Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 788/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 788
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1279 din 10.09.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind SC " " SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat care substituie pe avocat - pentru recurenta, lipsă fiind reprezentantul intimatei SC " " SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenta depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire. Arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
După deliberare, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 4463/99/26.06.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta " ", solicitând obligarea acesteia la acordarea salariului minim pe economie, la plata diferenței dintre salariul acordat și salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007, la plata concediilor medicale pentru perioada 01.01-25.05.2007 și la plata indemnizației de maternitate. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că este angajata pârâtei începând cu data de 19.01.2006, iar din luna ianuarie 2007, fiind însărcinată, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, concediile medicale depunându-le la sediul angajatorului. Cu toate acestea, administratorul societății a refuzat în mod constant plata concediilor medicale. Mai susține reclamanta că angajatorul nu i-a majorat salariul la nivelul salariului minim pe economie și că, deși a născut la data de 13.04.2007, angajatorul a refuzat să-i plătească indemnizația de maternitate.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
La termenul de judecată din 23.07.2008, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata concediului de odihnă începând cu data angajării.
Prin precizările formulate la data de 10.09.2008, reclamanta a susținut că a solicitat obligarea pârâtei la acordarea salariului minim pe economie începând cu data de 01.01.2007. De asemenea, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă cuvenite de la data angajării (19.01.2006) până la data intrării în concediu de maternitate (05.02.2007) raportat la salariul minim pe economie din anul respectiv, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Reclamanta a mai arătat că renunță la judecata cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de maternitate, la plata diferenței dintre salariul acordat și salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007 și la plata concediilor medicale aferente perioadei 01.01.2007 - 25.05.2007.
Prin sentința civilă nr.1279/10.09.2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta,astfel cum a fost completată și precizată și a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor formulate în contradictoriu cu pârâta " ", având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de maternitate, a diferențelor dintre salariul acordat și salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007 și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 01.01.2007 - 25.05.2007.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Începând cu data de 19.01.2006, reclamanta este angajata pârâtei " " pe postul de vânzător, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. 19894/08.02.2006. În perioada 05.02.2007 - 25.05.2007, reclamanta s-a aflat în concediu de maternitate, iar începând cu data de 26.05.2007 aceasta a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului.
Prin prezenta acțiune, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 10.09.2008, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la acordarea salariului minim pe economie în sensul de a i se recunoaște dreptul de a beneficia de salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă cuvenit pentru perioada 19.01.2006 - 05.02.2007, raportat la salariul minim pe economie din anul respectiv.
Potrivit disp. art. 154 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit disp. art. 157 alin. 1 salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora. Deși salariul este rezultatul negocierii dintre salariat și angajator, totuși angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. În acest sens, art. 159 alin. 3 Codul muncii prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. În consecință, instanța de fond a reținut că dreptul oricărui salariat de a beneficia de salariul minim brut pe țară este prevăzut chiar de dispozițiile legale, astfel că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei de a-i fi recunoscut dreptul de a beneficia de salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007.
Potrivit disp. art. 139 alin. 1 Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar potrivit disp. art. 145 alin. 1 Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Potrivit disp. art. 145 alin. 3 Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, s- reținut de către prima instanță că salariații pot beneficia de indemnizația de concediu de odihnă doar în situația în care efectuează acest concediu. Or, în speță, la termenul de judecată din 10.09.2008, reclamanta a precizat că nu a efectuat concediu de odihnă în perioada 19.01.2006 - 05.02.2007. În consecință, neefectuând concediul legal de odihnă, s-a reținut că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenite pentru perioada 19.01.2006 - 05.02.2007.
În baza disp. art. 246 Cod procedură civilă, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de maternitate, a diferențelor dintre salariul acordat și salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007 și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 01.01.2007 - 25.05.2007.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
La termenul de judecată din data de 10.09.2008, instanța i-a cerut recurentei-reclamante să precizeze dacă cererea sa se referă la obligarea pârâtei de a-i plăti salariul minim, însă aceasta a precizat că sensul primului capăt de cerere este obligarea pârâtei la acordarea lui, în sensul de a-i fi recunoscut acest drept și nu la plata efectivă a acestuia.
Astfel, se susține că în mod greșit prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiată cererea acesteia de obligare a pârâtei la acordarea salariului minim pe economie.
De asemenea, mai invocă faptul în mod greșit a fost respinsă cererea acesteia de obligare a angajatorului la plata indemnizației pentru concediul neefectuat.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul formulat de către reclamanta, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere precizările la acțiune formulate de către recurenta- reclamantă și susținerile acesteia din cererea de recurs, se reține că în mod corect prima instanță a constatat că art.41 alin.2 din Constituție și art. 159 alin. 3 din Codul muncii garantează în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Astfel, obligația de a nu stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară este impusă angajatorului chiar de aceste dispoziții legale, fiind neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei de a-i fi recunoscut dreptul de a beneficia de salariul minim pe economie începând cu data de 01.01.2007.
Se mai reține că și în privința concediului de odihnă, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta nu a solicitat în cauză despăgubiri pentru neefectuarea acestuia, ci obligarea intimatei la plata indemnizației de concediu cuvenite de la data angajării (19.01.2006) până la data intrării în concediu de maternitate (05.02.2007), ori potrivit disp.art.144 din Codul muncii, salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă, beneficiind de indemnizație, în temeiul disp.art.145 din Codul muncii, pe perioada concediului de odihnă.
Recurenta -reclamantă nu a dovedit în cauză faptul că ar fi solicitat angajatorului efectuarea în natură a concediului de odihnă și că acesta ar fi refuzat acordarea acestui drept, fiind astfel prejudiciată prin faptele societății.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de reclamanta și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1279 din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-15.12.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
