Drepturi bănești. Jurisprudență.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1279
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.444 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.17 B,.9,.70, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - pârâtă, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimații -reclamanți.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea subscrisei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru aprovizionare toamnă-iarnă, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberînd asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată cu nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei nete de 5000 lei, reprezentând c/valoarea indemnizației de concediere neachitata de pârâtă și prima de aprovizionare toamnă-iarnă aferentă perioadei 2005-2006, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație, de la data scadenței până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând în suplimentări salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă și c/valoare cota gaze, beneficii drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.
La data de 21.11.2008, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința nr. 444 din 17 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâta prin întâmpinare, a admis acțiunea precizată, în parte, formulată de reclamanta, și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, conf.art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005-2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamanta a indemnizatei de concediere, ca neîntemeiat și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit actelor existente la dosar (cărții de muncă) reclamanta, a fost salariata pârâtei,însă, în perioada 2005-2007, nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă și c/valoarea cotei de gaze naturale cu titlu de ajutor material, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
În ceea ce privește plata indemnizației de concediere pretins neacordată in conf.cu disp.art.50 din CCM si Planul Social, se arată de către instanța de fond că la încetarea contractului de muncă în baza disp. art. 65 și 66 din CCM, reclamanta a primit o sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere, în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul Social, astfel că pretenția sa de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizații de concediere mai mare apare neîntemeiată.
A mai reținut instanța de fond că prin art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, se stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, SC cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acorda în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Totodată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând ca în speța sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
De asemenea, instanța de fond a respins excepțiile lipsei calitătii procesuale active a reclamantei, în condițiile în care reclamanta, în calitate de fostă salariată a paratei, are calitate procesuală activă să formuleze pe cale judecatorească, în principiu, pretenții privind încasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale.
În baza disp.art.274 pr.civ. instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă și solicitând, în temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă, cu caracter accesoriu, suspendarea executării silite a hotărârii recurate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.
Cu privire la cererea accesorie recursului de suspendare a executării silite, arată că societatea recurentă s-a confruntat cu numeroase executări silite prin poprirea contului societății, ajungându-se la situația unor duble plăți în baza aceluiași titlu executoriu.
Recurenta-pârâtă mai susține că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamantei este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut la art. 168 alin. 3 că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea în CCM din perioada 1998 -2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă- iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamantei, susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimata - reclamantă nu are calitate procesuală activă, care presupune calitatea acesteia de creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul, încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007 rezultă că reclamanta nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă- iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă, iar pe fond ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri noi în copie.
Intimata - pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu motivarea că pârâta nu a probat susținerea că suplimentările salariale prev. de art. 176 alin. 1 și 2 din CCM pe anii 2005-2007 se regăsesc în salariile angajaților.
Menționează aceasta că obligativitatea încheierii actului adițional conform Legii nr. 130/1996 pentru a face dovada că aceste drepturi au fost introduse în salariul de bază, reiese din însăși formularea art. 168 din Codul muncii invocat de recurentă în susținerile sale, telexul nr. 2412/1998 neputând a fi considerat o dovadă în sprijinul faptului că aceste drepturi salariale ar fi fost introduse în salariul de bază, mai mult decât atât nefăcându-se nicio înscriere în acest sens nici în carnetele de muncă ale salariaților.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 304 1 pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Conform înscrierilor din carnetul de muncă reclamanta a avut calitatea de salariat al societății pârâte SC SA - Zona P, până la data de 04.05.2006 când i-a încetat contractul de muncă, potrivit dispozițiilor art. 65,66 din Codul muncii.
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civ.excepțiile invocate de pârâtă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune tribunalul a constatat că acestea nu sunt întemeiate și drept urmare le-a respins justificat, Curtea reținând în privința criticii recurentei-pârâte sub acest aspect următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanta a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță și în cererile completatoare atât obiectul pretențiilor lor-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceasta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
În privința fondului dreptului, Curtea reține că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanta a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantei la plata sumelor
revendicate pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pe perioada anilor 2005-2006.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamantei, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (fila 111 vol.I dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997 (art.168 alin.3 din contract).
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 45 dosar fond).
Acest înscris depus la instanța fondului (fila 150) emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus (filele 113-115), iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul formulat de recurenta-pârâtă SC SA să modifice, în parte, sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a primei de aprovizionare de toamnă-iarnă 2005, 2006, actualizată, înlăturând, pe cale de consecință, în baza disp. art. 274.pr.civ. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.444 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.17 B,.9,.70, județ
Modifică, în parte, sentința în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a primei de aprovizionare de toamnă-iarnă 2005, 2006, actualizată, înlăturând obligarea pârâtei la plata cheltuielior de judecată către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 10 iunie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
3ex. /09.07.2009
fond- Tribunal
fond. R,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
