Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1322
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții domiciliată în P,-,. 2..30, județul P, domiciliat în P,-, județul P, G domiciliat în P,-,. 124A,.B,. 38, județul P și de reclamantele, și, cu domiciliul ales la avocat, cu sediul în P,-,. 9,.A,. 10, județul P, împotriva sentinței civile nr. 711 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Prahova, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul declarat de reclamanții, și G este motivat în termen, iar recursul declarat de, și este declarat peste termenul legal prevăzut de lege și nemotivat.
Avocat, pentru SC SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru intimata-pârâtă SC SA, având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții, și G și ca tardiv formulat recursul declarat de, și.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții, au chemat in judecata pe parata SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata diferenței neachitate dintre indemnizația de concediere/plata compensatorii, reactualizarea acestor sume în raport cu indicele de inflație, până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat ca au fost salariații pârâtei si au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariaților astfel încât conform CCM au încasat indemnizații de concediere în raport de vechimea in munca in societate, insa parata, la acordarea acestora, nu a ținut seama de majorarea salariilor.
La data de 03.02.2009 pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând ca dispozițiile art. 50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaților cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare negocierilor purtate intre și SC SA și aceste ultime dispoziții au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare, având loc o calculare corecta a drepturilor salariale acordate, ținându-se seama de creșterile salariale înregistrate anterior disponibilizării, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, atât timp cat termenul de prescripție în speța este de 6 luni.
În ședința publica din 10.03.2009, instanța a pus în discuția părtilor excepția invocată pe care a unit-o cu fondul.
După examinarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 711 din 24 martie 2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta, precum și acțiunea formulata de reclamanți, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Conform cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au avut calitatea de salariați ai paratei, contractele de munca încetându-le in baza art. 65 si 66 din Codul muncii.
Potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de munca, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art. 6 din aceste decizii ca valoarea indemnizației de concediere va fi acordata salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în salariatului, ocazie cu care au fost impozitate aceste sume in baza dispozițiilor legale fiscale in materie.
Disp.art. 50 din CCM pe anii 2005-2007 prevede ca în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minima de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere si anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe.
Așadar, din probele administrate în cauză rezultat că reclamanții au fost salariații paratei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 si 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere in funcție de vechimea avuta în, in conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.
Ca atare, atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social înseamnă ca pretenția lor de fi obligata parata la plata altor diferențe cu titlu de plăti compensatorii sau orice alte indemnizații de concediere, este neîntemeiata.
Susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minima de concediere prevăzuta de art.50 din CCM este distincta de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social si deci, ar avea dreptul la o diferență de plăți compensatorii si ca in mod nelegal le-au fost impozitate, nu poate fi avuta in vedere întrucât prin planul social s-a avut in vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.50 din CCM si nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar daca prin Planul social s-ar fi urmărit sa se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca in planul social sa se prevada in mod expres ca pe lângă indemnizația de concediere prevăzute de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează sa mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul social, ceea ce insa nu exista.
De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM si nicidecum cumularea lor deoarece, in caz contrar ar însemna sa se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult chiar, la calcularea indemnizațiilor de concediere acordate, s-a ținut seama de dispozițiile CCM, ale Planului Social, luându-se in calcul salariul mediu brut pe din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale in vigoare, motiv pentru care reclamanții au încasat la momentul disponibilizării, suma netă ce li s-a cuvenit, caz în care aceștia nu mai pot pretinde recalcularea acestor sume cu titlu de diferențe, mai ales ca niciunul dintre reclamanți nu a contestat decizia de concediere.
Prin urmare tribunalul ținând seama că reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum fost prevăzute in art.50 din CCM si negociata prin Planul social, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
De asemenea, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parată, în condițiile în care, în speță, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cărora acțiunea este supusa termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadentei drepturilor solicitate, respectiv noiembrie 2005, cu atât mai mult cu cat prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pe de o parte reclamanți, G, iar pe de altă parte au declarat recurs reclamanții, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții reclamanți, și au arătat că sentința este criticabilă, în esență, întrucât prin acțiunea formulată nu au solicitat cumularea indemnizației minime de concediere prev. de art. 50 alin. 1 și 4 din CCM cu cea prevăzută de art. 4 din Planul Social, ci au solicitat plata diferențelor rezultate din aplicarea greșită a textelor incidente în cauză, solicitările lor referindu-se la aplicarea procentului de majorare salariilor de 8% pentru salariații disponibilizați în 2008.
Prima instanță omis să efectueze cel puțin verificare sumară asupra situațiilor de calcul prezentate, realizând interpretare greșită conținutului punctului 4 din planul social. În acest sens, prima instanță în mod justificat respins proba cu expertiză contabilă pe care au solicitat-o, sens în care se impune admiterea recursului.
Recurenții reclamanți, au criticat de asemenea, sentința pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului.
Curtea examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma criticilor invocate și disp. art. 3041Cod proc.civilă constată următoarele:
În ceea ce privește recursul reclamanților, și, Curtea constată că hotărârea fost comunicată la data de 7 martie 2009, iar cererea de recurs a fost depusă la instanță la data de 18 mai 2009, deci înafara termenului de 10 zile prevăzut de lege, respectiv art. 80 din Legea 168/1999 prin raportare la disp. art. 301 Cod proc.civilă, sens în care conform art. 312 cod proc.civilă recursul urmează să fie respins ca tardiv formulat.
În ceea ce privește recursul reclamanților, și G, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 - 2006) în cazul concedierilor din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere stabilită pe tranșe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani - 2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani - 3 salarii medii nete și peste 15 ani - 4 salarii medii nete.
La alin.2 al aceluiași articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu, iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăți compensatorii mult mai substanțiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 și 15 salarii medii brute ce urmează a fi acordate pe același criteriu al vechimii în muncă.
Plățile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți respectiv, plățile compensatorii prevăzute de acesta.
Această interpretare nu numai că nu corespunde voinței părților, dar ea nu respectă nici conținutul art. 50 din CCM pe care s-a întemeiat acțiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM și Planul Social reglementează situații diferite, și anume: în primul caz sunt stabilite plățile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plățile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.
Că este așa, rezultă din conținutul alin.2 al art.50 CCM, potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
Altfel spus, plățile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul și de aceea alin.4 al art. 50 stabilește că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăților compensatorii pentru situația concedierilor colective.
Cum reclamanții au intrat în concediere colectivă și au încasat plățile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu erau îndreptățiți să cumuleze aceste pachete financiare cu plățile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Având în vedere și faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu același criteriu, și anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reținut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au primit indemnizația de concediere conform art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social, în funcție de vechimea în, ceea ce înseamnă că pretențiile de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizații de concediere mai mare, respectiv unei diferențe de concediere pretins neacordată, sunt neîntemeiate cu cât la calcularea acestor indemnizații s- ținut cont de aceste dispoziții, cu luarea în considerare valorilor salariului mediu brut pe din anul anterior disponibilizării cu aplicarea impozitului corespunzător normelor legale în vigoare.
Curtea constată astfel că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care criticile invocate nu pot fi reținute, astfel că apreciază recursul acestor reclamanți ca nefondat, urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 Cod proc.civilă să îl respingă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantele, și cu domiciliul ales la avocat, cu sediul în P,-,. 9,.A,. 10, județul P, împotriva sentinței civile nr. 711 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții domiciliată în P,-,. 2..30, județul P, domiciliat în P,-, județul P, G domiciliat în P,-,. 124A,.B,. 38, județul P, împotriva sentinței sus-menționate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
--- - - - -
Grefier,
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de prim grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /MD
2 ex./14.07.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
