Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2270/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2270
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B,cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 365 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții a, G, R, scu, scu, G, toți prin reprezentant a, domiciliată în, sat nr. 644, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 21 dosar recurs, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, depune la dosar raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil a și, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii pretenției privind obligarea societății la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă, sens în care depune concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții a, G, R, scu, scu, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata a câte unui salariu minim pe ramură pentru anii 2005, 2006, 2007 reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, proporțional cu perioada efectiv lucrată, drepturi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt salariați ai pârâtei SC SA-Membru, cu contracte de muncă pe perioada nedeterminată, iar prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005-2008 s-a prevăzut în mod expres că salariații societăților semnatare ale contractului beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, de câte o suplimentare salarială constând dintr-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze iar în perioada 2005-2008 nu au beneficiat de aceste suplimentări salariale, deși erau obligatorii pentru angajator.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamanți că, potrivit Codului muncii, sunt nule clauzele contractuale care conțin renunțări salariale, iar dispozițiile art.99 alin.2 din Contractul colectiv la nivel național pe anii 2005-2008 prevăd că drepturile stabilite în contractul colectiv sunt considerate minime la nivelul cărora începe negocierea celorlalte contracte colective la celelalte niveluri.
În dovedirea acțiunii, reclamații au solicitat proba cu acte.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamaților, iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că potrivit art.176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul VII cuprinde dispoziții privind protecția sociala a salariaților.
În ceea ce privește excepția prescripției, pârâta a susținut că, cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri, altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art.283 lit. e din Codul muncii, iar termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin întâmpinare, pârâta a mai susținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă, precizându-și creanța prin invocarea art.176 din contractul colectiv pe ramură care reprezintă însă premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.365 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității introducerii acțiunii invocate de pârâtă prin întâmpinare; s-a admis acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada efectiv lucrată în perioada 2005- 2007, drepturile salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarmă calculate la nivelul unui salariu minim pe ramură pentru fiecare an conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, drepturi ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și totodată, s-a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că excepțiile invocate de pârâtă sunt neîntemeiate potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.283 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă, constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia.
În speță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art.282 lit.c din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care, în baza art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de fond a reținut, de asemenea, că este neîntemeiată, deoarece potrivit art.176 alin.1-2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură.
Astfel, instanța de fond a reținut că între reclamanți și titularii dreptului există identitate, considerente față de care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o, în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, constatând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și din oficiu conform art. 3041Cod pr.civilă, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar, voința părților contractante a fost aceea ca de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă că salariile au fost majorate și reașezate conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B,cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 365 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții a, G, R, scu, scu, G, toți prin reprezentant a, domiciliată în, sat nr. 644, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința și pe fond respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./15.12.2009
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond -;
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Emis 2 comunicări/17.12.2009
Grefier,
1. SC SA
2. - reprezentant al reclamanților
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
