Obligație de a face. Decizia 4142/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1863/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4142R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.2135 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect-obligație de a face acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare, având în vedere solicitarea recurentului de judecare a pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2135 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților Tribunalul Ialomița, Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției, și au fost obligați pârâții să acorde reclamantei câte 3 zile de concediu de odihnă în plus față de cel acordat în prezent conform art. 79 din Legea nr. 303/2004 pentru anul 2008 și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, rin p. dispozițiile art.78 din Legea nr.303/2004, magistrații beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.
Potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 910/30.03.2007 și Anexa nr. 1 la aceasta s-a stabilit că judecătorii care lucrează în birourile din cadrul instanțelor judecătorești unde își desfășoară activitatea în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, beneficiază, astfel, de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Urmare a acestui Ordin, Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis la data de 31.05.2007 Decizia nr. 262 prin care s-a stabilit ca magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Călărași își desfășoară activitatea în locurile de munca si condițiile prevăzute in Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Justiției nr. 910/C/30.03.2007.
Dispozițiile art. 140 alin. 1 din Codul muncii prevăd, în mod general, durata minima a concediului de odihna de care trebuie sa beneficieze salariatul - 20 de zile lucrătoare.
Ulterior durata efectiva a concediului de odihna se stabilește pentru fiecare categorie profesională în parte prin contractul colectiv de muncă sau legi speciale, cum este cazul magistraților (Legea nr.303/2004), personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești (Legea nr.567/2004), personalului cu statut special din cadrul Ministerului Justiției (Legea nr.303/2004) funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare (Legea nr.293/2004), personalul din administrația publica și regiile autonome, polițiștii (Legea 360/2002). Durata efectiva a concediului de odihna se stabilește având în vedere timpul necesar salariatului pentru odihnă, ținând cont de specificul fiecărei munci în parte.
Suplimentar fata de concediul de odihna acordat pentru condiții de lucru normale, dispozițiile art. 142 din Codul muncii prevăd pentru salariații care lucrează în condiții vătămătoare că beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Acordarea acestui concediu suplimentar se impune pentru magistrați întrucât acesta lucrează în condiții vătămătoare stabilite prin Ordin al Ministerului d e Justiție.
In cauza de față nu este vorba de principiul de drept conform căruia specialul deroga de la generalîntrucât, faptul ca legea speciala - Legea nr. 303/2004 - nu prevede și dreptul la un concediu suplimentar pentru salariații care lucrează în condiții vătămătoare, nu înseamnă că legea specială a avut în vedere să nu acorde acest drept acestei categorii de personal. Așa cum Codul muncii statuează în art. 1 alin. 2 și art. 295, această dispoziție specială se completează cu prevederile din norma generală - Codul muncii.
Tribunalul constată că Statutul magistraților nu este complet, nefiind reglementat în cadrul sau și dreptul acestei categorii de personal de a beneficia de concediu suplimentar pentru că își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, motiv pentru care trebuie completată cu dispozițiile din Codul muncii.
Prevederile art. 295 din Codul muncii sunt în acest sens: astfel, prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de muncă (așa cum este cazul magistraților) în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de muncă respective.
Mergând cu raționamentul mai departe, nu se poate trage concluzia că legiuitorul a intenționat să includă în cele 35 de zile de concediu de odihna și zilele corespunzătoare pentru activitatea desfășurata în condiții vătămătoare. Din lecturarea Legii nr.303/2004 nu se poate desprinde o asemenea idee.
Verificând modalitatea în care este reglementată aceeași situație pentru alte categorii de personal pentru care exista legi speciale ce stabilesc numărul zilelor de concediu de odihnă acordate pentru activitatea desfășurata în condiții normale ca și numărul de concediu de odihnă suplimentar de care beneficiază salariații ce lucrează în condiții vătămătoare, tribunalul constată că pentru situații asemănătoare sunt prevăzute drepturi diferite.
Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 1845 din 28.10.2004 (nepublicata) sunt stabilite pentru funcționarii publici cu statut special din administrația penitenciara, atât zilele de concediu de odihnă pentru activitatea desfășurată în condiții normale care sunt în număr diferit în funcție de vechimea fiecărui angajat - 32, respectiv 35 de zile calendaristice - precum și concediu suplimentar de odihnă, cu o durată cuprinsa intre 3 ș 14 zile calendaristice.
Prevederile acestei hotărâri se aplică si funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției care au atribuții de coordonare si control ale activității din sistemul administrației penitenciare si alte atribuții îh legătura cu activitatea penitenciară. In continuare se stabilește că concediile de odihna suplimentare se cumulează cu concediile obișnuite.
Hotărârea Guvernului nr. 250/08.1992 republicata la 13 iunie 1995 în Monitorul Oficial nr. 118 reglementează în art. 1 concediul de odihnă al salariaților din administrația publica și regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare pentru munca desfășurata în condiții normale cuprins între 20 si 28 zile, precum si in art. 18 concediul de odihnă suplimentar pentru salariații care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, cu o durată cuprinsă între 3 și 10 zile.
La aliniatul 3 al aceluiași articol se arată că concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din această hotărâre se cumulează cu cele stabilite pentru munca prestată în condițiile vătămătoare.
Un alt exemplu care susține argumentația tribunalului este și Hotărârea Guvernului nr. 1578 din 18.12.2002 privind condițiile în baza cărora polițistul are dreptul la concedii de odihnă.
Modalitatea de reglementare a concediului de odihnă normal și a concediului suplimentar de odihnă este aceeași.
Mai întâi se reglementează concediul de odihnă pentru activitatea desfășurată îh condiții normale, respectiv 32, 38 zile de calendaristice îh art. 1 și ulterior în art. 13 se stabilește concediul de odihnă suplimentar pentru polițiștii care lucrează în condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, având o durată intre 3 si 14 zile calendaristice.
Prin acordarea concediului de odihnă ca drept esențial recunoscut de dreptul muncii fiecărei persoane salariate, trebuie să se înțeleagă ansamblul principiilor și al elementelor necesare care determina corecta stabilire a zilelor de concediu de odihnă, operație ce trebuie guvernată de principiul egalității de tratament și cel al diferențierii concediului de odihnă numai în condiții expres prevăzute de lege și având la baza criterii strict determinate.
Nu există si nu poate fi reținuta nici o justificare obiectivă și rezonabilă, orice apreciere contrară fiind lipsită de temei și suport juridic, îh sensul excluderii pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești pentru care s-a stabilit că își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, a concediului suplimentar de odihnă prevăzut ca regula generala in art.142 din Codul muncii.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile si economice, stabilește in art.19 pct. 3 că exercițiul acestor drepturi poate fi supus unor limitări strict prevăzute de lege, îh cauza de față, neregăsindu-ne în situația posibila a uzitării de restricții, privind beneficiul dreptului la odihnă al salariaților.
Acordarea zilelor de concediu suplimentar, ca urmare a faptului că magistrații își desfășoară activitatea în locurile de muncă prevăzute de Anexa 1 la Ordinul Ministerului Justiției nr. 910/C/30.03.2007, se impune pentru a fi respectat principiul echității salariaților cu privire la dreptul de odihnă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând dispozițiile art.304 pct.5 și 9 pr.civ. recurentul a arătat că nu a fost citat la instanța de fond și nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, nesocotindu-se astfel dreptul la apărare al acestuia, iar pe fondul cauzei acțiunea nu este întemeiată, deoarece durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești este reglementată de legislația specifică acestor categorii profesionale, iar acordarea unui număr de 3 zile la concediu de odihnă nu are temei legal atât timp cât și durata concediului de odihnă a fost fixată de legiuitor, instanța de fond neavând dreptul de a modifica actele normative respective și a legifera în mod direct întrucât ar intra în competența altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă.
S-au invocat și dispozițiile deciziei nr.1325/4.12.2008, precum și deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a admis excepțiile d neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alrt.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 invocate de reclamanți.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Nu poate fi reținută critica recurentului referitoare la incidența în speță, a dispozițiilor art.304 pct.5 pr.civ. deoarece astfel cum rezultă din dovezile aflate la filele 16-18 din dosarul de fond, recurentul a fost citat prin fax cu privire la termenul de judecată din 17.12.2008, iar la dovada de îndeplinire a procedurii de citare este atașată și acțiunea ce face obiectul acestei judecăți.
Este însă fondat, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cu privire la care se rețin următoarele:
eclamanta beneficiază de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare în condițiile Legii speciale nr.303/2004, care a avut în vedere stabilirea unui număr mai mare de zile de concediu de odihnă decât cel prevăzut în art.140 alin.1 din Codul muncii (20 de zile lucrătoare), tocmai în considerarea condițiilor grele relevate de reclamantă.
Art.2. - alin.1 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr.325 din 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor prevăzând că "judecătorii și procurorii au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunțări sau limitări".
Se are în vedere și faptul că ispozițiile art.1, art.2 al.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstitutionale. astfel cum rezultă din Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în MO nr.537/16.07.2008.
Curtea Constituțională a reținut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice."
Totodată, "Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale OG nr.137/2000 și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății".
În consecință, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că prevederile art.1, art. alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.
Cum potrivit deciziei mai sus menționate rezultă că instanța de judecată nu are dreptul de a modifica actele normative respectiv de a legifera în mod direct întrucât ar intra în competența altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul că, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.2135 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Modifică, în tot, sentința atacată, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
08.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
