Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 25/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 25/F-CM
Ședința publică din 14 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu Amalia
Judecător: - ---
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții, (), (), cu domiciliul ales la, domiciliată în P,-,.39,.E,.3,.12, județul și cererea de intervenție formulată de intervenienții, cu domiciliul ales la, domiciliată în P,-,.39,.E,.3,.12, județul în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat cuceanu pentru reclamanți și intervenienți, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus practică judiciară din partea reclamantei.
Apărătorul reclamanților și intervenienților arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra excepției privind competența instanței cât și asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamanților și intervenienților arată că, Curtea de Apel Pitești este competentă să soluționeze cauza deoarece reclamanții și-au ales domiciliul la reclamanta care domiciliază în Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii și a cererii de intervenție așa cum au fost formulate, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA:
Deliberând constată următoarele:
La data de 19.03.2008, sub nr.5980 s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanții:, (), (), cu domiciliul ales la, domiciliată în P,-,.39,.E,.3,.12, județul A, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care se solicită calcularea și plata despăgubirilor echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite (calculate în funcție de coeficienții aflați în funcții de execuție sau de conducere analoge reclamanților) și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți (calculate în funcție de coeficienții corespunzători fiecărui reclamant), începând cu data de 1.04.-2006 și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate; u solicitat totodată efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
În motivarea acțiunii, reclamanții menționează că sunt judecători la Judecătoria Sectorului 1 B, iar reclamantul este judecător la Curtea de Apel București.
Se menționează că noua modalitate de salarizare a magistraților, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG27/2006, apoi prin Legea nr.45/2007 nu a înlăturat discriminarea instituită între judecători și procurorii din cadrul și prin prevederile art.28 alin.4 din nr.OUG24/2004, modificată prin Legea nr.601/2004 și ale art.24 din Legea nr.508/2004.
Reclamanții susțin că instanța este competentă material să soluționeze cauza, invocând dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, precum și dispozițiile art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, precum și art.5 Codul muncii care interzic discriminările în raporturile de muncă.
De asemenea, se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauza de față, potrivit Legii nr.500/2002; HG nr.208/2005 și HG nr.386/2007, având în vedere că acest pârât răspunde de elaborarea Proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Se susține că discriminarea a fost adâncită prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate mai sus.
Noua grilă de salarizare stabilește în favoarea acestei categorii profesionale un coeficient de multiplicare cuprins între 19 și 23, în timp ce judecătorul care soluționează cauze în primă instanță este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 13,5.
Diferența de salarizare nu este justificată dacă se are în vedere faptul că potrivit art.11 alin.2 din nr.OUG27/2006, procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază și de drepturile stabilite expres prin alte acte normative.
Necesitatea intensificării neîntârziate a reducerii fenomenului de corupție se asigură nu numai prin activitatea de urmărire penală, judecata fiind cea care finalizează și stopează fenomenul infracțional de criminalitate organizată, terorism sau de corupție.
Tratamentul diferit pentru procurorii din cadrul și este lipsit de orice fundament deoarece deși instrumentează cauze a căror competență de soluționare în fond revine tribunalului și judecătoriei au același nivel de salarizare ca procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, contravenind astfel criteriilor prevăzute de Legea nr.303/2004 potrivit cărora stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor, inclusiv drepturile salariale se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și de complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege.
Ori, potrivit art.11 alin.1 din nr.OUG27/2006, procurorii din cadrul și sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care, potrivit art.44 alin.1 din Legea nr.303/2004 promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente.
Este invocată decizia nrVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și de Justiție, cu referire la art.2 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și Politice și la art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, decizie prin care instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial, reclamanții susținând că sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OUG nr.137/2000.
În sensul existenței discriminării directe a reclamanților aceștia invocă dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a drepturilor Omului; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974; art.14 din CEDO, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană, revizuită; art.12, 16, 41 și 53 din Constituție.
În drept, acțiunea este întemeiată pe prevederile legale amintite anterior.
La dosar au fost depuse cărțile de muncă și copie de pe cărțile de identitate, precum și practică juridică, respectiv hotărâri judecătorești (filele 29-40).
Prin cererea de intervenție în interes propriu aflată la filele 48-54, intervenientul, judecător la Judecătoria sectorului 1, B, în contradictproiu cu pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și cu expertul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicită obligarea pârâților în solidar la calcularea și plata despăgubirilor echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite (calculate în funcție de coeficienții aflați în funcții de execuție sau de conducere analoge reclamanților) și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți (calculate în funcție de coeficienții corespunzători fiecărui reclamant), începând cu data de 1.04.2006 și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate; u solicitat totodată efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
Cererea de intervenție are aceeași motivare cu cea făcută de către reclamanți și același temei de drept, motivare care nu va mai fi reluată.
Prin întâmpinarea aflată la filele 44-47 dosar, Ministerul Economiei și Finanțelor invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, arătând că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților având-o Ministerul Justiției.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea Finanțelor Publice nr.500/2002.
Pârâtul menționează că Legea de Stat nu poate fi modificată decât tot printr-o lege, acest pârât neavând atribuții în acest sens.
Prin întâmpinarea de la filele 87-91 dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că discriminarea la care fac referire reclamanții rezultă din lege, iar nu din modul de interpretare și aplicare a acesteia, or, Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.
Susține pârâtul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, iar, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul și s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului în care funcționează, în concordanță cu dispozițiile art.3 din nr.OUG27/2006 și art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004. Rezultă că nu se poate vorbi despre o discriminare, câtă vreme acordarea coeficienților de multiplicare este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează procurorii și
În ceea ce privește promovarea în cadrul acestor structuri, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că legiuitorul a menținut regula numirii procurorilor la și, iar nu pe cea a promovării, dar și regula exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin încheierea din data de 11.07.2008, în temeiul art.1 alin.1 coroborat cu art.2 alin.2 din nr.OUG75/2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 7.08.2008.
Prin notele de ședință formulate (filele 120-121), pârâtul Ministerul Justiției a invocat decizia nr.818/3.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că prevederile art.1 alin.2, art.2, art.6 și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin cererea de intervenție în interes propriu (filele 122-127 dosar), intervenienții și, primul judecător la Tribunalul București iar intervenienta judecătoare la Judecătoria sectorului 1 B, solicită introducerea în cauză și pronunțarea unei hotărâri prin care se cere obligarea pârâților în solidar la calcularea și plata despăgubirilor echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite (calculate în funcție de coeficienții aflați în funcții de execuție sau de conducere analoge reclamanților) și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți (calculate în funcție de coeficienții corespunzători fiecărui reclamant), începând cu data de 1.04.2006 și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate; u solicitat totodată efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
Cererea de intervenție are aceeași motivare cu cea făcută de către reclamanți și același temei de drept, motivare care nu va mai fi reluată.
La filele 146-215 au fost depuse cărțile de muncă ale reclamanților, iar prin încheierea din 19.11.2008 (fila 239) au fost încuviințate în principiu cererile de intervenție, în baza art.49-50 Cod procedură civilă.
Curtea analizând acțiunea formulată de reclamanta (fostă ), prin prisma motivării făcute, precum și a probelor administrate, constată că aceasta este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, urmează a fi analizate cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu privire la pârâtul Ministerul Justiției, Curtea constată că acesta este ordonator principal de credite față de reclamanți, ceea ce îi conferă calitate procesuală pasivă față de aceștia.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că între acest pârât și eclamanți nu există raporturi juridice de muncă, calitate de angajator având-o ceilalți pârâți.
Potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă onform prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pentru aceste considerente, curtea constată că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă față de reclamantă.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, din actele dosarului rezultă că reclamanții sunt judecători la Curtea de Apel Pitești și se consideră discriminați față de procurorii care funcționează în cadrul și, apreciind că se află într-o situație similară cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reglementată de Legea nr.508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (art.1).
Art.75 alin.3 și 4 din Legea nr.304/2004 prevede că se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Art.2 din Legea nr.508/2004 reglementează următoarele atribuții pentru: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; 1) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul d e procedură penală și de legile speciale.
Conform art.75 alin.11 din Legea nr.303/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Pe de altă parte, potrivit art.80 din Legea nr.304/2004, Direcția Națională Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public, funcționând pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este coordonată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică, este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Conform art.87 din Legea nr.304/2004 se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
Potrivit art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Rezultă din toate dispozițiile legale arătate mai sus că pentru procurorii din cadrul și condițiile de numire în funcție și atribuțiile sunt diferite față de ceilalți magistrați - judecători și procurori.
Aceștia din urmă, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.303/2004, după ce au promovat examenul de capacitate, sunt numiți de Președintele României la propunerea De asemenea, potrivit art.33 alin.1 pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art.14 alin.2, foști judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici etc. cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
În ceea ce privește promovarea judecătorilor și procurorilor conform art.43 din Legea nr.303/2004 se poate face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, concursul de promovare fiind organizat anual sau ori de câte ori este necesar de către Consiliul Superior la Magistraturii prin Institutul Național al Magistraturii.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, din dispozițiile art.75 alin.11 și art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, rezultă că la încetarea activității în cadrul sau, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că funcția de procuror la și este exercitată pe o perioadă limitată de timp, la sfârșitul mandatului procurorul revenind la parchetul de unde a plecat. Rezultă deci că în cazul procurorilor din cadrul acestei structuri nu se poate vorbi despre o promovare în funcție, ci numai de o numire temporară în funcția respectivă. Mai mult, nici o dispoziție legală nu prevede pentru un procuror ce a funcționat în cadrul sau și care nu are grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă, dreptul de a păstra această salarizare și după ce s-au întors în unitatea din care a făcut parte.
În altă ordine de idei, instanța constată că, potrivit art.3 din nr.OUG27/2006, udecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din actul normativ.
Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Câtă vreme reclamanta nu se află în situații analoge sau comparabile cu procurorii din cadrul și, curtea constată că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din gradul diferit al instanței sau parchetului în care aceștia funcționează.
Față de aceste considerente, Curtea, cu majoritate, va respinge acțiunea ca nefondată.
În ceea ce îi privește pe ceilalți reclamanți și pe intervenienți se constată că aceștia nu au domiciliul în raza Curții de Apel Pitești, având în vedere că dispozițiile art.284 alin.2 Codul muncii stabilesc că instanța competentă teritorial în soluționarea litigiilor de muncă este cea în raza căreia își are domiciliul, reședința sau sediul reclamantul.
Drept urmare, se constată că excepția lipsei competenței teritoriale a Curții de Apel Pitești este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare și a se dispune declinarea competenței teritoriale de soluționare a acțiunii formulate de ceilalți reclamanți și intervenienți, în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta (), domiciliată în P,-,.39,.E,.3,.12, județul A, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în B,-, sector 3; CURTEA DE APEL BUCUREȘTI,-, sector 4; MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Declină competența teritorială de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții:, (), cu domiciliul ales la, domiciliată în P,-,.39,.E,.3,.12, județul A, în contradictoriu cu aceeași pârâți, în favoarea Curții de Apel București.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- - - ---
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
-
Grefier,
Red.
/19 ex./28.01.2009
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Veronica Șerbănoiu Bădescu Amalia
