Pretentii civile. Speta. Decizia 4141/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1832/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4141R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia I
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.60 din data de 19.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, -, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL IALOMIȚA, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.60/19.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR (vechea denumire - Ministerul Justiției), CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL IALOMIȚA, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (vechea denumire - Ministerul Economiei și Finanțelor).
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (vechea denumire - Ministerul Justiției), Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL IALOMIȚA să plătească reclamanților, corespunzător perioadelor lucrate de fiecare, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația brută lunară, începând cu luna octombrie 2007, la zi și în continuare, sume la care se va calcula și dobânda legală, până la data plății efective.
A respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor susmenționate cu indicele de inflație.
A obligat Ministerul Finanțelor Publice (vechea denumire - Ministerul Economiei și Finanțelor), să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse.
A obligat pârâtul TRIBUNALUL IALOMIȚA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit. q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, art.58 și art.62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese, deci, că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest mod, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se, astfel, dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin decizia susmenționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității, în continuare, a normei abrogate, în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și, respectiv, ale art.23/1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ, prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Așadar, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se reține că nici în prezent dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, prin nr.OG8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă, cu privire la abrogarea menționatului text de lege, prin nr.OG83/2000.
Astfel, prin Legea nr.502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr.50/1996.
Așa fiind, nu poate fi primită susținerea pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG8/2007.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, având în vedere calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Fetești, județul I, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea acestui spor.
În acest sens, Curtea a mai reținut că în raport de dispozițiile art.161 alin.(4) din Codul muncii, reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege - cu includerea sporului de 50%, precum și că, potrivit dispozițiilor art.1088 din Codul civil, la obligațiile ce au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru întârziere în executare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Ca urmare, Curtea a respins capătul de cerere privind actualizarea, cu indicele de inflație, a sumelor susmenționate, apreciind că este neîntemeiată solicitarea reclamanților de a se acorda atât indicele de inflație, cât și dobânda legală și că instanța nu poate proceda la aplicarea a două categorii de actualizări ale aceluiași prejudiciu, întrucât aceasta ar echivala cu o îmbogățire fără just temei.
Constatând că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (vechea denumire - Ministerul Economiei și Finanțelor) este chemat în judecată numai în legătură cu capătul de cerere referitor la punerea la dispoziție a sumelor de bani necesare efectuării plăților, Curtea a obligat acest minister să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamanți, ce au fost acordate prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice care au criticat sentința ca netemeinică și nelegală.
Recurentul Ministerul Justiției, întemeindu-se pe disp. art. 304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, a susținut că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantelor, personal auxiliar de specialitate drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din nr.OG 8/ 24.01.2007.
Recurentul susține că pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația in vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
În aceste condiții, cererea reclamantelor, personal auxiliar de specialitate nu putea fi soluționată de către instanța de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Mai susține recurentul întemeindu-se pe disp. art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, că art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr. nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantelor, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, recurentul precizează că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, solicită să se constate că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, arată că G nr. 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamantele nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea categoriei profesionale din care fac parte.
La rândul său recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice,întemeindu-se pe dis part 304 pct. 4, 9 și art 3041Cod de Procedură Civilă invocă excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, susținând că instanța de fond, prin admiterea acțiunii și în contradictoriu cu această instituție, deși reclamanții nu i-au justificat calitatea procesuală aan esocotit dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Faptul că Ministerul Finanțelor Publice gestionează bugetul de stat, nu îi conferă acesteia dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin efectuare de plăți din diverse capitole bugetare, pentru persoane cu care nu are raport de muncă sau de serviciu. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. f din HG nr. 386/2006 se prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
Or, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la plata drepturilor de natură salarială către Ministerul Justiției, ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002. prin care este reglementată procedura bugetară și totodată ar pune recurenta in imposibilitatea executării acestei hotărâri,decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține recurentei".
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.
Responsabilitatea recurentei se limitează la faza de proiect bugetar.
În altă ordine de idei, vă solicităm să observați că între reclamanți si Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea in judecată a instituției noastre în calitate de pârât.
Raporturile de muncă sunt între reclamanți pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de alta parte, Ministerul Justiției fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, care singur își elaborează propriul proiect de buget.
Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare in judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Or, în condițiile in care instanța dispune obligarea la plata drepturilor de personal către reclamanți, pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.
Totodată calitatea de ordonator principal de credite, in raport de aceste entități, o are Ministerul Justiției, instituție cu personalitate juridică și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții in elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativă, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, considerăm că ar reprezenta o implicare in atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale." (art. 304 pct. 4 cod procedură civilă).
Recurentul a mai arătat că într-o altă cauză aceeași instanță a apreciat că recurenta nu are calitate într-o cerere de chemare în garanție.
Prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementată modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua măsurile ce se impun in vederea aplicării acestui act normativ.
De asemenea, în vederea aplicării dispoziiților actului normativ sus menționat a fost emis Ordinul comun înregistrat la Ministerul Justiției si Libertăților sub nr. 1859/C/21.08.2008, la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. 2484/21.08.2008, la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 26650/01.09.2008, la Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 131/01.09.2008 si la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 3774/C/22.08.2008, prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise pâna la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008.
Instanța de fond a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei 818/2008 a Curții Constituționale, potrivit cu care "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Pe de altă parte, prin adresa nr. -/2008, Direcția generala de programare bugetara din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a comunicat faptul ca recurenta, prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 112/2008, a alocat suma de 280 milioane lei, asa cum se prevede in Ordinul comun despre care am făcut vorbire, indeplinindu-și astfel obligațiile pe care și le-a asumat pe cale administrativă.
Având in vedere dispozițiile OUG nr. 75/2008, coroborate cu cele ale Legii nr. 500/2002 si OG nr. 22/2002, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuala in cauza.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca fondate recursurile pentru considerentele următoare:
Astfel, apar fondate însă criticile recurenților pârâți în ceea ce privește greșita acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică intimatului, câtă vreme acesta aparține categoriei profesionale a personalului conex din sistemul autorității judecătorești, nu a beneficiat niciodată de acest drept salarial, potrivit dispoz art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost avută în vedere categoria profesională a personalului conex, acestuia necuvenindu-i-se dreptul pretins.
Sunt nefondate însă susținerile recurentului pârât Ministerul Justiției privind depășirea de către instanța fondului a atribuțiilor puterii judecătorești și aplicării greșite a legii de către aceasta prin acordarea către intimații ce au calitatea de personal auxiliar a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit dispoz.art. 329 al.3 Cod pr.civilă s-a statuat în sensul că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Mai mult, nu pot fi reținute susținerile recurentului privind legiferarea de către prima instanță în favoarea intimaților a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu-l mai acorde începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării prin art. 30 din OG nr. 8/24.01.2007 a dispozițiilor ce îl consacrau, câtă vreme susmenționata decizie este ulterioară datei intrării în vigoare a OG nr.8/2007 și obligatorie pentru instanțe.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, interpretând eronat dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data intrării în vigoare a Legii speciale de salarizare a personalului auxiliar, câtă vreme potrivit deciziei menționate s-a statuat în mod clar că" personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Trecînd la examinarea recursului formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice Curtea reține că în mod corect a obligat prima instanță pe recurentul pârât să aloce pârâtului sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimaților, reținând calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâtul Ministerul Justioției fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Totodată, dispoz.art. 5 alin.1 lit.e din HG nr.34/2009 ce conferă atribuții de apreciere Ministerului Finanțelor Publice în privința cererilor formulate de instituțiile publice de finanțare, suplimentare și virare a creditelor bugetare, constituie un argument pentru reținerea calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice în cauză, în lipsa atragerii sale în proces, intimații aflându-se în imposibilitate de a-și realiza creanța stabilită prin prezenta hotărâre.
Mai mult, făcând aplicarea și interpretarea sistematică și logică a dispozițiile Legii nr. 500/2002 și obligând Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor cuvenite intimaților prima instanță nu depășește atribuțiile puterii judecătorești și sub acest aspect fiind nefondate critica recurentului, după cum nefondate sunt și susținerile privind relevanța în cauză a unor hotărâri judecătorești, câtă vreme în sistemul judiciar român practica nu constituie izvor de drept.
Nefondate sunt și susținerile privind aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OG nr. 75/2008, Ordinului nr. 1859/C/21.08.2008 și OUG nr.112/2008 câtă vreme acesta se referă la modalitatea plății creanțelor persoanelor din sistemul justiției, neavând relevanță în privința aprecierii calității procesuale a recurentului ori a caracterul cuvenit al acestora.
Vor fi respinse și susținerile privind relevanța în cauză a dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 față de dispozițiile art. 329 al.3 Cod pr.civilă și ale deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat nelegala abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, fără a se reține existența vreunei discriminări în privința personalului autorității judecătorești.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 Cod pr.civilă va admite recursurile, va modifica în parte sentința atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamantul ca neîntemeiată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.60 din data de 19.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL IALOMIȚA.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/23.06.2009
Jud. fond- /
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
