Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 341
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 245 din 15.04.2008 pronunțată în dosarul nr- a Curții de APEL IAȘI formulată de către UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I în numele membrilor de sindicat, DB., și, intimat fiind CONSILIUL LOCAL AL COM..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru revizuentul UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar înscrisuri de către revizuienți.
Consilierul juridic pentru revizuentul UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I depune delegație la dosar. Arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru revizuentul UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT solicită admiterea cererii de revizuire. Mai solicită să se ia act de actele depuse la dosar. Arată că revizuenții au domiciliul în mun I și au făcut naveta la școli, în consecință au dreptul la decontarea cheltuielilor de navetă.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cererii de revizuire de față.
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.324/45/09.05.2008, revizuienta UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I, în numele membrilor de sindicat, a solicitat schimbarea deciziei nr.245/15.04.2008 Curții de APEL IAȘI, întrucât, în spețe identice, salariații altor școli au obținut, prin hotărâri definitive și irevocabile, decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, în timp ce în prezenta cauză, s-a respins acțiunea formulată de către sindicatul reclamant.
Se mai arată că, în sensul condamnării practicii neunitare s-a pronunțat și CEDO în cauza "Beian împotriva României", constatând încălcarea în acest context a art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a art.14 din Convenție, statuând că această practică este "contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" și că "această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor, în condițiile în care altor persoane li s-a recunoscut dreptul."
Revizuienta mai arată că toate cadrele didactice reprezentate în prezenta cauză au domiciliul în I, făcând naveta la unitățile școlare din comuna și nu au locuință în această comună.
Se mai susține că sunt imposibil de dovedit cheltuielile de transport efectuate în ultimii trei ani, întrucât de multe ori transportul s-a făcut fie cu maxi-taxi, care nu elibera bilete, fie cu autoturismul proprietate personală, fie cu "ocazii", care nu eliberau documente justificative.
În ceea ce privește motivarea instanței de recurs în sensul că nu s-a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, prin cerere adresată consiliului local, se susține că art.104 nu prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, cadrele didactice având posibilitatea de a se adresa direct instanței.
Revizuienta depune la dosar înscrisuri.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Cererea de revizuire formulată de revizuienta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, prin reprezentant legal este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.322 Cod.proc.civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac, motivele pentru care poate fi introdusă fiind prevăzute în mod expres și limitativ de lege.
Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost justă în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, însă,ulterior s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât situația de fapt reținută de către instanță nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.
În consecință, în cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unor noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Se reține că, prin prezenta cerere de revizuire, sindicatul revizuient, invocând imposibilitatea dovedirii cheltuielilor de transport de către cadrele didactice și faptul că legea nu prevede necesitatea formulării unei cereri de decontare adresată consiliului local, solicită de fapt o rejudecare a aceleiași situații de fapt avute în vedere la soluționarea recursului în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civ.
Se mai reține că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe disp.art.322 pct.7 Cod.proc.civ.este admisibilă doar în situația în care acestea s-au pronunțat în aceeași pricină, nu și în ipoteza pronunțării unor hotărâri potrivnice în alte acțiuni, ce au același obiect și cauză identică.
Este cunoscută soluția pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza "Beian împotriva României",invocată de revizuentă.
Curtea reține că nu se poate vorbi în cauză de incertitudine jurisprudențială, deoarece fiecare cauză, deși similară ca și context factual nu aduce spre analizare aceleși probatorii, care să ducă la o soluție identică.
Pentru aceste considerente, urmează să se respingă cererea de revizuire a formulată de revizuienta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, prin reprezentant legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr.245 din 15.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, formulată de revizuienta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, prin reprezentant legal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M- GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 19.06.2008;
Jud.recurs:- Curtea de APEL IAȘI: -- - -.
- -
-
05 Iunie 2008
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela