Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2272/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2272
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, C, G, toți cu domiciliul ales la. Av., cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1051 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în, contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, depune la dosar raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil și, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, sens în care depune concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, C, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5000 lei pentru fiecare, sumă reprezentând contravaloarea indemnizațiilor de concediere neachitată de pârâtă, precum și prima de aprovizionare toamnă-iarnă 2004-2006, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei- Sucursala până în anul 2006 când s-au desfăcut contractele individuale de muncă.
Au mai arătat reclamanții că aveau dreptul conform CCM la nivel de ramură de o suplimentare salarială constând într-un salariu minim pe ramură în luna octombrie a fiecărui an reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă.
De asemenea, reclamanții au susținut că, la data disponibilizării aveau dreptul la o indemnizație de concediere egală cu 15 salarii medii brute la nivelul.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale a reclamanților.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că prima de aprovizionare toamnă iarna a fost inclusă în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 1997, iar indemnizația de concediere a fost achitată conform planului social negociat între sindicat și patronat.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri.
După examinarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.1051 din 19 mai 2009 a respins excepțiile prescripției și lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă, respingând totodată și acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au fost salariații pârâtei, fiind îndreptățiți la suplimentare salarială sub forma unui adaos în suma fixă pentru aprovizionarea toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură pentru perioada 2004-2006.
Potrivit art.176 din CCM 2004-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă- iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.
Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acordă în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.
A mai apreciat instanța de fond că din interpretarea acestui articol reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului a reieșit că reclamanții au fost salariații pârâtei, prevăzându-se în CCM la nivel de ramură pe anii 2004-2007 pentru salariații pârâtei, faptul că li se acordă în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menționându-se totodată și modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condițiile și criteriile de acordare urmând să fie stabilite în CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
Or, cât timp din probele administrate, nu a rezultat dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe baza de negocieri, instanța de fond a apreciat că pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri, este neîntemeiată.
Prin urmare, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramură, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la indemnizația de concediere, instanța de fond a respins și acest capăt de cerere având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au primit la data concedierii, o indemnizație de concediere conform Planului social negociat între Patronat și Sindicat.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularul dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, are dreptul să solicite în instanța și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să-i achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă, care au existat între părți.
Totodată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții-reclamanți, C, G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții recurenți arată că instanța de fond nu a reținut că de fapt ei nu au solicitat plata plăților compensatorii prevăzute la art.4 din planul social și un număr de 2-3-4 indemnizații de concediere prevăzute de art.50 din CCM ci diferențe de plăți compensatorii datorate ca urmare a neaplicării procentului de majorare de 13 % și 10 %.
Față de precizările făcute la acțiune, față de disp.art.4 din planul social, precum și față de concluziile raportului de expertiză invocat și actele depuse, arată recurenții că, rezultă că pârâta datorează către reclamanți drepturile salariale reprezentând diferențe plăți compensatorii prin neaplicarea procentului de majorare.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă constată și reține următoarele.
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50(2,3) din același contract stabilește că în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât față de reclamanți, care au fost concediați ca urmare a desființării postului în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract care la pct.4, denumit "pachete financiare"materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social).
Deși recurenții-reclamanți au susținut că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005 urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabilește că pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Cum reclamanții au intrat în concediere colectivă și au încasat plățile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu erau îndreptățiți să cumuleze aceste pachete financiare cu plățile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Având în vedere și faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu același criteriu, și anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reținut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au primit indemnizația de concediere conform art. 50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, în funcție de vechimea în, ceea ce înseamnă că pretențiile de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizații de concediere mai mare, respectiv unei diferențe de concediere pretins neacordată, sunt neîntemeiate, cu cât la calcularea acestor indemnizații s- ținut cont de aceste dispoziții, cu luarea în considerare valorilor salariului mediu brut pe din anul anterior disponibilizării cu aplicarea impozitului corespunzător normelor legale în vigoare.
Curtea, constată astfel că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care criticile invocate nu pot fi reținute, astfel că apreciază recursul acestor reclamanți ca nefondat, urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, C, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1051 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
9 ex./16.12.2009
Dosar fond - - - Tribunalul Prahova
Judecători fond -;
Operator de date cu caracter personal;
număr. notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
