Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2309/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2309
Ședința publică din data de 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții G și, ambii domiciliați în B, Bd. -, -.5,.19, județul B, împotriva sentinței civile nr.697 din data de 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații pârâții Liceul de Artă cu sediul în B,-, județul B și Centrul de Execuție Bugetară Liceul de Artă cu sediul în B,-, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanții G și, intimații pârâți Liceul de Artă și Centrul de Execuție Bugetară Liceul de Artă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții G și, au chemat în judecată pe pârâții Liceul de Artă, Centrul de Execuție Bugetară, Liceul de Artă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate unitățile pârâte la plata primelor de vacanță restante, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, art. 37 lit. g din CCM nr. 5521/2004 și OUG nr. 146/2007, pe perioada 2001- 01.09.2006 pentru reclamantul G și pentru perioada 2001- 01.09.2005 pentru reclamanta, actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
În motivare, reclamanții au arătat că în perioadele sus menționate și-au desfășurat activitatea, ca profesori, în cadrul Liceului de Artă " ", în prezent fiind pensionari.
Au susținut reclamanții că, potrivit art. 50 alin.12 din Legea 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar dreptul la prima de vacanță, deși nu a fost legiferat prin Legea 128/1997, este prevăzut de 37 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ, conform căruia personalul din învățământ are dreptul la o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu, în condițiile legii.
În continuare, prin OUG nr.146/2007 s-a reglementat și modalitatea de plată a primelor de vacanță suspendate prin legile bugetare anuale succesive în perioada 2001-2006, fiind stabilite și categoriile de personal cărora le sunt aplicabile dispozițiile acestei ordonanțe, respectiv funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Cu toate că legislația de salarizare a personalului din învățământ nu a reglementat explicit plata primei de vacanță, sunt aplicabile prev. art. 50 alin. 12 din Legea 128/1997 și art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ, iar plata acestor prime se impunea a fi achitată pentru perioada 2001-2006 în conformitate cu dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituia legea părților.
În dovedire, s-au depus la dosar, în fotocopie, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003- 2004, adeverințe eliberate de unitatea pârâtă Liceul de Artă, sentința civilă nr. 1063 din 27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, sentința civilă nr. 380 din 10.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, sentința civilă nr. 4279 din 01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj,
Pârâții, deși legal citați, nu au trimis reprezentant în instanță și nici nu au formulat întâmpinare pentru a-și expune apărările și a indica mijloacele de dovadă pe care se sprijină acestea.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.697 din data de 19 august 2009 a respins acțiunea având ca obiect - drepturi bănești, formulată de reclamanții G și, în contradictoriu cu unitățile pârâte Liceul de Artă, Centrul de Execuție Bugetară, Liceul de Artă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Ceea ce s-a solicitat prin petitul acțiunii a fost acordarea pentru reclamanții care și-au desfășurat activitatea ca profesori la Liceul de Artă, în prezent pensionari, a primelor de vacanță pentru perioadele 2001- 01.09.2006 și, respectiv, 2001- 01.09.2005, actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
Art. 50 al. 12 din Legea 128/1997, privind Statutul personalului didactic, stabilește că personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ stipulează în mod expres că personalul din învățământ beneficiază de următoarele drepturi: o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii, primă de vacanță care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Totodată, prin art. 3 al.2 din Contractul colectiv de muncă se prevede că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Însă prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
Așa cum au recunoscut chiar reclamanții, Legea 128/1997 nu prevede expres acordarea primelor de concediu de odihnă, singura reglementare fiind Contractul colectiv de muncă la nivel național și la nivel de ramură de învățământ și din analiza textelor din ambele acte normative, citate mai sus, instanța reține că respectivele drepturi trebuie să fie prevăzute atât de lege cât și de contractul colectiv de muncă, nu numai de Contractul colectiv de muncă.
Nu în ultimul rând, s-a constatat că art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea acordării primei de vacanță pentru personalul din învățământ care lucrează în unități școlare ce obțin fonduri din venituri proprii. Aceste unități școlare, însă sunt cele de cercetare care obțin venituri proprii, lucru care nu se întâmplă în cazul pârâților din prezenta cauză.
În altă ordine de idei, faptul că alte unități bugetare beneficiază de prima de vacanță nu a avut nici o relevanță în cauză, având în vedere că pentru salariații acelor unități dreptul respectiv, la prima de vacanță, era prevăzut prin legile lor speciale.
În acest fel pentru fiecare unitate bugetară, pe ramuri de activitate, legea specială coroborată cu prevederile codului muncii stipulau acordarea primei de vacanță. De multe ori motivul neacordării ei a fost lipsa fondurilor necesare ori faptul că prin acte normative succesive (legea bugetului de stat) s-a luat măsura suspendării plății acestui drept.
Însă dreptul exista, era născut și actual, fiind reglementat în lege. În cazul de față însă chiar reclamanții au recunoscut că legea specială (128/1997) nu prevede expres acordarea acelui drept, și că singura reglementare este aceea din Contractul colectiv de muncă la nivel național și la nivel de ramură învățământ.
Referitor la aplicabilitatea OUG 146/2007, s-a constatat că prin art. 1 alin. 1 și 2 se prevede că respectiva ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acesteia: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Prin art. 2 alin. 1 din același act normativ s-a stabilit modalitatea de plată a respectivelor drepturi, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează: în luna martie - pentru anii 2001 și 2002; în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004; în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale legii speciale aplicabile în domeniul învățământului, adică Legea 128/1997, s-a observat că legea specială din acest domeniu nu prevede acordarea primei de concediu de odihnă, astfel încât nu s-a putut extinde aplicarea OUG 146/2007 (nici recunoașterea debitorului privind plata drepturilor bănești respective) personalului din învățământ.
Față de cele arătate mai sus, prima instanță a apreciat ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit prima instanță a apreciat ca neîntemeiată acțiunea.
Au mai arătat recurenții că este discriminatoriu faptul că ei, în calitate de pensionari, foste cadre didactice nu pot beneficia de plata acestor prime de vacanță restante.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în recurs, de actele și lucrările dosarului, precum și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate printr-o lege specială, Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic care la art.50(12) corect evocat și interpretat de instanța fondului, nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată ci stabilește posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Recurenții-reclamanți au susținut că personalul din învățământul preuniversitar beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
În termeni contractuali, clauza invocată stabilește ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Curtea reține că interpretând și aplicând corect aceste prevederi contractuale, tribunalul a stabilit că dreptul generic la prima de vacanță este condiționat de existența de venituri proprii ale unităților școlare și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete " așa cum expres se prevede în art.39 din același.
Rezultă deci că art. 37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii aplicabil în continuare ca efect al prelungirii operante în virtutea art.9, nu creează în patrimoniul salariaților aparținând personalului didactic din învățământ un drept la prima de vacanță ci doar o vocație la acest drept.
Curtea reține că această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea primei de vacanță fiindcă existența dreptului este într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță de cerințele înscrise de părțile contractante în art.39 sus-citat și asupra incidenței căruia recurentul-reclamant nu a făcut nicio referire.
Astfel se explică și dispozițiile art.48(2) din legea nr.128/1997 citate de reclamant în acțiune, potrivit cărora drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază prin contractele colective de muncă- potrivit legii.
În Legea nr.128/1997 nu există limite minime și maxime pentru dreptul la prima de vacanță ce face obiectul litigiului de față. Pe de o parte, condiția necesară și obligatorie a încheierii unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, vizează tocmai modalitățile de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecărui salariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității.
Pe de altă parte, alături de stabilirea acestor criterii obligatorii pentru a determina conținutul dreptului subiectiv material al fiecărui salariat la o astfel de suplimentare salarială, se impune cercetarea celei de a doua condiții, a existenței veniturilor proprii de care depinde plata efectivă a primei de vacanță.
Este mai presus de orice îndoială că o interpretare contrară a celor două clauze contractuale analizate ar conduce, exemplificativ, la imposibilitatea obiectivă de a stabili și diferenția cuantumul dreptului la prima de vacanță între un salariat profesor și un altul, angajat ca îngrijitor or educator, în lipsa negocierii criteriilor de acordare și a cuantumului sau limitelor minime și maxime ale acestui drept.
Acesta este motivul pentru care interpretarea corectă a dispozițiilor Legii 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv în favoarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, art.48(2) și art. 50(12)din legea nr.128/1997, precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele expuse în cele ce preced.
Pentru toate considerentele expuse, reținând și că practica - neunitară - a instanțelor de drept comun în această materie nu este obligatorie, potrivit legii, ea fiind generată tocmai de interpretarea diferită și necoroborată între textele din lege și clauzele din contractele părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de recurentul-reclamant, conform art.312 alin.1 cod pr.civ. menținând în totalitate ca legală și temeinică sub toate aspectele, sentința civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G și, ambii domiciliați în B, Bd. -, -.5,.19, județul B, împotriva sentinței civile nr.697 din data de 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații pârâții Liceul de Artă cu sediul în B,-, județul B și Centrul de Execuție Bugetară Liceul de Artă cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
red.
tehnored.
6 ex./16.12.2009
f- Tribunalul Buzău
; I
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
