Radiere ipoteca. Decizia 1049/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1049
Ședința publică de la 03 2008
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în C,-, jud. D, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII D, cu sediul în C,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 411 din 5 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 5053 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliați în C, cartier Roșie, str. 22 2. - 1,. 1,. 13, jud. D și intimata pârâtă - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR - C, cu sediul în C,-, jud. D, având ca obiect radiere ipotecă.
La apelul nominal făcut, în ședința publică, au răspuns recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII D, reprezentați de consilier juridic, intimații reclamanți, reprezentați de avocat, lipsind intimata pârâtă - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței depunerea întâmpinării în 2 exemplare de către intimații reclamanți, după care;
Instanța a procedat la comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare reprezentantului recurenților pârâți.
Consilier juridic, pentru recurenții pârâți, a precizat că nu solicită amânarea cauzei pentru a observa întâmpinarea comunicată la termenul de astăzi.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenții pârâți, a pus concluzii de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată prin motivele de recurs, apreciind că în cauză Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii D are calitate procesuală pasivă, ca organ de executare, așa cum prevede nr.OG 92/2003. Pe fond, a solicitat admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerea acțiunii reclamanților.
Avocat, pentru intimații reclamanți, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că motivele de recurs invocate nu privesc nelegalitatea hotărârii, fiind motive de netemeinicie. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că procesul - verbal de sechestru a fost notat în cartea funciară la cererea recurentei Ministerul Economiei și Finanțelor; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 25.02.2008, reclamanții și au chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin D și, prin lichidator judiciar C, pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună radierea sechestrului înscris în Cartea Funciară nr. 48577, instituit de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin D, în baza procesului-verbal de sechestru conform dosarului de executare nr. 3638/2001, pentru camera 10 din căminul 4 B, scara 1 - proprietatea reclamanților, în prezent.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, prin sentința civilă nr. 25542/2001 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată să vândă reclamanților imobilul menționat mai sus, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/1992, iar prin sentința civilă nr. 5336/2005 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra locuinței menționate.
Reclamanții au precizat că Ministerul Finanțelor Publice a instituit sechestrul asigurător asupra imobilului în cauză pentru o creanță datorată de și după pronunțarea hotărârii judecătorești amintite.
Reclamanții au mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 37 din OG61/2002 (în vigoare la data instituirii sechestrului), înstrăinarea intervenită după înscrierea sechestrului în Cartea Funciară ar fi nulă absolut, însă, vânzarea locuinței în discuție operat în baza unui act normativ și a unei hotărâri judecătorești, astfel încât norma specială din materia executării creanțelor bugetare - care prevede că sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor proprietatea debitorului devine opozabil tuturor celor care dobândesc, după înscrierea sa, un drept asupra imobilului - nu este aplicabilă.
Reclamanții au arătat, de asemenea, că opozabilitatea față de terți a sechestrului la care făcea referire art. 37 din nr.OG61/2002, era instituită pentru a proteja drepturile creditorului bugetar și a opri actele de dispoziție care ar conduce la micșorarea patrimoniului debitorului, dar, în condițiile în care vânzarea a fost făcută silit de către instanță, cunoscându-se instituirea sechestrului, nulitatea absolută nu mai operează, iar opozabilitatea față de terți rămâne fără efect juridic.
Reclamanții au conchis că nu li se poate opune - în calitate de cumpărători de bună-credință în baza unei hotărâri judecătorești - existența unei măsuri asigurătorii asupra imobilului, situație în care nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 126 din Codul d e procedură fiscală, care prevăd posibilitatea ridicării sechestrului numai de către creditorul bugetar, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din legea nr. 7/1996, întrucât reclamanții, în calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului, pot exercita asupra acestuia atributele specifice acestui drept, sechestrul instituit fiind lipsit de eficiență, neputând fi executat, cât timp între reclamanți și creditorul bugetar nu există raporturi obligaționale.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin D, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu motivarea că, urmare a neachitării debitelor față de bugetul de stat de către, organul de executare silită, în speță, Administrația Finanțelor Publice C, a procedat la executarea silită a debitoarei, instituind sechestrul asupra unui număr de 54 camere din imobilul situat în C, cartier Roșie,-, Cămin 4 B, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de sechestru nr. 3638/2001, care a fost notat în Cartea Funciară la data de 16.04.2003.
Pârâtul a precizat că notarea sechestrului în cartea funciară s-a făcut anterior datei pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra camerei nr.10 din imobilul menționat anterior (18.05.2005), dată la care imobilul în litigiu era în patrimoniul debitoarei, așa cum rezultă din adresa nr. 36324/07.07.2003, emisă de.
A arătat că, potrivit art. 154 alin.6 din Codul d e Procedură Fiscală, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală, iar, potrivit art.1746 Cod Civil, dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece, astfel încât procesul-verbal de sechestru întocmit în cadrul dosarului de executare nr. 3638/2001 constituie ipotecă legal instituită asupra imobilului, reclamanții achiziționând imobilul cu sarcină.
Pârâtul a mai arătat că, prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei în dosarul nr.114/F/2003, judecătorul sindic a dispus ca lichidatorul judiciar desemnat în cauză să ia toate măsurile necesare lichidării, inclusiv indisponibilizarea tuturor activelor aparținând.
A concluzionat că sechestrul aplicat asupra imobilului a fost instituit cu respectarea expresă a prevederilor legale aplicabile în materie.
Prin sentința civilă nr.5053 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost admisă cererea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin D și, prin lichidator judiciar
S-a dispus radierea sechestrului notat la nr. 12517/2003 în Cartea Funciară 48577, în baza procesului-verbal de sechestru întocmit în dosarul de executare nr. 3638/2001 al Ministerului Finanțelor Publice - D, pentru locuința situată în C, cartier,-,. 4B, camera 10 (fost cartier Roșie, Cămin 4B,. 1, camera 10), proprietatea reclamanților.
S-a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că dreptul de proprietate al reclamanților asupra camerei locuinței situată în C, cartier,-,. 4B, camera 10 e întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 85/1992 și a fost efectiv constatat și consolidat prin sentința civilă nr. 55336/2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă și irevocabilă.
În acest context, instanța de fond a reținut că disp. art. 37 din OG nr. 61/2002 (în vigoare la data înființării sechestrului), potrivit cărui sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor proprietatea debitorului devine opozabil tuturor celor care dobândesc, după înscrierea sa, un drept asupra imobilului, nu își găsesc aplicabilitatea în speță, fiind fără dubiu că vânzarea locuinței a operat în temeiul unui act normativ (Legea nr. 85/1992) și în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, iar potrivit art. 34 din același act normativ, orice persoană interesată poate cerere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Instanța a constatat că reclamanților, în calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, nu li se poate opune sechestrul instituit în raport cu debitorea - -, astfel încât a dispus radierea sechestrului notat l nr. 12517/2003 în Cartea funciară 48577.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin DGFP D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că procesul verbal de sechestru întocmit în cadrul dosarului de executare 3638/2001, constituie ipotecă legală, iar potrivit art. 1746 cod civil " dreptul de ipotecă e conservă asupra imobilelor în orice mână vor trece."
Mai arată apelantul că, în cauza de față nu sunt aplicabile prev. art. 36 din Legea nr. 7/1996 întrucât titlul în temeiul căruia se solicită notarea în cartea funciară îl reprezintă prev. art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, și, chiar dacă în cauză ar fi aplicabile prev. art. 36 privind valabilitatea înscrierii sau a titlului, este depășit termenul de trei ani prevăzut de același text de lege, cererea de înscriere în cartea funciară a procesului verbal de sechestru fiind formulată în anul 2003, iar acțiunea reclamanților, în anul 2008.
Reclamanții și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria Craiova ca fiind temeinică și legală.
Tribunalul Dolj, prin decizie civilă nr. 411 din 05.09.2008, a respins apelul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP D și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 5053/04.04.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâta - -, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR -
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanții intimați și, au înțeles să investească instanța cu o acțiune în rectificarea cărții funciare, acțiune pe care au întemeiat-o pe dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 7/1996, legea cadastrului și a publicității imobiliare, și nu cu o contestație la executare, cum greșit susține apelanta prin motivele de apel, în argumentarea lipsei calității procesuale pasive a sa. Or, potrivit art. 129, alin. ultim., "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.", reclamantul fiind acela care stabilește cadrul procesual, atât din punct de vedere al obiectului, cât și din punct de vedere al părților.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a soluționat acțiunea ca o acțiune în rectificarea cărții funciare și nu ca pe o contestație la executare.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a apelantului pârât, excepție invocată pe calea apelului, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal de sechestru a fost notat în CF nr. 30180 la cererea chiar a apelantului pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, iar art. 37 din Legea nr. 7/1996 prevede că " hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acțiunea nu a fost admisă."
În ce privește prescripția dreptului la acțiune, instanța a respins-o, pentru următoarele considerente:
Așa cum arată și apelanta pârâtă, prin motivele de apel, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, în speță, invocându-se nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a unei măsuri asigurătorii și nu a unui drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros. Față de aceste aspecte, tribunalul apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 35, alin.1 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, "acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, va fi imprescriptibilă."
Apare ca neîntemeiată și critica referitoare la suspendarea de drept, prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2008, în condițiile în care suspendarea de drept privește acțiuni pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, condiție care nu este îndeplinită în speță; bunul nu mai aparține debitorului, în temeiul efectelor declarative de proprietate le sentinței civile nr. 5336/18.05.2005, pronunțată de Judecătoria Craiova.
Cu privire la criticile aduse fondului cauzei, instanța a apreciat că și acestea sunt nefondate, întrucât, așa cum reiese din extrasul de carte funciară stat în dosarul Judecătoriei Craiova la fila 7, notarea sechestrului asigurător în CF nr. 30180 s-a făcut în anul 2003, anterior pronunțării hotărârii nr. 24033/13.11.2001 de către Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 25542/2001, prin care pârâtul intimat - - a fost obligat în mod irevocabil să vândă reclamanților intimați locuința situată în C,-,. 4B,. 1,. 10, jud. D, iar prin sentința civilă nr. 5336/18.05.2005 Judecătoria Craiovaa constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului sus menționat, astfel, încât, la data notării sechestrului, dreptul de proprietate al - - era afectat de obligația încheierii contractului de vânzare-cumpărare către intimații reclamanți, astfel că apelanta pârâtă a înscris sechestrul judiciar asupra unui drept de proprietatea care nu era pur și simplu.
Pe cale de consecință, în condițiile în care vânzarea s-a făcut silit de către instanță, nulitatea absolută prev. de art. 37, teza a doua din OG nr. 61/2002 (art. 125, alin. 8 din OG nr. 92/2003) nu mai operează, iar opozabilitatea față de terți rămâne fără efect juridic, ceea ce înseamnă că actualului proprietar, ca dobânditor de bună credință în temeiul unei obligații legale constată prin hotărâre judecătorească, nu i se poate opune existența unei măsuri asigurătorii asupra imobilului.
În condițiile în care vânzarea s-a făcut silit de către instanță, nu mai sunt aplicabile disp. art. 126.fisc.Cod Penal ce prevăd ridicarea sechestrului doar de către creditorul bugetar, existând posibilitatea ca și dobânditorul să ceară ridicarea sechestrului.
În termen legal, împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii D, criticându-le pentru nelegalitate având în vedere că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere că Caf ost organ de executare competent la data aplicării sechestrului: sechestrul întocmit în cadrul dosarului de executare nr. 2268/2001 constituie ipotecă legală, iar potrivit art. 1746 Cod civil dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână vor trece; în mod greșit au fost aplicate dispoz. art. 35 din Lg. 7/1996, rap. la art. 26 din aceeași lege, petenții neavând intabulat dreptul de proprietate în CF anterior măsurii de executare.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă vizează obligația unei persoane de a răspunde față de pretențiile invocate împotriva sa, or, în cauză, raportat la sechestrul notat sub nr. 12517/2003, se constată că această notare s-a făcut la cererea, în dosarul de executare nr. 3638/2001, deci nu la cererea pentru contribuabili mijlocii, cum se invocă de recurent.
Reclamantul a solicitat radierea sechestrului notat la cererea, în prezent, prin urmare calitate procesuală pasivă are cel la cererea căruia s-a efectuat notarea contestată.
Prin sentința nr. 24033/13.11.2001, a Judecătoriei Craiova, pârâta intimată - - a fost obligată în mod irevocabil să vândă reclamanților locuința situată în -,. 4 B,. 1,. 10, în condițiile aplicării Lg. 85/1992, care a instituit o obligație legală în sarcina societăților comerciale de a vinde, la cererea chiriașilor, locuințele construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Având în vedere că obligația de vânzare decurge din lege la simpla manifestare de voință a chiriașului se constată că prin pronunțarea sentinței civile nr. 24033 din 13.11.2001, a Judecătoriei Craiova, s-a constituit obligația de vânzare a locuinței de către pârâtă atât timp cât aceasta nu fusese executată de bună-voie.
Prin urmare, față de data la care s-a constituit în mod irevocabil obligația de a se transmite dreptul de proprietate, raportat la momentul la care s-a notat sechestrul asupra locuinței - anul 2003, se constată că această notare s-a făcut asupra unui bun al cărui drept de proprietate era afectat de obligația încheierii contractului de vânzare-cumpărare, actul juridic respectiv nefiind pur și simplu, ci datorită hotărârii pronunțate în condițiile Lg. 85/1992 era afectat de obligația menționată.
Pe baza hotărârii judecătorești de obligare la încheierea actului de vânzare cumpărare s-a pronunțat ulterior sentința nr. 5366/18.05.2005, prin care s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului respectiv, ceea ce echivalează cu o executare silită.
Dacă s-ar aplica dispoz. art. 37 din OG 61/2001 (art. 125 alin.8 din OG 92/2003, aprobată prin Lg. 210/2005), înstrăinarea intervenită după înființarea sechestrului ar fi nulă absolut, însă vânzarea fiind făcută în temeiul unui act normativ ce cuprinde obligația de a vinde și a unei hotărâri judecătorești, norma cu caracter special din materia executării creanțelor nu este aplicabilă.
Vânzarea făcându-se silit de către instanță, nulitatea absolută nu mai operează, iar opozabilitatea față de terț a sechestrului la care face referire art. 37 din OG 61/2002 rămâne fără efect juridic. Reclamantului, ca dobânditor de bună-credință în temeiul unei obligații legale constatată prin hotărâre judecătorească, nu i se poate opune existența unei măsuri asiguratorii asupra imobilului.
Este reală susținerea recurentei că, potrivit art. 1746 Cod civil dreptul de potecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece, numai că la momentul întocmirii dosarului de executare apartamentul din imobilul pe care s- pus sechestru făcea obiectul obligației de vânzare stabilită în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească, prin urmare exista deja constituită obligația de înstrăinare, neavând importanță faptul că aceasta s-a constatat ulterior prin hotărâre judecătorească în anul 2005.
Vânzarea apartamentului s-a făcut silit ca urmare a hotărârii judecătorești, situație în care nu sunt aplicabile dispoz. art. 126 Cod pr. fiscală, existând posibilitatea ca și dobânditorul să ceară ridicarea sechestrului.
Urmează ca, aplicând art. 312 alin.1 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în C,-, jud. D, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII D, cu sediul în C,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 411 din 5 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 5053 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliați în C, cartier Roșie, str. 22 2. - 1,. 1,. 13, jud. D și intimata pârâtă - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR - C, cu sediul în C,-, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./12.12.2008
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț