Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1078/2009 -

Ședința publică din 9 iunie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica

- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții -, toți cu domiciliul ales în S M,-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ambii cu sediul în B,-, sector 5 și TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M,-, împotriva sentinței civile nr. 377 din 25 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 377 din 25 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, i, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, TRIBUNALUL SATU MARE, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de care au beneficiat reclamanții, a fost reglementat prin pct. 32 al nr.OG 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Art. 47 al Legii nr. 50/1996 (în urma modificării, completării și republicării) dispunea că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar". Aceste dispoziții legale și-au produs efectele până la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, respectiv 1 octombrie 2000. Prin dispozițiile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 se prevede că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: -. 42. Articolul 47 se abrogă". Dispozițiile legale precitate sunt neechivoce, în sensul că persoanele avute în vedere de art. 47 nu mai beneficiază de sporul în cauză.

În doctrină s-a statuat că, potrivit normelor constituționale, ordonanțele sunt acte ce conțin norme cu putere de lege, fiind astfel, neîntemeiată susținerea reclamanților că nr.OG 83/2000 este un act normativ inferior, prin care nu se poate abroga o dispoziție din legea ordinară (Legea nr. 50/1996).

În conformitate cu art. 115 din Constituția României, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, astfel că abrogarea dispozițiilor art. 47 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale, cu atât mai mult cu cât nr.OG 83/2000, de abrogare, a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 fără vreo modificare în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Mai reține tribunalul că art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, prevede că "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție, prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament". Nu este, însă cazul nr.OG 83/2000 care, așa după cum s-a reținut, a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În consecință, este de necontestat că voința legiuitorului a fost aceea de a abroga art. 47 din Legea nr. 50/1996, fără distincție, după cum este vorba de magistrați ori personal auxiliar de specialitate.

Relevant sub aspectul soluționării cererii este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a statuat în repetate rânduri că sporurile, adaosurile și alte drepturi suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența exclusivă a legiuitorului. S-a mai statuat și că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale.

Se precizează că instanța nu contestă condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică în care își desfășoară activitatea reclamanții, dar nu se poate substitui voinței legiuitorului fără a încălca principiul separației puterilor în stat și competența instanțelor judecătorești.

De altfel, nici din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului acțiunea nu este admisibilă, întrucât reclamanții nu sunt beneficiarii unui "bun" sau cel puțin a unei "speranțe legitime" cu valoare patrimonială în înțelesul conturat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Sporul în cauză nu mai este prevăzut de vreun act normativ începând cu data de 1.10.2000.

Din aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a respins cererea reclamanților, constatând totodată că pârâții nu au solicitat heltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs reclamanții nți, i, solicitând desființarea în tot a hotărârii atacate, iar în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr. 50/1996, acestea fiind abrogate abia la data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.

Se mai arată că potrivit Constituției, nu se poate abroga o lege printr-o ordonanță de urgență; de asemenea, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece măsura nu este proporțională cu situația ce a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului, iar nții apreciază că au fost lipsiți de acest "bun" fără a se justifica o cauză de utilitate publică.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea acordarea sporului de 50 %, a fost abrogat total și expres prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, Ordonanța fiind emisă în temeiul art. 107 alin. 1 și 3 din Constituția României și ale art. 1 lit. g pct. 1 din Legea nr. 125/2000, privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Mai arată că nr.OG 83/2000 nu a vizat nici unul din domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă, întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat clar de art. 72 din Constituție.

Invocă totodată prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 20.08.2005 - 9.10.2005.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Problema în discuție, și anume aceea a îndreptățirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 %, a făcut obiectul unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a practicii judiciare neunitare constatată la nivelul instanțelor judecătorești.

Astfel, prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul și a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.

Această decizie este obligatorie pentru instanțe cu privire la problemele de drept judecate, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Satu Mare, iar potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și solicitare neuropsihică beneficiau de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar, dispoziție legală abrogată prin art. 11pct. 47 din nr.OG 83/2000. Art. 11din nr.OG 83/2000, prin art. 30 alin. 2 din nr.OUG 177/2002, a fost la rândul său abrogat, însă, la rândul său, nr.OUG 177/2002 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din nr.OUG 27/2005.

Din cele expuse mai sus, se reține faptul că salariații din justiție au beneficiat de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % aplicat la salariul brut, având un drept de creanță, deci un bun în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 al, iar prin abrogare, reclamanții au fost lipsiți de acest bun fără a li se oferi o compensație în acest sens. Mai mult, conform art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, lipsirea de proprietate se poate face doar pentru cauză de utilitate publică, ori, din cuprinsul nr.OG 83/2000 ce a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate reține care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților, celuilalt personal auxiliar din justiție, de dreptul lor de creanță referitor la sporul în litigiu, ce reprezintă un bun.

Tocmai datorită faptului că, ulterior abrogării, salariile în justiție au fost majorate, această dispoziție apare ca fiind lipsită de utilitate publică, existând astfel un conflict, o neconcordanță între reglementările interne și Conform art. 20, alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele, tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții legale mai favorabile. Este cert că, potrivit celor expuse, există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că are aplicabilitate dispoziția din cel din urmă act normativ enunțat, favorabilă reclamanților, lipsirea acestora de dreptul protejat fiind nejustificată.

În ceea ce privește excepția de prescripție, invocată de intimat, aceasta este nefondată, în raport cu data înregistrării acțiunii la instanță, 10.10.2007.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata către reclamanți, a despăgubirii reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu 20 august 2004, până la 1 februarie 2007, diferențiat pentru fiecare reclamant, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamanții -, împotriva sentinței civile nr. 377 din 25 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, pe care o modifică în tot în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și TRIBUNALUL SATU MARE, și în consecință:

Obligă pârâții la plata în favoarea reclamanților, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 20 august 2004 și până la 1 februarie 2007, actualizat la data plății, după cum urmează:

Pentru reclamanții:, pe perioada 20 august 2004 - 1 februarie 2007, pe perioada 19 septembrie 2005 - 30 octombrie 2006, pe perioada 1 iunie 2005 - 1 februarie 2007, pe perioada 20 martie 2006 - 1 februarie 2007, pe perioada 1 noiembrie 2006 - 1 februarie 2007, pe perioada 1 noiembrie 2006 - 1 februarie 2007, pe perioada 16 martie 2006 - 1 februarie 2007, pe perioada 20 august 2004 - 1 octombrie 2005, pe perioada 20 august 2004 - 1 iulie 2006, pe perioada 1 aprilie 2006 - 1 februarie 2007, pentru perioada 21 noiembrie 2006 - 1 februarie 2007, pe perioada 1 septembrie 2006 - 1 februarie 2007, pe perioada 23 octombrie 2006 - 1 februarie 2007.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

red.

în concept la 17.06.2009

jud.fond. -

dact.

2 ex./18.06.2009

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Oradea