Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1267
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul,cu domiciliul ales la cabinet avocatură-avocat, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.114 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimata-pârâtă - SA, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind recurentul-reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în combaterea recursului.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea recursului.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5128/120/06.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta - SA B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante pentru anul 2005, drepturi prevăzute de art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, și 168 alin.1 din CCM la nivel de societate, drepturile urmând să fie reactualizate în funcție de rata inflației precum și obligarea pârâtei la acordarea cotei de participare la profitul anual al societății, drept prevăzut de dispozițiile art. 139 alin.1 din.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost salariat al pârâtei - SA B până la data de 18.11.2005, astfel cum rezultă din carnetul de muncă. În această perioadă, conform Contractelor Colective de Muncă, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prevăzute de art. 176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură iar în art. 168 alin.1 din CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, ziua petrolistului, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă, iar în CCM pe societate pentru anii 1994-1996, la art. 176 alin.1 se prevede dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale.
Reclamantul a mai arătat în anul 1997, în urma negocierilor dintre Patronat și Sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale au fost introduse în salariu, însă pentru anii următori aceste suplimentări nu au fost introduse în salariu și nici nu au mai fost plătite, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere că salariul minim pe societate, precum și prețul pe mc al gazelor naturale au crescut, precizând că în contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2005-2007, nu se mai face nici o referire la aprovizionarea de toamnă, iar în privința contravalorii a 4000 mc de gaze naturale se menționează că acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997.
Reclamantul a susținut că a fost prejudiciat prin neacordarea acestor beneficii, atitudinea societății fiind abuzivă și contrară prevederilor art. 232 din CCM, care stabilesc că drepturile salariaților nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
În legătură cu capătul de cerere privind cota de participare la profitul anual al societății, reclamantul a arătat că acest drept, prevăzut de art. 139 alin.1 din nu i-a fost acordat, impunându-se admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul depus înscrisuri (filele 8-48).
La data de 05.11.2008 societatea pârâtă, legal citată a formulat întâmpinare (filele 55-66) la care a atașat înscrisuri (filele 72-77) și prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului material la acțiune.
În susținerea acestora, pârâta a arătat pe de o parte, că dreptul pretins de reclamant a fost negociat între patronat și sindicat, astfel că numai acesta din urmă putea invoca nerespectarea clauzei contractuale referitoare la contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze iar nu salariații care nu sunt parte în respectivul contract.
Pe de altă parte, pârâta a mai susținut că dreptul material la acțiune este prescris în raport de incidența dispozițiilor art.283 lit.e din codul muncii.
În fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată deoarece drepturile salariale revendicate de reclamant au fost incluse în salariile de bază începând cu anul 1997.
La termenul de judecată din data de 02.12.2008, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată(fila 104) în sensul că solicită contravaloarea cotei de gaze și obligarea pârâtei la plata beneficiilor anuale, sumele urmând a fi reactualizate cu coeficientul de inflație.
Prin sentința civilă nr.114 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins atât cele două excepții cât și cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut sub aspectul excepțiilor că între persoana reclamantului și titularul dreptului dedus judecății există identitate, în condițiile în care salariatul are dreptul de a pretinde angajatorului plata tuturor drepturilor derivând din raporturile de muncă, inclusiv cele solicitate prin acțiunea de față, astfel că excepția lipsei calității procesual active, așa cum a fost invocată de pârâtă, a fost respinsă.
Prima instanță a respins și cea de-a doua excepție, referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, reținând că acțiunea vizează un conflict de muncă, pentru care sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii, iar nu cele ale art.283 alin.1, lit. e din același cod, invocate de societatea pârâtă.
Tribunalul a reținut în privința fondului dreptului că potrivit dispozițiilor art. 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997, este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în alin.3 al aceluiași articol se stabilește că această suplimentare salarială va fi introdusă în salariul de bază după un mod calcul ce va face obiectul unui act adițional.
În ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997, conform unui act adițional la contract.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997, aceleași mențiuni fiind efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
S-a mai reținut că în art. 176 alin.1din CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate, este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă, nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acestuia, nici în ce privește includerea în salariul de bază, astfel că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anul 2005, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor.
În ceea ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură, tribunalul a reținut că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anul 2005, pentru care se solicită aceste drepturi, întrucât, în cauză, suprimarea acestor drepturi din CCM încheiate la nivel de unitate a fost consecința includerii lor în salarii și respectiv al compensării lor, clauza fiind prevăzută în mod expres în CCM la nivel de ramură în sensul că drepturile nu se mai acordă în măsura includerii lor în salarii.
Tribunalul a mai reținut că susținerea reclamantului, potrivit căreia, deși drepturile solicitate au fost prevăzute în contractul încheiat la nivel de ramură, ele nu au fost introduse și în contractele la nivel de societate și că acestea sunt drepturi care nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, conform art. 232 din CCM, nu poate fi acceptată, deoarece la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, eliminarea acestor prevederi a fost justificată doar prin recunoașterea tacită de către sindicate cu ocazia negocierii CCM la nivel de unitate, a faptului că societatea nu mai datorează aceste drepturi, care au fost incluse în salariu sau compensate.
Referitor la cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cotei de participare la profitul anual al societății conform dispozițiilor art. 139 alin.1 din, tribunalul a apreciat că această cerere nu poate fi primită, în condițiile în care participarea la profit este o facultate și nu de o obligație a societății angajatoare; în plus, acest text din vine în contradicție cu dispozițiile modificate ale Legii nr. 31/1990, care prevăd, la art.32 și art. 37, că de o astfel de cotă pot beneficia doar membrii fondatori și asociații, iar nu salariații.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul (fila 4) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
El a susținut că motivarea instanței este justificată prin deducții și supoziții, fără fundament legal, deoarece în dosar nu există dovezi din care să rezulte că drepturile pe care le-a solicitat au fost incluse în salariul său ori compensate, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Invocând generic cazurile de recurs prevăzute de art.304 cod pr.civ, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii sale precizate.
Intimata-pârâtă a formulat și depus note scrise (filele 19-31) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe cab legală și temeinică.
Examinând sentința prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamantul a fost salariat al societății pârâte - SA B, Sucursala Târgoviște până la data de 18 noiembrie 2005-astfel cum rezultă din copia carnetului său de muncă anexat acțiunii.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamantul a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariul său, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, reiterând această susținere în recurs, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantului la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru anul 2005, după cum s-a solicitat.
Societatea pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs în cadrul concluziilor scrise că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv în cel al recurentului-reclamant, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (filele 26-32 dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997(fila 72)
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998(filele 73-74).
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În privința capătului de cerere referitor la dreptul la cota de participare la profitul anual al societății pentru anul 2005, Curtea reține că în formularea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (denumit în continuare ) art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța de fond.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut pârâta-intimată, de:
-înregistrarea de profit la finele fiecărui an, inclusiv în anul care face obiectul litigiului ( 2005)
-negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea intimată - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Sub acest aspect, în mod corect instanța fondului a interpretat și aplicat corect clauzele contractuale, stabilind că reclamantul nu este îndreptățit la plata cotei de participare la profitul societății angajatoare.
Referitor la drepturile salariale reprezentând ajutorul material constând în contravaloarea unei cantități de gaze naturale, se constată că potrivit art.176 (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2008 "acesta a fost compensat prin CCM/1997.Prin urmare, începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel."
În raport de această clauză stipulată clar și explicit în contractul părților, în mod corect prima instanță a respins cererea referitoare la acordarea acestui drept, iar recurentul-reclamant, care a criticat soluția sub acest aspect, nu a explicat Curții care sunt motivele pentru care dispozițiile contractuale sus-citate nu și-ar produce efectele, în condițiile în care în carnetul său de muncă este operată compensarea acestui drept începând cu data de 1 iulie 1997 (fila 44) ceea ce înseamnă plata lui efectivă, așa încât pretinderea aceluiași drept, pe care recurentul-reclamant l-a primit odată cu salariul lunar, este nejustificată.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul,cu domiciliul ales la cabinet avocatură -avocat, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.114 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu,
--- - --- - - - -
Fiind în, Fiind în,
semnează, semnează,
Președintele Instanței, Președintele Instanței,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./09.07.2009
f-- Tribunalul Dâmbovița
R,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
