Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 10443/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10443
Ședința din Camera de Consiliu de la 03 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
**************
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 26 noiembrie 2008, privind judecarea recursurilor declarate de pârâții Curtea de Conturi a României, Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.3951 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, G, G, -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 03 decembrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin acțiune, petenții, -, -, G, G, -, -, - angajați ai Curții de Conturi G au solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată intimata Curtea de Conturi a României la plata către petenți a despăgubirilor echivalente cu sporul de stabilitate neacordat în perioada 01.11.2000-30.06.2007 și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică neacordat în perioada 01.11.2000-31.03.2008, sume ce urmează a fi actualizate cu coeficientul de inflație calculat de la data la care trebuia să fie plătite sumele și până la achitarea integrală a acestora, corectarea încadrărilor salariale cu includerea sporurilor respective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui controlor financiar precum și plata acestor drepturi și în viitor
În motivarea acțiunii, petenții au arătat că în prezent salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României se face potrivit Ordonanței de Urgență nr. 160 din 13.10.2000, însă prin pct. 14 din Legea nr. 104/1999 privind aprobarea nr.OG 9/1997 si a nr.OG 56/1997 au beneficiat printre altele de spor de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar între 10%-20% și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază.
Odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 160/2000 Curtea de Conturi a sistat plata acestor sporuri, deși art.6 din alin.1 din nr.OUG 160/2000 prevede că " pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente - prevăzute în Legea nr. 50/ 1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi"
Din textul legal citat mai sus a rezultat faptul că au rămas fără aplicabilitate numai prevederile din Legea nr. 50/1995 nu și prevederile Legii nr. 104/1999 care se refereau la sporurile de stabilitate și risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a mai arătat că funcțiile de conducere din cadrul Curții de Conturi, președinte, vicepreședinte, președinte de secție, consilieri de conturi care constituie "membrii Curții" au fost asimilate cu funcțiile de președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător din cadrul Curții Supreme de Justiție și de procuror general al Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Totodată, funcțiile de specialitate din cadrul Curții de Conturi s-au aflat într-o permanentă egalitate cu funcțiile de judecător la Curtea de Apel, respectiv de procuror la parchetul de pe lângă Curțile de Apel, în conformitate cu art. 56 din Legea nr. 50/1996.
Începând cu anul 2000, în conformitate cu prevederile din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 salariile de bază stabilite pentru funcțiile de judecător și procuror din cadrul autorității judecătorești au fost înlocuite cu indemnizațiile de bază lunare. Pentru păstrarea în continuare a echilibrului care a existat între funcțiile echivalente din cadrul autorității judecătorești și Curții de Conturi a fost adoptată nr.OUG 160/2000 aprobată prin Legea nr. 711/2001, care reprezintă legea specială de salarizare a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Începând cu anul 2003 ca urmare a noilor reglementări introduse în salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, prin nr.OUG 177/2002 și G nr. 27/2006 echilibrul care a existat între funcțiile echivalente conform legii din cadrul autorității judecătorești și Curtea de Conturi a fost abandonat, întrucât în cazul personalului din cadrul autorității judecătorești, pe lângă indemnizația lunară de bază s-au introdus prevederi care reglementează plata unei indemnizații majorate.
S-a mai arătat că Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat la 10.03.2008 într-un recurs în interesul legii în sensul recunoașterii judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, dreptul la 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin întâmpinare, intimata Curtea de Conturi a invocat prescripția dreptului la acțiune aferent perioadei noiembrie 2000-martie 2005 potrivit art. 3 coroborat cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fond a solicitat respingerea cererii cu motivarea că actul normativ în baza căruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari este nr.OUG 160/2000 care dispune la art.6 alin.1 că: "pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri,prevăzute în Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi" și că petenții nu au bază legală pentru a beneficia de sporurile solicitate întrucât actele normative în baza cărora au fost solicitate aceste drepturi au fost abrogate.
Prin cererea de chemare în garanție, Curtea de Conturi a României a solicitat ca în cazul în care va fi admisă cererea de chemare în judecată a petenților, Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor salariale solicitate de petenți potrivit art. 1, art.2, art.4, art.28 și art. 35 din Legea nr. 500/2002 și prevederilor Legii nr. 72/1996.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr.3951 din 16 iunie 2008, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimată.
admis acțiunea formulată de petenții, -, -, G, G, -, -, și a obligat intimata Curtea de Conturi a României la plata către petenți sporului de stabilitate pentru perioada 01.11.2000-30.06.2007 și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.11.2000-31.03.2008, sume actualizate la data plății efective.
A fost obligată intimata la corectarea încadrărilor salariale cu includerea sporurilor respective ale petenților pe perioada respectivă și în continuare, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
A fost admisă cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice și a fost obligat acesta la virarea sumelor de bani necesare către intimata Curtea de Conturi României.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenții sunt angajați ai Camerei de Conturi G și îndeplinesc funcțiile de controlori financiari, fiind salarizați în baza Legii nr. 50/1995, astfel cum a fost completată și modificată ulterior prin Legea nr. 104/1999, abrogată prin G nr. 160/2000.
Potrivit art.52 din Legea nr. 104/1999, Controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, de sporul pentru titlul științific de doctor sau doctor docent precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică".
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Legea nr.104/1999 are caracter de lege organică conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit."e" din Constituția României.
Art.52 din Legea nr.104/1999 a fost abrogat prin art.6 din OG nr.160/2000, însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.104/1999, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.54 pct.2).
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 52 din Legea nr. 104 /1999 să se producă și după intrarea în vigoare a nr.OG 106 /2000.
Sub acest aspect, rezultă că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporurilor de stabilitate și de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.52 din Legea nr. 104/1999 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Întrucât abrogarea art.52 din Legea nr.104/1999 prin art. 6 din nr.OG160/2000 este nelegală și, mai mult, subzistă rațiunile acordării sporului de stabilitate și sporului de risc și solicitare neuropsihică, tribunalul apreciat că pretențiile petenților sunt întemeiate.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata Curtea de Conturi, aceasta a fost respinsă întrucât, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de stabilitate și sporul de risc și solicitare neuropsihică solicitat de petenți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin abrogarea art.52 din Legea nr.104/1999 petenții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, or, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG160/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii controlorilor financiari de proprietatea lor asupra sporului de stabilitate și sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât abrogarea sporului de stabilitate și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare ca fiind lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, tribunalul reținut că art. 6 alin 2 din nr.OUG 160/2000, prin care au fost abrogate prevederile art.52 din Legea nr.104/1999, încalcă norme constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând să dea preponderență acestui din urmă text legal.
Despăgubirile cuvenite petenților trebuie sa cuprindă atât sporurile neacordate, cât și indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume, corespunzător art.161 din Codul muncii, respectiv prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat.
Mai mult, în sensul celor expuse, referitor însă la drepturile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.21/ 10.03.2008 pronunțată în dosarul nr. 5/2008, decizie obligatorie potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, aceasta a fost admisă, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are printre sarcinile ce rezultă din legea acestuia de organizare și funcționare și pe aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și intimata din cauza de față, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prevăzute prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din. nr.HG208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României ș chemata în garanție DGFP G în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, Curtea de Conturi a României a susținut următoarele:
Instanța de fond a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2000-2005, întrucât cursul prescripției nu putea fi întrerupt prin OUG nr. 33/2001, Legea nr. 386/2001 și Legea nr. 743/2001. Reclamanții aveau posibilitatea să-ți exercite drepturile în termenul prevăzut de art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul muncii, iar cursul prescripției putea fi întrerupt numai în condițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora acțiunea ar fi fost formulată în termen raportat la prevederile art.3 coroborat cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Aceasta, deoarece nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina Curții de Conturi a României, care a aplicat dispozițiile legale în vigoare la data respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta a precizat că drepturile salariale ale controlorilor financiari sunt stabilite prin OUG nr. 160/2000.
Până la apariția OUG nr. 160/2000, controlorii financiari au beneficiat de diverse stimulente și sporuri în baza Legii nr. 50/1995.
Drepturile ce fac obiectul prezentei cauze au fost reglementate de art. 1 pct. 362din Legea nr. 104/1999, prin care a fost modificat și completat art. 52 din OG nr. 9/1997 pentru modificarea Legii nr. 50/1996.
Prevederile art. 51, referitoare la Curtea de Conturi au fost abrogate prin anexa nr. 10 pct. 10 din Legea nr. 154/1998.
Legea nr. 50/1996 a fost republicată la 18 noiembrie 1999, iar prevederile legale ce stau la baza pretențiilor reclamanților s-au regăsit în textul legii republicate la art. 56(2) din Legea nr. 50/1996, drepturile invocate de reclamanți fiind menținute prin art. 8 din OG nr. 83/2000 prin reglementarea notei la anexa III/2 "Curtea de Conturi" la OUG nr. 24/2000.
Potrivit art. 6 alin. 2 din OUG nr. 160/2000 a fost abrogată expres anexa III/2 din OUG nr. 24/2000 și, implicit, a fost abrogată și nota la această anexă.
In drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, Legea nr. 188/1999 și OUG nr. 160/2000.
In recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, este criticată sentința pentru nelegalitate.
Recurentul a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, întrucât între Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi.
Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și conducătorul Curții de Conturi a României, sunt ordonatori principali de credite, fiecare pentru instituțiile din subordine.
La data de 22 octombrie 2008, intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului Curții de Conturi a României.
Cu privire la excepția prescripției, intimații reclamanți invocă dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale.
Sporul de stabilitate și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sunt drepturi de creanță și reprezintă un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr. 1.
Prin abrogarea art. 52 din Legea nr. 104/1999, intimații reclamanți au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, iar din cuprinsul OUG nr. 160/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii controlorilor financiari de proprietatea asupra acestor sporuri.
Art. 6 alin. 2 din OUG nr. 160/2000 încalcă normele constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cu privire la fondul cauzei, intimații reclamanți susțin că OUG nr. 160/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 104/1999, abrogarea fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000.
Susține că normele de abrogare sunt inaplicabile, datorită neregularității modului în care au fost adoptate, astfel că efectele art. 52 din Legea nr. 104/1999 se produc și după intrarea în vigoare a OUG nr. 160/2000.
Mai susțin intimații că în același sens s- pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că dreptul procurorilor, judecătorilor, magistraților asistenților și personalului auxiliar de specialitate la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine acestora și după intrarea în vigoare OG nr. 83/2000.
Examinând recursurile prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că sunt fondat și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Esențială în soluționarea prezentei cauze este determinarea evoluției în timp legislației care reglementat în favoarea controlorilor financiari drepturile salariale reprezentând sporul de stabilitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, categoria profesională a controlorilor financiari din care reclamanții fac parte a beneficiat de sporul de stabilitate și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 104/1999 privind aprobarea OG nr. 9/1997.
Modificând OG nr. 9/1997, Legea nr. 104/1999 prin pct. 14, stabilește că în textul OG nr. 9/1997 la art. I (din această ordonanță), după pct. 36 se introduce pct. 361și 362.
Pct. 362din art. I al OG nr. 9/1997 modifică dispozițiile art.52 din Legea nr. 50/1996, care de la data intrării în vigoare a Legii nr. 104/1999 are următorul cuprins:
"362. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
<<Art. 52 - (1) Judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii financiari inspectori, procurorii financiari inspectori, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
(2) Controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, de sporul pentru titlul științific de doctor sau doctor docent, precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.>>"
Prin urmare, Legea nr. 104/1999 modifică dispozițiile art. 52 din Legea nr. 50/1996 și acordă, în beneficiul controlorilor financiari, drepturi salariale suplimentare reprezentând spor de stabilitate - în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de controlori financiari, precum și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Se reține astfel că, inițial, izvorul dreptului controlorilor financiari la sporul de stabilitate și la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică l-a constituit art.52 alin. 2 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost el modificat de Legea nr. 104/1999.
Prin urmare, este inexactă susținerea intimaților reclamanți, în sensul că "efectele art. 52 din Legea nr. 104/1999" continuă să se producă după intrarea în vigoare OUG nr. 160/2000, intimații pornind de la premisa greșită că în cuprinsul Legii nr. 104/1999 ar exista articolul 52.
Cu toate acestea, Curtea va examina evoluția reglementării drepturilor pretinse de reclamanți, prin raportare la textele legale care au instituit cele două sporuri.
Ulterior Legii nr. 104 din 11 iunie 1999, Legea nr. 50/1996 fost republicată într- nouă numerotare, în Monitorul Oficial al României nr. 563 din 18 noiembrie 1999.
După republicare, prevederile legale care stau la baza solicitărilor reclamanților, s-au regăsit în art. 56 alin. 2 din Legea nr. 50/1996, potrivit căruia "Controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate, în raport de vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, de sporul pentru titlul științific de "doctor" sau "doctor docent", precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică".
Prin urmare, începând cu 18 noiembrie 1999, izvorul acestor drepturi l-a constituit art. 56 alin. 2 din Legea nr. 50/1996.
Textul art. 56 al Legii nr. 50/1996 a fost modificat prin OG nr. 83/2000, insă legiuitorul a înțeles să mențină în favoarea controlorilor financiari dreptul la sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de controlori financiari și dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dreptul la cele două categorii de sporuri (în discuție în speța de față) a fost menținut prin reglementarea art. 8 din OG nr. 83/2000, potrivit căruia Nota la anexa nr. III/2 "Curtea de Conturi" la OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a solariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 138 din 31 martie 2000, se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
"Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, în condițiile prevăzute la art. 18 alin. 3 și 5 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, precum și de sporul pentru titlul științific de "doctor" sau "doctor docent" de 15% din salariul de bază brut".
Prin urmare, o dată cu intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, sistemul de salarizare a personalului Curții de Conturi a României a dobândit o reglementare unitară, în anexa III/2 "Curtea de Conturi" la OUG nr. 24/2000 fiind stabilite atât salariile de bază, cât și sporurile menționate în "nota" la această anexă.
Prin OUG nr. 160/2000 a fost reglementată distinct salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 160/2000 "Indemnizația este unica formă de remunerare lunară activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
Prin instituirea acestui nou sistem de remunerare pentru controlorii financiari, legiuitorul avut în vedere și vechimea în funcții economice, criteriu care anterior fusese avut în vedere la reglementarea sporului de stabilitate, respectiv sporului de fidelitate.
Acest criteriu al vechimii în funcții economice se regăsește, legislativ, în cuprinsul anexelor la OUG nr. 160/2000, coeficienții de multiplicare utilizați pentru calculul indemnizațiilor controlorilor financiari, fiind diferiți în funcție de "vechimea în specialitate" prin care se înțelege "vechimea în funcții economice".
Stabilind un nou sistem de remunerare lunară activității corespunzătoare funcției de controlor financiar având la bază indemnizația ca unica formă de remunerare, în mod logic legiuitorul a procedat la abrogarea dispozițiilor legale care reglementau drepturi salariale suplimentare, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 50/1995, precum și la abrogarea dispozițiilor legale privind salarizarea controlorilor financiari, în vigoare până la 01 noiembrie 2000, data intrării în vigoare a OUG nr. 160/2000.
In acest sens, prin art. 6 din OUG nr. 160/2000, s-a prevăzut:
" (1) Pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile referitoare la salariul de merit de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.
(2 ) Anexa nr. III/2 și pct. 1 din anexa nr. VI/2 lit."D" din OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, se abrogă".
Prin OUG nr. 160/2000 a fost abrogată anexa III/2 din OUG nr. 24/2000 cu întregul ei conținut, astfel că dreptul controlorilor financiari la sporul de fidelitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a încetat să mai existe.
Nu se poate susține că acest drept a continuat să-și producă efecte de vreme ce abrogarea a fost expresă. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să păstreze în beneficiul controlorilor financiari acest drept, ar fi menționat acest fapt în mod expres în textul ordonanței și nu ar mai fi utilizat criteriul vechimii în funcții economice ca element de stabilire a coeficienților de multiplicare.
In concluzie, criticile invocate de recurenta Curtea de Conturi a României cu privire la soluționarea fondului cauzei sunt fondate.
Nu pot fi reținute apărările intimaților reclamanți care au susținut neaplicabilitatea normelor de abrogare, reglementate de art. 6 din OUG nr. 160/2000.
Pe de o parte, art. 6 alin. 2 din OUG nr. 160/2000 abrogă dispozițiile anexei III/2 din OUG nr. 24/20000, act normativ de același nivel.
Pe de altă parte, nici teoretic argumentele prin care se susține inaplicabilitatea unor norme de abrogare a unei legi incluse în textul unei ordonanțe nu poate fi reținute ca valide, în condițiile în care ordonanța a fost aprobată prin lege, confirmându-se astfel mandatul de drept public acordat Guvernului prin legea de abilitare pentru emiterea ordonanței. Or, în cazul de față, OUG nr. 160/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 711/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 785/11 decembrie 2001.
In ceea ce privește argumentul invocat de intimații reclamanți în legătură cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007, soluționând recursul in interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că personalul care ocupă funcția de controlori financiari au beneficiat de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra dreptului controlorilor financiari la spor pentru vechime în muncă, nu cu privire la sporul de stabilitate sau sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, nu sunt aplicabile în speța de față dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Instanța supremă a interpretat dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, nu pe cele ale alineatului 2 din aceeași ordonanță, acesta din urmă fiind textul care abrogat normele ce instituiau în beneficiul reclamanților dreptul la cele două sporuri ce fac obiectul cauzei de față.
Mai mult, în considerentele deciziei sunt analizate dispozițiile art. 6 din OUG nr. 160/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că acestea "sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cufuncțiade controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta".
Cu alte cuvinte, în mod indirect s-a statuat că pentru drepturile având legătură cu funcția de controlor financiar (drepturi între care se includ în mod evident și cele la spor de stabilitate și spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică) dispozițiile de abrogare sunt aplicabile.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că această excepție este fondată, iar soluția pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
De menționat este faptul că instanța de fond justificat soluția respingerii acestei excepții prin ideea protecției drepturilor invocate de reclamanți de către art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In dezvoltarea jurisprudenței sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului identificat protecția prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 1 ca fiind mult mai largă decât cea tradițional acoperită de dreptul de proprietate, apropiindu-se de accepțiunea din dreptul internațional, unde este considerat "bun" și orice drept dobândit.
Singura limitare importantă adusă protecției oferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 este aceea că aceasta se extinde doar asupra bunurilor actuale.
In materia drepturilor ce decurg din exercitarea unei profesii și în materia drepturilor de creanță, Curtea statuat că "o creanță nu poate constitui bun în sensul prezentului articol, decât dacă este exigibilă" (cauza Ouzunis împotriva Greciei), iar drepturile ce țin de exercitarea unei profesii nu poate fi considerate drepturi "dobândite". Comisia considerând că "simpla speranță a notarilor ca legislația să nu fie schimbată nu constituie un "bun" în sensul Convenției (decizia X împotriva Germania din 13 decembrie 1979).
In cauza de față, prerogativa statului de reglementare în domeniul salarizării personalului angajat în sectorul bugetar nu este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în condițiile în care legea de abrogare nu retroactivat, pentru a se putea pune în discuție cel puțin ideea de speranță legitimă.
Raționamentul propus de instanța de fond în rezolvarea excepției prescripției pornește de la premisa greșită că drepturile invocate de reclamanți constituie "bunuri" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, deși aceste drepturi nu erau nici actuale, cu atât mai puțin creanțe exigibile pentru putea intra în domeniul de aplicare a Convenției.
Mai mult, instanța de fond nu a analizat în niciun fel temeiul legal invocat de pârâta de Conturi a României în susținerea excepției, respectiv art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul muncii.
Cum drepturile invocate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale privind prescripția dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul muncii.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la 23 aprilie 2008, astfel că pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 22 aprilie 2005, dreptul la acțiune este prescris, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani, reglementate de art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul muncii.
In concluzie, Curtea constată că instanța de fond făcut greșită aplicare legii atât cu privire la soluționarea excepției, cât și cu privire la soluționarea fondului cauzei, devenind aplicabile dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
De aceea, apreciind recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României ca fondat, Curtea va modifica sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamanților.
In ceea ce privește recursul formulat de recurentul-chemat în garanție, acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care "a căzut în pretenții" posibilitatea de se despăgubi. In condițiile respingerii cererii de chemare în judecată, cererea de chemare în garanție formulată de pârât urmează fi respinsă, pârâtul nefiind "căzut în pretenții" în sensul prevăzut de art. 60 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Conturi a României și Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.3951 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, G, G, -, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
4 ex/IE/06.01.2009
fond:
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana
