Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 136

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA-MEMBRU GRUP, cu sediul în B,-, sector 1, cu sediul ales la și Asociații, cu sediul în B, B-dul - -- House nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2684 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova. În contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăeni,-,.1A,.2,.12, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA-Membru Grup, intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.

Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin actiunea civila înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA (fostă SC SA B), pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4084 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, și totodată la plata daunelor aferente pentru neachitarea la termen obligațiilor existente in sarcina acesteia.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că începând cu anul 2001 este salariatul pârâtei la punctul de lucru, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă.

A mai arătat reclamantul, că în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă - art. III alin. 3 beneficia, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.

In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dipozițiile art.166 din Codul muncii și art.168 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății renegociat și reeditat în anul 2004, 2005 și 2006.

Legal citată, pârâta nu formulat întâmpinare.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2684 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC ( fostă SC SA), a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neacordate reprezentand prima de Paște pe anii 2006-2007 și prima de C pe anii 2005-2007, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu înscrierile carnetului de muncă depus la dosarul cauzei reclamantul a avut calitatea de salariat a societății pârâte până la data de 23.12.2005, când raporturile de muncă au încetat.

Tribunalul a mai reținut că în Contractul colectiv de muncă pe anii 2003 -2006 încheiat la nivelul unității pârâte, articolul 168 alin.1, se stipulează dreptul reclamanților de a beneficia " cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe service SA".

De asemenea, a mai reținut tribunalu, că art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților C service SA de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe C service SA.

In acest sens, în cuprinsul contractului se arată că, cu minim 16 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2004 dispune ca " pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Acelasi articol, din contractele colective de muncă pe anii 2005 -2006 prevede că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

A apreciat instanța de fond, că din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe

anii 2003-2006 rezultă că drepturile prevăzute de art.168 alin.1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile anagajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art.168 alin. 4.

S-a mai reținut de către instanța de fond, că salariul de bază mediu la nivel de SA, la care se referă art. 168 alin.1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține ca eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 -2007.

Totodată, instanța de fond a reținut că potrivit dispozitilor art.163 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit astfel că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantului pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-o.

De asemenea, instanța de fond a reținut, că angajatorul nu a probat nici susținerea că suplimentările prevăzute de art.168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii.

Această dovadă putea fi făcuta tot cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiză judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin.1 din Codul muncii.

In consecință, tribunalul a reținut că din actele și lucrarile dosarului a rezultat că reclamantul, deși era îndreptățit la plata acestor drepturi salariale, nu a primit aceste sume, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație, pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de acesta prin neachitarea la termen a drepturilor salariale cuvenite.

Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea după cum s-a arătat mai sus.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA-Membru Grup, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, arâtând că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, fapt consemnat și constatat atât în cât și în Nota comisiei paritare, astfel că pretențiile reclamantului sunt nejustificate.

A mai arătat recurenta, că în oricare din situațiile invocate, modalitatea de calcul invocată de către reclamant este greșită cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate, deoarece art.168 CCM prevede că primele reprezintă câte un salariu de bază mediu pe unitate.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Potrivit art. 168 alin. 1 teza 2 din CCM se stabilește că anterior fiecărei sărbători cu minim 15 zile vor avea loc negocieri cu sindicatul în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor, împrejurarea că aceste negocieri nu au avut loc nu este imputabilă reclamantului ci recurentei care avea obligația conform contractului, să inițieze și finalizeze aceste negocieri.

Cu toate acestea, inexistența acestor negocieri nu presupune inexistența dreptului la plata suplimentărilor salariale cuvenite de Paște și C și al căror cuantum este deja determinat de disp. art.168 alin.1 teza 1 din CCM ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate.

A mai pretins recurenta că pretențiile reclamantului sunt total nejustificate deoarece drepturile salariale solicitate au fost deja achitate prin includerea acestor prime în salariul de bază începând cu anul 2003, situație constatată de altfel și de către Comisia Paritară.

Sub același aspect recurenta arată că, oricum modalitatea de calcul a reclamantului este greșită, cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate și nu la salariul de bază mediu pe unitate, așa cum se prevede prin art.168 alin.1 CCM.

Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu actele depuse la dosar și necontrazis de recurentă.

În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantului ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.

Tot lipsită de fundament este și susținerea recurentei că instanța de fond ar fi calculat drepturile reclamantului raportându-se la salariul mediu brut pe unitate, deoarece au fost avute în vedere disp. art. 168 din CCM.

Așa fiind Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă ca atare, menținând în totalitate sentința primei instanțe care este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA-MEMBRU GRUP, cu sediul în B,-, sector 1, cu sediul ales la și Asociații, cu sediul în B, B-dul - -- House nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2684 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova. În contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăeni,-,.1A,.2,.12, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 ianuarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./28.01.2009

dosar fond - - Tribunalul Prahova

judecători fond -

-

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120/2006

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Ploiesti