Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1120/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1120
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina
: -
GREFIER:
****************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.742 din 29.04. 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.742 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele și, reținându-se în esență următoarele:
Prin actiunea inregistrata sub numarul -, la Tribunalul Bacau, reclamantii - si au chemat in judecata pe paratii: Ministerul Justiției, Curtea De Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotarâre judecatoreasca:
- sa calculeze drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de pana la 15% începând cu octombrie 2004 si pana la zi, precum si in continuare pentru viitor, pana la încetarea starii de discriminare;
-să plateasca drepturile de mai sus,actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nasterii drepturilor si pana la data executarii hotarârii judecatoresti;
-să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca: -să fie obligat paratul MFP sa aloce in bugetul MJ, fondurile necesare plații sumelor de mai sus;
La dosar, paratul MJ a formulat întâmpinare, prin care a formulat exceptia prescrierii drepturilor pretinse pentru perioada octombrie 2004-26 noiembrie 2005, si prin care a solicitat respingerea actiunii pentru restul perioadei neprescrise ca inadmisibilă.
La dosar, partile au depus acte in sustinerea punctelor lor de vedere, iar potrivit articolului 285- Codul muncii, prezenta acțiune este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, instanta a retinut in fapt urmatoarele:
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), fiind judecători la Curtea de Apel Bacau, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 3O3 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaparat in situații chiar similare.
In speța, este far putința de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție. Reclamanților în calitate de judecători ai Curtii de Apel Bacau, le-a fost impusă prin lege o obligație de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art, 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.l din nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executarii raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datelor cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu ( art.2 alin.4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/ 999), veniturile salariate, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și re stul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de co nfidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere in sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii, conditiile de munca, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază(partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariate,care întotdeauna au obiective și elemente cu total speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii in timpul nopții, sau peste programul normal, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție ) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific
Deci, reclamanții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesionala, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (rectificată prin Legea nr. 74/1999)care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5,art.6, art,8, art.39 alin.l lit. a, art. 40 alia. 2 lit. e și f art. 154 alin.3, art, 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, tară discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art. 16 alin.l, art,53 și art. 11 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării in raport cu dreptul la salariu).
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesionala)
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se intelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul din: salariu de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre principii fundamentale: cel aî egalității de tratament (art 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio- profesională din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor sau a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariate ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul)generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice stabilește la art. 19, pct. 3 ca exercitiul drepturilor si libertăților poate fi supus unor limitări prevazute de lege, ce sunt necesare apararii securității naționale si ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri, doar unor categorii de personal, a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin.l din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin.l din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr. 232/29.08,2007 a Consiliului Director al CNCD, instanța reține că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii), împrejurare confirmată și de art. 27 din. OG nr. 137/2000, conform cărora, acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii. care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind combaterea
tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2 în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă oar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate emocratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul oc upării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, exc luderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea sporului confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pen tru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obli gației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul crite riu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se afla în contradicție cu situația de față.
În acelasi sens s-a pronuntat si Înalta Curte De Casație Și Justiție in dosarul Dosar nr. 27/2008, care a admis Recursul in interesul legii, Nr. 703/C/918/III-5/2008, din 14 iulie 2008, promovat de Procurorul general al Romaniei, prin care ICCJ a fost sesizata ca În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acesteia,
In ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul Muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Instanta superioară a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 0ctombrie 2004-26 noiembrie 2005, potrivit art.1,alin.1 din Decretul 167/1958, instanta a constatat ca aceasta exceptie este intemeiata.
Împotriva sentinței civile nr.742 din 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în termen legal formulat recurs pârâta Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o pentru următoarele motive:
- instanța prin hotărârea pronunțată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești ( art.304 pct.4 cod procedură civilă).
- hotărârea este lipsită de temei legal (art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Prin decizia civilă nr.46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă și în interpretarea și aplicarea unitară a art.99 al.1 lit. d din Lg.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 al.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 al.1 din Lg.nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În raport de decizia instanței supreme, se va aprecia că motivele invocate de recurentul Ministerul Justiției, nu va putea fi analizat în contra celor reținute în cuprinsul deciziei menționate, analizând atât existența discriminării, cât și îndreptățirea judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de sporul de confidențialitate, de 15 % din indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Având în vedere situația reținută, Curtea de Apel în baza art.3041Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.742 din 29.04. 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.-
Pronunțată în ședință publică azi 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.sent. A, Red.sent.SR/20.10.2009 Tehn.red.EG/2.11.2009
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina
