Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ. NR. 77/CM
Ședința publică din 09 Februarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, prin, cu sediul în C, str.- nr.18, județul C și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1020/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, str. -. - nr.1, -.3,.A,.4,.129, județul C și domiciliul procesual ales în A, bd.- - nr.2-4, camera 18, jud.A, și intimații pârâți CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T,- A, județul T, TRIBUNALUL ARAD, cu sediul în A, bd. - - nr.2-4, județul A, având ca obiect spor de suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor de față.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs la data de 17 decembrie 2009 împotriva sentinței civile nr.1020/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentinței a declarat recurs, la aceeași dată și Ministerul Justiției și Libertăților.
În fapt:
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată a data de 14.11.2008 în Dosarul nr. 378.1/108.2008 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, intervenienta -, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara, obligarea în solidar a acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar și obligarea Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor de bani necesare, începând cu data de 01.09.2001 și până la 19.08.2006.
În motivarea cererii, intervenienta a arătat că în perioada 01.09.2001-04.12.2006 a avut calitatea de consilier în cadrul Serviciului de Probațiune A, salarizarea sa fiind reglementată de Legea 50/1996, până la intrarea în vigoare a Legii 327/2006.În baza art.47 din Legea 50/1996, categoria de personal din care face parte-personal de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiției, avea dreptul la obținerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care însă nu a fost acordat efectiv.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 319/2006, Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Directiva nr. 89/391/CEE.
Prin Sentința civilă nr. 123/02.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr-, a fost disjunsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, competența de soluționare a acestei cereri fiind declinată în favoarea Curții de Apel Constanța.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că cererea de intervenție a fost depusă la dosar la un termen la care cererea principală se afla în stare de judecată, fiind totodată incidente prevederile art. 284 Codul muncii referitoare la stabilirea competenței teritoriale în funcție de domiciliul reclamantului.
Pe rolul Curții de Apel Constanța, cererea astfel disjunsă a fost înregistrată sub nr-.Prin Sentința civilă nr. 24/17.02.2009, Curtea de Apel Constanța și-a declinat la rândul său competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, având în vedere că prin Decizia nr. 104/20.01.2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.I și II din OUG75/2008 referitoare la competența de soluționare a acestor cauze.
Pe rolul Tribunalului Constanța cererea a fost înregistrată sub nr-.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formula întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, pe considerentul că prezentul litigiu vizează raporturi de muncă.
Pârâtul a susținut că doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. 2 din Constituția României.
Au fost invocate, totodată, prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002.
În cazul de față, propunerea de proiect de buget trebuie realizată de către Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, conform nr.HG 83/2005.
S-a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale solicitate de reclamantă, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite.
La termenul din 10.06.2009 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2001-14.11.2005.
Prin adresa nr. 697/03.09.2009, Tribunalul Arada comunicat relațiile solicitate de instanță, referitoare la calitatea reclamantei de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, în perioada 01.09.2000-01.12.2006.
Prin sentința civilă nr.1020/14.10.2009pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca nefondată și a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2001 - 14.11.2005.
S-a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL ARAD, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad la plata în solidar către reclamantă a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut lunar, pentru perioada 15.11.2005 -19.08.2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății.
Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 01.09.2001 -14.11.2005 ca prescrise.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către Ministerul Finanțelor Publice, trebuie subliniat că această calitate nu presupune existența unei obligații solidare a entității menționate cu cea a ordonatorului principal de credite în privința plății drepturilor rezultate din raporturi de muncă specifice, ci existența unei pretinse obligații de alocare a fondurilor necesare plății sumelor acordate cu titlu de spor de 50%.
Obligația stabilită în sarcina acestui pârât nu este este circumscrisă reglementărilor art. 25 din OUG37/2008, referitoare la plata drepturilor salariale pentru angajații Ministerului Justiției, ci are în vedere atribuțiile acestui minister, conform Legii 500/2002 și a HG208/2005, de a coordona activitățile privind sistemul bugetar.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă ca nefondată.
În analiza excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2001-14.11.2005, se va porni de la natura juridică a acțiunii cu care reclamanta a investit instanța, respectiv cea a unei acțiuni pentru plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de prescripție expres prevăzut de art. 283 alin.1 lit c Codul muncii fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Recunoașterea pentru reclamantă a beneficiului soluționării pe fond a unei acțiuni formulate după împlinirea termenului general de prescripție presupune însă stabilirea unei cauze temeinice care să o fi împiedicat să formuleze acțiunea înăuntrul termenului de prescripție.
Or,în măsura în care existau îndoieli asupra legalității abrogării art.47 din Legea 50/1996, o acțiune întemeiată pe acest text de lege putea fi promovată și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aceasta fiind de altfel situația acțiunilor ce au determinat promovarea recursului în interesul legii.
Decizia în interesul legii, deși clarifică modul de interpretare a art.47 produce efecte numai pentru viitor și numai în privința acțiunilor formulate cu respectarea termenului general de prescripție, cu atât mai mult cu cât nu stabilește în chiar cuprinsul său un termen de la care începe să curgă prescripția.
Pentru aceste considerente, nu se poate aprecia ca moment de la care începe termenul de 3 ani data pronunțării sau a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.21/10.03.2008.Acest termen trebuie calculat de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv data la care reclamanta ar fi fost îndreptățit la încasarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cum prin cererea de față acest spor este pretins pentru perioada 01.09.2001-19.08.2006, fiind vorba despre prestații succesive, termenul se calculează în mod distinct pentru fiecare dintre aceste prestații, începând chiar cu data de 01.09.2001.
Având în vedere data introducerii pe rolul instanței a acțiunii, respectiv 14.11.2008, urmează a se reține că termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit la data formulării acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2001-14.11.2005.
Pentru aceste motive, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei menționate.
Ca o consecință a admiterii excepției, pretențiile corespunzătoare perioadei 01.09.2001 -14.11.2005 vor fi respinse ca prescrise.
Procedând la analiza pe fond a cererii reclamantei, prin raportare la intervalul de timp ce se încadrează înăuntrul termenului de 3 ani, instanța reține următoarele:
În perioada septembrie 2001-decembrie 2006 reclamanta a fost consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, salarizarea acestei categorii de personal fiind reglementată de Legea 50/1996, până la momentul intrării în vigoare a Legii 327/2006, respectiv 19.08.2006.
În soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008, că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată,, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a stabilit astfel că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, a subzistat în aplicare și ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, iar în contextul dat de art. 329 alin. 3 cod proc. civilă, soluția pronunțată asupra acestei probleme de drept interpretate și dezlegate în mod diferit de instanțele judecătorești, devine obligatorie pentru instanțe, în spețele identice avute pe rol.
S-a reținut că prejudiciul produs reclamantei în perioada 15.11.2005 -19.08.2006 este în acest caz echivalent cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul brut lunar, neacordat pe perioada menționată, actualizat în raport de indicele de inflație care acoperă cu titlu de daune-interese prejudiciul produs prin devalorizarea monedei naționale, de la data scadenței și până la plata efectivă a acestei sume.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Finanțelor Publice a vizat în esență următoarele:
Hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajator Tribunalul Arad și angajat - reclamanta.
Potrivit art.282 codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele și alte persoane care au această vocație în temeiul unor legi speciale sau ale codului d e procedură civilă.
Ministerul Finanțelor a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamantă.
Ministerul Finanțelor Publice doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului conform art.138 alin.2 din Constituția României.
În acest sens, sunt și prevederile art.35 și 36 din Legea nr.500/2002.
În cazul de față, propunerea trebuie să o facă Ministerul Justiției - ordonatorul principal de credite conform nr.HG83/2006, cu modificările și completările ulterioare, art.4 pct.3.3.: "în exercitarea funcțiilor prevăzute la art.3 și pentru realizarea obiectivelor în domeniul său de activitate, Ministerul Justiției îndeplinește următoarele atribuții principale:."
Ministerul Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale reprezentând drepturile bănești solicitate de reclamantă, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției și Libertăților, a vizat în esență următoarele:
Motivul de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.327/2006: prezenta lege reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".
Potrivit alin.2 al aceluiași text " salarizarea personalului din serviciile de probațiune se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea activității, pregătirea și competența profesională".
Potrivit art.57 din Legea nr.123/2006 privind statutul personalului de probațiune:"pentru activitatea depusă, personalul din serviciile de probațiune are dreptul la salariu care se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații, precum și din premii sau prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege specială".
Prin reglementarea salarizării și a altor drepturi ale personalului din cadrul serviciilor de probațiune prin lege specială, așa cum rezultă din disp. art.23 din Legea nr.327/2006 "prevederile Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu se mai aplică personalului din serviciile de probațiune la data intrării în vigoare a prezentei legi".
De asemenea, legea specială de salarizare a acestei categorii profesionale nu prevede posibilitatea beneficiului sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,magistrații, precum șipersonalul auxiliar de specialitatebeneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut".
Textul menționat face o netă distincție între magistrați, personalul auxiliar de specialitate șiconsilierii de probațiune, așa cum a fost stabilită și prin Legea nr.303/2004, Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prin nr.OG8/2007 și Legea nr.327/2006.
Astfel, textul de lege a avut în vedere acordarea acestui spor doar categoriilor profesionale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Ori, consilierii de probațiune nu se încadrează în aceste categorii socio-profesionale, astfel că aceștia nu pot pretinde un astfel de spor.
Această categorie profesională, respectiv consilierii de probațiune, nu a beneficiat niciodată de acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și nici nu este menționată în Ordinul nr.1168/C/09.04.2009, așa cum greșit reține instanța de fond.
Recursurile sunt fondate.
1.Recursul Ministerului Justiției și Libertăților:
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va admite având în vedere următoarele considerente:
a solicitat obligarea intimaților recurenți la plata sporului de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, corespunzător perioadei septembrie 2001 (data înființării serviciului de probațiune) și până la 19.08.2006, când a intrat în vigoare Legea nr.327/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului de probațiune.
Izvorul pretenției reclamantei l-au constituit dispozițiile Legii nr.50/1996 care a reglementat salarizarea acestei categorii socio-profesionale în capitolul 3^1.
Drepturile salariale de care beneficiază personalul din cadrul serviciilor de reintegrare socială și supraveghere, s-a realizat potrivit grilelor de interval și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 5^1, ei fiind de asemenea beneficiarii sporului de fidelitate reglementat de art.23 din Legea nr.50/1996, precum și a sporurilor specifice prevăzute de anexa 7 din Legea nr.50/1996.
Din analiza dispozițiilor legale, observăm că în lumina dispozițiilor Legii nr.50/1996, consilierii de probațiune nu au fost beneficiarii sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat de art.47. De altfel, textul de lege nu lasă loc la interpretări și adăugiri, el prevăzând în mod explicit că beneficiarii sporului sunt magistrații și personalul auxiliar de specialitate, consilierii de probațiune nefiind incluși în nici una din categoriile socio-profesionale de mai sus.
Sporul de risc și suprasolicitare a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției.
Exercitarea profesiei de consilier probațiune s-a realizat în mod distinct printr-o reglementare proprie, inițial printr-un capitol separat în Legea nr.50/1996, ulterior prin Legea nr.327/2006, nefiind posibilă acordarea unor sporuri specifice altei profesii prin analogie, câtă vreme însăși legiuitorul nu a dorit să o facă.
Cât privește decizia 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate, subliniem că aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria consilierilor de probațiune, astfel că pretențiile reclamantei sunt vădit neîntemeiate și trebuie respinse.
Drept urmare, recursul Ministerului Justiției va fi admis, ținând cont de considerentele mai sus arătate.
2.Recursul Ministerului Finanțelor Publice este fondat, pentru următoarele motive:
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp. art.19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea și acest recurs va fi admis, ca o consecință a admiterii recursului Ministerului Justiției și Libertăților, nefiind posibilă antrenarea răspunderii materiale, câtă vreme pretenția reclamantei pe fond nu este întemeiată.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 cod pr.civilă, se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de recurenții pârâți pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, prin, cu sediul în C, str. - nr.18, județul C și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1020/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, str. -. - nr.1, -.3,.A,.4,.129, județul C și domiciliul procesual ales în A, bd.- - nr.2-4, camera 18, jud.A, și intimații pârâți CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T,- A, județul T, TRIBUNALUL ARAD, cu sediul în A, bd. - - nr.2-4, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.02.2010.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/26.02.2010
Tehnored.gref.RD/4ex/01.03.2010
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
