Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 10028/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10028
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - -
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D, împotriva sentinței civile nr. 4979 din 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala, Consiliul Local, Primăria -Instituția Primarului și intimat autoritate consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că s-a solicitat de către recurent reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4979 de la 23 septembrie 2008 respins acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, în contradictoriu cu Școala, Consiliul Local, Primăria -Instituția Primarului, Autoritatea Consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanții, membrii ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar D, au calitate de salariați ai unității școlare pârâte.
Pe excepțiile invocate din oficiu de instanță și puse în discuția părților, cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâților Școala, Consiliul Local, Primăria - Instituția Primarului, Autoritatea Consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării instanța le-a admis având în vedere că între reclamanți și aceste instituții nu există nici un raport de muncă din care să decurgă obligația acestor pârâți de plată a unor drepturi bănești ca rezultat al activității desfășurate de reclamanți în cadrul unității școlare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun in materie și instituie cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
Legea instituie categoriile de personal care pot beneficia de alocații individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, stabilind in același timp condiția unei prevederi în bugetul de stat a drepturilor corespunzătoare destinate acordării acestora.
Potrivit art. 1 al 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, de bugetele locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
In perioada de referință a cererii de chemare în judecată ( 2005 - 2008 ) prin legi succesive ale bugetului de stat s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Este o măsură legislativă ce ține de politica economică și socială a statului, măsură ce nu poate fi apreciată ca fiind disproporționată în raport de posibilitatea salariaților de a beneficia de tichete de masă, decât dacă prin reglementarea legislativă statul ar încălca grav o normă privind protecția intereselor celor vizați de această măsură.
Este adevărat că potrivit art. 41 al 2 din Constituție se garantează dreptul la protecție socială, drept consacrat, de altfel și de art. 6 al 1 din Codul muncii, însă acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecție specială a salariaților.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare care interziceau acordarea tichetelor de masă au vizat toate instituțiile, publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Referirea la alte categorii profesionale bugetare nu apare ca fiind fondată, întrucât categoriile profesionale ale sistemului bugetar nu se află în situații identice și comparabile, salarizarea bugetarilor fiind asigurată din bugete distincte.
Or, dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați din instituții finanțate de la bugetul de stat.
Legea nr. 142/1998 nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii. De altfel, reclamanții aveau posibilitatea de a negocia prin intermediul reprezentanților sindicali includerea acestui drept în prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură învățământ.
In același sens, prin Decizia nr. 14/18.02.2008, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 1 al 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul precizând că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
In ce privește lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local și al Primăriei C, consideră că în mod greșit instanța a admis excepția invocată de acestea, motivat exclusiv de faptul că între aceste instituții și membrii de sindicat nu există nici un raport de muncă.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a primarului arată că, în conformitate cu prevederile art.63 alin.4 lit.a rap.la art.63 alin.1 lit.c din Legea 215/2001, republicată și art. 20 alin.1 din Legea 500/2002 privind finanțele publice locale îndeplinește funcția de ordonator de credite.
Pe fond, susține că în mod greșit a fost respinsă acțiunea întrucât dreptul la tichete reprezintă măsuri de protecție socială a salariaților ce face parte din dreptul fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție.
Curtea constată a fi nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, salariații în cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.
Potrivit alin.2 din aceeași lege, aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului și un drept în favoarea salariatului, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezentând doar o vocație ce se poate realiza în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
O astfel de interpretare a fost reținută de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr.14/2008.
Reprezentații având calitatea de salariați în cadrul unei instituții de învățământ, instituție ce face parte din sectorul bugetar, chiar dacă aveau vocație la această alocație individuală de hrană, pentru a beneficia de aceste tichete era necesar ca prin legea bugetului de stat și în bugetul local să fie prevăzute și alocate sumele necesare cu acest titlu, așa cum prevăd dispozițiile. alin.2 al art. 1 din Legea nr. 142/1998.
În măsura în care nu au fost prevăzute în buget fondurile necesare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să li acorde acest beneficiu,întrucât acordarea acestei alocații așa cum s-a arătat mai sus, reprezintă un drept al angajatorului și nu o obligație.
Sunt considerentele pentru care instanța de recurs constată că hotărârea primei instanțe nu este supusă casării sau modificării pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D, împotriva sentinței civile nr. 4979 din 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL, ȘCOALA și intimatul - autoritate consultativă CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
28.11.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
