Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4140/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1820/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4140R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, -, împotriva sentinței civile nr.165 din data de 27.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, având ca obiect-drepturi bănești creșteri salariale de 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare la data de 04.06.2009.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.165 din data de 27.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții se consideră discriminați, în raport cu alte categorii profesionale, cărora li s-au aplicat indexările salariale de 5%, 2%, respectiv 11%, prin OG nr.10/2007, începând cu 01.01.2007.
Aceste susțineri nu au fost primite, întrucât modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, în mod diferit față de alte categorii, nu reprezintă o problemă ce poate fi aplicată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat de OG nr.137/2000.
În ceea ce privește raportarea reclamanților la președintele, vicepreședintele, președinții de secție și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că dispozițiile privind salarizarea acestora, cuprinse în Legea nr.154/1998, au fost abrogate, astfel încât susținerile reclamanților sunt nefondate.
De asemenea, s-a avut în vedere Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, definitivă și general obligatorie, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, -.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civ. s-a arătat că prin dispozițiile OG.nr.10/2007, OG nr.16/2007,.27/2007, a fost creată o discriminare în domeniul salarizării personalului din sistemul bugetar, deoarece excluderea judecătorilor și procurorilor de la acordarea acestor majorări salariale nu are o justificare legitimă, fiind încălcat principiul egalității de tratament.
Discriminarea suferită de magistrați rezultă dacă sunt avute în vedere prevederile art.16 din Constituția României și prevederile art.14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.
În speță, nu există o justificare rezonabilă pentru diferența de tratament juridic aplicat magistraților prin adoptarea acestor acte normative cu vădit caracter discriminatoriu, fiind aplicabile dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României, referitoare la preeminența reglementărilor internaționale, motiv pentru care recurenții au arătat că înțeleg să invoce direct dispozițiile art.14 din Convenție și art.1 din Protocolul 1.
Referitor la Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, recurenții - reclamanți au susținut că interpretarea dată de instanța de fond are drept consecință încălcarea accesului la justiție.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Recurenții-reclamanți au invocat faptul că, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, ori pentru alte categorii profesionale, magistrații sunt supuși unei discriminări directe, cu încălcarea art.16 din Constituția României și prevederile art.14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Sub acest aspect, Curtea constată că magistrații sunt beneficiarii unor legi speciale de salarizare, respectiv OUG nr.27/2006,valoarea de referință sectorială prevăzută de acest act normativ fiind elementul fix, care, prin înmulțirea cu coeficientul de multiplicare, conduce la stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cuvenită.
Nu se poate aprecia că reclamanții se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, cu controlorii financiari sau cu personalul din Ministerul Afacerilor Externe, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări, în sensul OUG nr.137/2000, în sensul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau în sensul celorlalte dispoziții legale privitoare la discriminare.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile.
Or, în speță, condițiile de numire și recrutare, statutul și atribuțiile concrete conferite recurenților - reclamanți, în raport cu categoriile profesionale sus menționate, sunt diferite.
Cu privire la același aspect, în mod corect s-a avut în vedere de către prima instanță faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992) și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul recurenților-reclamanți valoarea de referință sectorială pretinsă, aceștia neavând un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, în baza art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții, -, împotriva sentinței civile nr.165 din data de 27.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
24.06.2009
Jud. fond.:; C
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
