Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4147/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 2002/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4147R

Ședința publică de la 05 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia I

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.364 din data de 26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, A A, A, A, -, A, (), C, C, ( ), CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic și intimata personal și în calitate de mandatar al intimaților persone fizice, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat,

Intimații, prin mandatar, arată că lasă la aprecierea instanței calitatea MEF, solicită respingerea recursului Ministerului Justiției și Libertăților ca nefondat.Depune decizia ÎCCJ nr.21/2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.364 din 26.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,în baza art. 246 din Codul d e procedură civilă, a luat act de renunțarea reclamantei, la judecarea cererii.

A admis în parte cererile precizate ale reclamanților, a a, a, a, a, (), C, C, (), și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

A omologat raportul de expertiză efectuat în cauză.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI să plătească un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, corespunzător perioadelor de încadrare, astfel: reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008, la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada iulie 2006 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 14687 lei, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei a a, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 22136 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; recl., pentru perioada 1.09.2004 - iunie 2005, în cuantum reactualizat de 1823 lei, conform raportului de expertiză, și pentru perioada 1 - 23.07.2005, actualizat cu indicele de inflație la data plății; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008, la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum actualizat de 23417 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004 - iunie 2005, în cuantum actualizat de 4529 lei, conform raportului de expertiză, și pentru perioada 1 - 23.07.2005, actualizat cu rata inflației la data plății efective; reclamantei () a, pentru perioada iulie 2006 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 13618 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 28273 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 25117 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei a, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 21646 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 16917 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 27196 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 22334 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 25970 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008, la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 24239 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 25579 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 22013 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantului, pentru perioada 1.09.2004 - iunie 2005, în cuantum reactualizat de 2274,2 lei, conform raportului de expertiză, și pentru perioada 1- 23.07.2005 actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 26892 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei (), pentru perioada 1.09.2004 - iunie 2005, în cuantum reactualizat de 3766 lei, conform raportului de expertiză, și pentru perioada 1-23.07.2005 actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei (), pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 20320 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantului, pentru perioada 1.09.2004 - iunie 2005, în cuantum reactualizat de 1556,1 lei, conform raportului de expertiză și pentru perioada 1-23.07.2005 actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei, pentru perioada 1.09.2004-18.03.2005 și începând cu data de 19.06.2008, la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, începând cu luna iulie 2005, la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; reclamantei, pentru perioada iulie 2005 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 21454 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 23290 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - mai 2008, în cuantum reactualizat de 22111 lei, conform raportului de expertiză; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 15256 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 15787 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 22538 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada iulie 2005 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 19667 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantului, pentru perioada septembrie 2004 - iunie 2005, în cuantum reactualizat de 1940,3 lei, conform raportului de expertiză, și pentru perioada 1 - 23.07.2005, actualizat cu indicele de inflație la data plății; reclamantei, pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 23586 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada iulie 2005 - ianuarie 2008, în cuantum actualizat de 13598 lei, conform raportului de expertiză; reclamantei, pentru perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2008, în cuantum actualizat de 6471 lei, conform raportului de expertiză; reclamantei, pentru perioada mai 2006 - septembrie 2007, în cuantum actualizat de 4267 lei, conform raportului de expertiză; reclamantei, începând cu data de 1.07.2006, la zi și în continuare, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei (), pentru perioada septembrie 2004 - 23.04.2007, în cuantum actualizat de 10682 lei, conform raportului de expertiză; reclamantei, pentru perioada iulie 2005 - octombrie 2006, în cuantum actualizat de 6802 lei, conform raportului de expertiză; reclamantei, pentru perioada iulie 2007 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 7700 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada iulie 2007 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 8737 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantei, pentru perioada iulie 2007 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 8733 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare; reclamantului, pentru perioada iulie 2007 - septembrie 2008, în cuantum reactualizat de 8733 lei, conform raportului de expertiză, la zi, actualizat cu rata inflației din septembrie 2008 la data plății efective, precum și în continuare.

A obligat pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.

A respins în rest pretențiile reclamanților.

A respins cererea formulată de reclamanta, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții au calitate de personal auxiliar de specialitate, cu excepția reclamantei, care are calitatea de personal conex, îndeplinind funcția de agent procedural, astfel cum rezultă din adeverința nr. 2235/C/11.09.2007, emisă de TRIBUNALUL BUCUREȘTI (filele 79 - 86 din dosarul Tribunalului București, poziția 25).

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.

Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.

Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.

Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.

În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.

Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.

Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.

În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.

Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.

A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.

Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].

Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis în parte cererile precizate ale reclamanților, a a, a, a, a, (), C, C, (), și,a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, reținând că sumele calculate de expert reprezintă sporul net, din care s-au dedus CAS, CASS și impozitul, la care s-a aplicat indicele de inflație.

În raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii, Curtea a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului ce le-a fost produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, prin includerea sporului de 50%, astfel încât s-a dispus actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, constatând că aceasta este o modalitate de acoperire a prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale și scăderea puterii de cumpărare în raport cu data la care obligația pârâților era scadentă și trebuia executată.

În privința solicitării reclamanților privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă,s-a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.

Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

În plus, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Referitor la cererea reclamantei, Curtea a reținut că, astfel cum rezultă din adeverința nr. 2235/C/11.09.2007 a Tribunalului București, acesta îndeplinește funcția de agent procedural.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

S-au avut în vedere și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, precum și Decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu prevederile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Cum reclamata nu are calitatea de personal auxiliar de specialitate, acesteia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate reclamanta și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, au criticat sentința ca netemeinică și nelegală

Recurenta întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.8 și ale art.3041Cod pr.civilă,prin recursul formulat, a susținut că instanța de fond în motivarea sentinței recurate a reținut in mod greșit faptul ca, asa cum rezulta din adeverința nr. 2235/C/11.09.2007 emisă de Tribunalul B, poziția 25, aceasta îndeplinește funcția de agent procedural.

S-a precizat ca la dosar a fost depusa, in copie, cartea de munca din care rezulta ca recurenta a fost încadrata incepand cu luna octombrie 1998- 11.11.2003, in funcția de agent procedural la Judecătoria Sector 1 B, iar din data de 11.11.2003 este incadrata in funcția de grefier la Judecatoria Sector 4 B, pentru o perioada nedeterminata.

Din acest motiv sunt aplicabile disp.art. 4 din Legea 50/1996 privind izarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.

Recurentul Ministerul Justiției la rîndul său, întemeindu-se pe disp. art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, a susținut că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantelor, personal auxiliar de specialitate drepturi salariale este nelegală începând cu februarie 2007, ca urmare a abrogării Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din nr.OG 8/ 24.01.2007.

Mai susține recurentul întemeindu-se pe disp. art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, că art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr. nr.83/2000.

Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantelor, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.

Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Ministerul Justiției a mai criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând că instanța fondului în mod greșit a apreciat ca temeinică cererea de acordare a sporului de 50 % în continuare, fiind vorba despre un drept viitor care nu s-a născut încă, astfel că reclamanții nu au justificat un interes actual.

A mai susținut recurenta că interesul constituie o condiție de fond a exercițiului dreptului la acțiune, dreptul afirmat trebuind să fie actual sau viitor însă cert, iar faptul că salariul presupune prestații periodice succesive conduce la concluzia că dreptul la fiecare prestație se naște distinct și numai în măsura prestării activității.

Recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală susținînd că hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând ca Ministerul Economiei si Finanțelor are calitate procesuala in dosar, desi reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia, si nu a motivat in nici un fel soluția data,argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, in sensul pe care aceasta noțiune il are potrivit art. 261 alin.1pct.5 Cod proc.civ. - "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde(5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.

Recurentul a mai arătat că prima instanță a făcut confuzie între statul român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor ca organ de specialitate al administrației publice centrale,definit potrivit art.1 din HG nr.386/2007.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata,ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.

Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.

Tot referitor la calitatea sa procesuala pasiva, s-a solicitat să se aibă in vedere faptul ca MINISTERUL JUSTIȚIEI are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Admițând cererea de chemare in judecata, instanța aplica greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d) - e) prevede faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".

Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - si a proiectelor bugetelor locale.

Astfel, parti in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR o rectificare bugetara in acest sens, prin intocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.

Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si fata de prevederile legale expuse, s-a susținut ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul recurentului in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie, cu consecința admiterii in mod neintemeiat a cererii de chemare in judecata.

S-a arătat și că potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte, nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.

In condițiile in care MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR îi revine obligația de a se incadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.

Cu titlu de practica,s-au invocat decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 39/09.01.2008, pronunțata in dosarul nr- si alte decizii similare pronunțate in cauze cu același obiect.

Recurentul a mai susținut că prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției și a Ordinului comun nr. 3774/C/22.08.2008,( prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise pâna la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008)a procedat la rectificarea bugetului Ministerului Justiției.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod pr.civilă Curtea apreciază ca nefondat recursul pentru considerentele următoare:

Trecând la analiza recursului formulat de recurenta reclamantă, Curtea reține că, după rezultă din mențiunile carnetului de muncă de la pozițiile 16 - 30 ale acesteia, coroborat cu adeverința Tribunalului București nr.1/C/7.01.2009, depusă ca înscrisuri noi în recurs, aceasta în perioada 01.09.2004 și până în prezent a exercitat funcția de grefier la Judecătoria Sectorului 4 B, aparținând categoriei personalului auxiliar; prin urmare, recurentei reclamante îi erau aplicabile dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/2008 fiind fondate sub acest aspect susținerile recurentei.

Trecând la analiza recursului formulat de recurentul Ministerul Justiției Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului pârât privind aplicarea greșită a legii de către instanță prin acordarea către intimații ce au calitatea de personal auxiliar a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit dispoz.art. 329 al.3 Cod pr.civilă s-a statuat în sensul că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Mai mult, nu pot fi reținute susținerile recurentului privind nelegala acordare a dreptului solicitat începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării prin art. 30 din OG nr. 8/24.01.2007 a dispozițiilor ce îl consacrau, câtă vreme susmenționata decizie este ulterioară datei intrării în vigoare a OG nr.8/2007 și obligatorie pentru instanțe.

Nefondate sunt și susținerile recurentului privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, interpretând eronat dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data intrării în vigoare a Legii speciale de salarizare a personalului auxiliar, câtă vreme potrivit deciziei menționate s-a statuat în mod clar că" personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Sunt nefondate și criticile formulate de recurent la adresa sentinței,potrivit cărora dreptul dedus judecății de către intimați prin acțiunea introductivă de instanță ar fi un drept viitor ce nu s-a născut încă, astfel încât interesul acesteia nu este actual, deoarece chiar dacă interesul este una din condițiile de exercițiu al acțiunii civile, în cauză acesta este legitim,născut și actual, personal și direct; în condițiile în care recurentul în ciuda împrejurării că dispoz.art. 47 din Legea nr. 50/1996 își produc în continuare efectele, supraviețuind normelor de abrogare, refuză acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică intimatei, interesul acesteia de a solicita acordarea acestui drept salarial corespunzător muncii prestate este născut și actual, existând cu certitudine în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în caz contrar intimata urmând a fi prejudiciată prin neplata pe viitor a dreptului salarial legal datorat.

Trecînd,în fine la examinarea recursului formulat de recursurentul Ministerul Finanțelor Publice Curtea apreciază că în mod corect a obligat prima instanță pe recurentul pârât să aloce pârâților sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimatei reclamante, reținând calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâții fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului.

În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.

Mai mult, instanța fondului, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin.1 și 5 Cod pr.civilă și-a motivat în fapt și în drept dispoziția de obligare a recurentei pârâte la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor intimatei reclamante, reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 500/2006 și sub acest aspect criticile recurentului nefiind fondate.

Nefondate sunt și susținerile privind aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OG nr. 75/2008, Ordinului nr. 1859/C/21.08.2008 și OUG nr.112/2008 câtă vreme acesta se referă la modalitatea plății creanțelor persoanelor din sistemul justiției, neavând relevanță în privința aprecierii calității procesuale a recurentului ori a caracterul cuvenit al acestora

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul formulat de recurenta reclamantă, va modifica în parte sentința recurată, admițând și cererea reclamantei; va obliga pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.09.2004, la zi, și în continuare, lunar, conform dispozițiilor Deciziei nr. 21/2008, sumă actualizată potrivit art. 1084 cod civil cu rata inflației la data plății efective; va omologa raportul de expertiză efectuat în cauză; va obliga pe pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei potrivit art. 1 alin.1 din Decretul nr.92/1976; va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate și va respinge ca nefondate recursurile Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.364 din data de 26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, A A, A, A, -, A, (), C, C, ( ), CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:

Admite și cererea reclamantei.

Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.09.2004, la zi, și în continuare, lunar, actualizat cu rata inflației la data plății efective.

Omologhează raportul de expertiză efectuat în cauză.

Obligă pe pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei potrivit art. 1 alin.1 din Decretul nr.92/1976.

Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.364 din data de 26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, A A, A, A, -, A, (), C, C, ( ), CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și .

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex/23.06.2009

Jud. fond-

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4147/2009. Curtea de Apel Bucuresti