Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.4101/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.114/

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Zeca Dorina

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena

GREFIER - -

***************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții-reclamanți și, împotriva încheierii de ședință din data de 06.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, HG, și - și cu intimata-pârâtă SC SA - GRUP - având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenții-reclamanți și ambii personal, intimata-pârâtă SC SA - GRUP prin apărătorul său ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 73 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimații-reclamanți, G, G, HG, și -.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a dispus citarea recurenților-reclamanți cu mențiunea de de se prezenta personal în instanță în vederea semnării cererii de recurs, sub sancțiunea prev. de art. 155 ind.1 Cod proc. civ.

Se prezintă în ședință publică recurenții-reclamanți și, care, interpelați fiind, arată că înțeleg să-și însușească cererea de recurs formulată.

La solicitarea Curții, în ședință publică, recurenții-reclamanți și procedează la semnarea cererii de recurs.

Curtea ia act de faptul că la acest termen s-a complinit lipsa semnăturilor de pe cererea de recurs.

Curtea, din oficiu, pune în discuția părților prezente, excepția inadmisibilității formulării recursului.

Recurenții-reclamanți și, având fiecare cuvântul, arată că lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.

Intimata-pârâtă SC "" SA, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilității, cu consecința respingerii recursului formulat, ca inadmisibil.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității formulării recursului.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.06.2009, recurenții și au criticat încheierea pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 06.05.2009, prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea recursului, cei doi recurenți au susținut că excepția de neconstituționalitate invocată, raportată la conținutul art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, nu are nicio legătură cu fondul pretențiilor deduse judecății.

În drept, recurenții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.2441alin.1 și 2 și art.299-316 Cod pr.civilă.

La termenul de judecată din 12.01.2010, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității, asupra căreia reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată, încheierea prin care instanța de judecată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Prin urmare, pornind de la dispozițiile clare mai sus citate, Curtea nu poate extrage decât o singură concluzie, respectiv aceea conform căreia calea de atac a recursului cu privire la soluția instanței de fond referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale este deschisă și permisă doar autorului excepției de neconstituționalitate, iar nu și adversarilor săi procedurali sau oricăror alte părți ce pot figura în procesul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Chiar dacă cei doi recurenți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.2441alin.1 și 2 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că aceste dispoziții cu caracter general nu sunt aplicabile speței din următoarele motive:

Dispozițiile art.2441alin.1 și 2 Cod pr.civilă se referă la posibilitatea declarării recursului în ipotezele enumerate limitativ de art.244 alin.1 pct.1 și 2 Cod pr.civilă.

Niciuna din aceste ipoteze nu este incidentă în cauză, în ceea ce privește pct.2 al alin.1 din art.244 Cod pr.civilă pentru că nu este vorba despre începerea unei urmăriri penale, iar în ceea ce privește pct.1 al alin.1 din art.244 Cod pr.civilă pentru că, în exercitarea contenciosului constituțional, Curtea Constituțională nu judecă și nu se pronunță asupra unor drepturi, ci doar verifică în ce măsură sunt constituționale prevederile legale cuprinse în legi și ordonanțe.

Din aceste motive, calea recursului instituită de către legiuitor, derogatoriu față de prevederile generale prevăzute de art.2441Cod pr.civilă, doar pentru autorul excepției de neconstituționalitate respinsă ca inadmisibilă, instituie un caz particular de suspendare, respectiv de declarare a căii de atac a recursului în cazul invocării excepțiilor de neconstituționalitate.

Respectând un principiu juridic de bază potrivit căruia legea specială care conține elemente derogatorii se aplică prioritar în raport de legea cu caracter general (reprezentată în speță de dispozițiile art.2441Cod pr.civilă), Curtea apreciază că legea specială, respectiv prevederile art.29 alin.6, permite formularea căii de recurs doar de către autorul excepției de neconstituționalitate respinsă ca inadmisibilă.

Pe cale de consecință, reținând argumentele mai sus expuse, Curtea constată că recurenții au declarat o cale de atac inexistentă din punct de vedere juridic și pentru a sancționa această conduită procesuală urmează a admite excepția inadmisibilității, respingând, în temeiul art.312 Cod pr.civilă cu referire la dispozițiile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată, recursul ca inadmisibil și trimițând cauza la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate declarată admisibilă de instanța de fond a Tribunalului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți și, împotriva încheierii de ședință din data de 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, HG, și - și cu intimata-pârâtă SC SA - GRUP.

Dispune înaintarea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact.LG/2 ex./28.01.2010

Jud.fond:;

Președinte:Zeca Dorina
Judecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Bucuresti