu rata inflației la data plții efective a acestora și în continuare, pân la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate și conex și obligarea în solidar a pârâților s includ în bugetul de stat, respectiv la rectificarea de buget, dup rmânerea definitiv a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei trei pârâți pentru perioadele menționate și cheltuieli de judecat.
În motivarea acțiunii reclamanții au artat c îndeplinesc funcția de șoferi în cadrul instanțelor din Au invocat disp.art.6 alin.2 din Codul muncii și art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului, ale art.1 alin.2 din OG.137/2000, art.20 și 53 din Constituția României. Au mai susținut reclamanții c, faț de disp.art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicat, cu modificrile ulterioare, respectiv G nr.83/2000, și ei care reprezint personalul conex din componența instanțelor din I, în afara celor de la executri penale și ai celor din cadrul falimentelor, sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizrii, discriminați fr un criteriu obiectiv, ori, în vederea egalitții de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate și trebuie s beneficieze de toate sporurile acordate celorlalți, eliminându-se astfel discriminarea prin înclcarea principiului egalitții între salariați: salariu egal la munc egal.
Prin sentința civil nr. 2078/09.11.2007, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulat de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Finanațelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Reclamanții au calitatea de șoferi la instanțele din cadrul Curții de APEL IAȘI și au devenit personal conex personalului auxiliar de specialitate, potrivit disp.art.3 alin.3 din Legea nr.17/2006.
Prin art.1 alin.2, art.2 alin.1 și 4 și art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare se prevede expres care sunt faptele și actele de discriminare, precum și criteriile de discriminare.
Raportat la aceste dispoziții legale instanța a reținut c deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie s aib la baz unul din criteriile prevzute de ctre art.2 alin.1, dar trebuie s se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorit apartenenței lor la una din categoriile prevzute în acest articol de lege.
În acest sens și instanța european (Curtea European a Drepturilor Omului ) legat de art.14 din Convenție a decis în mod constant c, pentru ca o asemenea înclcare s se produc, "trebuie stabilit c persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiaz de un tratament preferențial și c aceast distincție nu-și gsește nici o justificare obiectiv sau rezonabil".
În speța dedus judecții, reclamanții au calitatea de șoferi și solicit indemnizația de 10% din salariul brut ca reprezentând o discriminare faț de cellalt personal din componența instanțelor și anume grefieri, personalul de la executri civile, penale și celor din cadrul falimentelor.
A reținut instanța c, în susținerea pretențiilor, reclamanții nu invoc o discriminare în cadrul categoriei lor profesionale, ci, raportat la persoane care fac parte din alt categorie. Ori, una dintre condițiile discriminrii este, conform art.14 din Convenție, ca persoanele între care se stabilește c se afl în situații analoage, ceea ce în speț este exclus, cci pregtirea profesional, munca desfșurat, complexitatea și rspunderea sunt deosebite.
Raportat acestor considerente instanța a constatat c cererea reclamanților este neîntemeiat, nefiind vorba despre o discriminare în condițiile OG nr.137/2000 și, în consecinț, a respins acțiunea.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecat, instanța a respins-o ca fiind nedovedit.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamanții, G, și, fr a motiva îns în termen legal recursul formulat.
La data de 12.02.2008, judecata recursului a fost suspendat pentru lipsa prților.
La data de 22.05.2009 cauza a fost repus pe rol din oficiu pentru constatarea perimrii.
Constatând c prezenta cauz a rmas în nelucrare din vina prților mai mult de un an, respectiv c în perioada 12.02.2008-ț22.05.2009 nu s-a mai efectuat nici un act de procedur, urmeaz ca, în temeiul disp.art. 248 alin.1 din Codul d e procedur civil, s se constate perimarea recursului formulat de ctre reclamanți și s se mențin sentința pronunțat de ctre prima instanț.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constat perimat recursul declarat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr.2078/09.11.2007 pronunțat de Tribunalul Iași, sentinț pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - - - Grefier,
-
Red./Tehnored.:
06.07.2009 - 02 ex.
Tribunalul Vaslui:-
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina