Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1229/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1229

Ședința publică din data de 20 iunie 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, -, OG, -, a, -, -, (), a, - și toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales la. D, cu sediul în T, - -, nr.166, județ D, împotriva sentinței civile nr.595 din 10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în T, - -, nr.166, județ D și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B,-, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă personal, în calitate de reprezentantă legală tuturor recurenților-reclamanți, lipsind intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Intimata-reclamantă având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Intimata-reclamantă având cuvântul susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că într-adevăr din economia Legilor nr.142/1998 și nr.193/2006 rezultă că se pot acorda tichete de masă, însă legiuitorul nu a stabilit și obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, totuși recurenții de față sunt îndreptățiți de a beneficia de acestea, în calitatea lor de salariați în cadrul sectorului bugetar, cu atât mai mult cu cât alți salariați din domenii diferite cuprinse în cadrul sectoarelor bugetare beneficiază de astfel de suplimentări salariale, or, în situația continuării acestei situații de fapt s-ar crea o discriminare între anumite categorii de salariați din cadrul acestor sectoare.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Curtea

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr.6905/120/29.11.2007, reclamanții, G, -, -, (), a, -, toți cu domiciliul ales la sediul DGFP D - T, - -, nr. 166, județul D, reprezentați de au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în T,-, județul D solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceștia să fie obligați în solidar la plata, în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care urmau să beneficieze potrivit Legii nr.142/1998 și care nu au fost acordate, cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică, precum și la alocarea fondurilor necesare plății sumelor de bani solicitate.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că legea a prevăzut acest drept salariaților din unitățile bugetare și s-a ocolit acordarea lui motivat de faptul că nu au fost prevăzute sumele în legea bugetului de stat, ajungându-se astfel la o aplicare discriminatorie a Legii nr.142/1998, încălcându-se și un drept fundamental al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii, drept acordat de Constituția României, precum și de prevederile art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a depus la dosar sentința nr.1630/31.05.2007 pronunțată în dosarul nr.3475/2007 de Tribunalul Suceava.

Pârâta PDa depus la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât art.1 din Legea nr.142/1998 prevede că salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar alin.2 al aceluiași articol prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.

Din analiza acestor prevederi legale rezultă cu certitudine că angajatorul nu are obligația de a acorda în orice condiții tichetele de masă, ci numai în cazul existenței unor fonduri alocate cu această destinație și a negocierii sindicatelor sau reprezentanților salariaților cu angajatorul.

Prin sentința civilă nr. 595 din 10 aprilie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea formulată de reclamanții, G, -, -, (), a, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții fac parte din categoria personalului contractual din sistemul bugetar, iar prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de bani ce reprezintă c/val. tichetelor de masă, conform Legii nr.142/1998, indexate cu indicele prețului de consum pentru mărfuri alimentare, potrivit dispozițiilor Legii nr.193/2006, HG nr.1317/2006 și a Legii nr.417/2006, invocând și principiul nediscriminării în relațiile de muncă, în sensul art.53 din Constituția României, art.5 al.3 din Codul muncii și art.15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art.1 al.1 din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".

Conform alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.

Prin urmare, legea tichetelor de masă nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie un drept opțional(această împrejurare rezultând din formularea "salariații pot primi o alocație individuală de hrană") și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instituțiilor bugetare finanțate de la bugetul de stat de prevederea unor sume cu această destinație în buget.

Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a legii, încălcându-se principiul egalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt unități bugetare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții,apreciind-o ca netemeinică și nelegală,solicitând admiterea căii de atacși modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii formulate.

În motivarea cererii de recurs aceștia au susținut,în esență,că,deși Legea nr. 142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea ci nu obligativitatea angajatorului de a acorda tichete de masă personalului contractual din sistemul bugetar,aceasta nu echivalează cu inexistența dreptului pretins,o asemenea interpretare conducând la crearea unei situații discriminatorii în raport de alți salariați din sectorul bugetar care beneficiază de acest drept, interpretarea dată de prima instanță reprezentând

încălcare a disp. art. 41 alin.2 și art.53 din Constituția României,a art.5 alin. 3 din Codul muncii și a art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele,conform art. 3041proc.civ.,constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții fac parte din categoria personalului contractual din sistemul bugetar,pentru aceștia art.1 alin.1 din Legea nr. 142/1998 prevăzând posibilitatea acordării tichetelor de masă,acordarecondiționatăînsă prin alin. 2 al aceluiași articol de prevederea acestora în bugetulde stat sau bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli ale angajatorilor.

În consecință,interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor legale susmenționate e justă,în speță nefiind vorba despre încălcarea principiului egalității tuturor cetățenilor români în fața legii ori a principiului nediscriminării, în condițiile în care salariații din sectorul bugetar care beneficiază de tichete de masă sunt angajați ai altor instituții decât pârâta DGFP D, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă sunt unități bugetare.

Din considerentele expuse și văzând și decizia din data de 3 iulie 2008, prin care Curtea Constitutionala, pronuntandu-se asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate de Ministerul Justitiei referitor la unele dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din ordonanta mentionata sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative,în baza art. 312 proc. civ. Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 595/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile de reclamanții, G, -, OG, -, a, -, -, (), a, - și toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales la. D, cu sediul în T, - -, nr.166, județ D, împotriva sentinței civile nr.595 din 10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în T, - -, nr.166, județ D și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B,-, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

- - - - - - -

fiind în concediu de odihnă fiind în concediu medical

prezenta se semnează de prezenta se semnează de

Președintele instanței Președintele instanței

Grefier,

fiind în concediu de odihnă

prezenta se semnează de grefierul șef de secție


red.

Tehnored.

2ex./10.07.2008

dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-

-

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1229/2008. Curtea de Apel Ploiesti