Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4759/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3179/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4759/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți, împotriva sentinței civile nr.2231 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții, la data de 19.06.2009, precum și faptul că recurenții reclamanți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 2231/11.06.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins acțiunea prin care reclamanții, și alții, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata unui spor de 25% din salariul de bază pe perioada martie 2005-martie 2008 și în continuare, cu actualizarea sumelor respective cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Reclamanții au declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- în motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții au un program de permanență, ce presupune ca după orele de program și în zilele de să fie disponibili și, în caz că este necesar, să se prezinte la sediul instanțelor pentru judecarea unor cauze urgente precum cele penale;
- nu au fost recompensați niciodată pentru timpul în care sunt obligați să nu părăsească localitatea;
- li s-a restrâns dreptul la libertatea de mișcare, drept fundamental garantat de legislația internă și internațională;
- dispozițiile Statutului grefierului și ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevăd că asigurarea permanenței este obligatorie;
- conform art. 11 din OG nr. 38/2003, pentru același gen de situații, polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariu;
- în cadrul relațiilor de muncă trebuie să funcționeze principiul egalității de tratament sub aspectul salarizării, orice discriminare fiind interzisă;
- în același sens sunt dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului;
- existența discriminării grefierilor rezultă și din prevederile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului;
- aceleași principii se regăsesc și în art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale;
- trebuie avute în vedere prevederile Directivei 2000/EC/78, cele ale art. 20 din Constituție, precum și cele ale OG nr. 137/2000;
- grefierii sunt discriminați față de alte categorii profesionale (lucrătorii de poliție) care sunt remunerați pentru serviciul de permanență;
- de aceleași sporuri și adaosuri trebuie să beneficieze toți salariații aflați în situații identice, sub aspectul funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate, importanței și riscului muncii lor.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Justiției, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect respingând pretențiile deduse judecății, întrucât recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul de permanență în cuantum de 25% din salariul de bază pe care îl solicită prin acțiune.
Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, autorii cererii de chemare în judecată fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, funcționând în calitate de grefieri în cadrul Secției Penale a Tribunalului Teleorman.
Ei susțin că au dreptul să beneficieze de sporul la care fac referire prin acțiune, deoarece: au un program de permanență, ce presupune ca după orele de program și în zilele de să fie disponibili și, în caz că este necesar, să se prezinte la sediul instanțelor pentru judecarea unor cauze urgente precum cele penale; nu au fost recompensați niciodată pentru timpul în care sunt obligați să nu părăsească localitatea; li s-a restrâns dreptul la libertatea de mișcare, drept fundamental garantat de legislația internă și internațională; dispozițiile Statutului grefierului și ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevăd că asigurarea permanenței este obligatorie.
Mai arată, de asemenea, că întrucât nu li se acordă un atare spor, sunt discriminați față de categoria profesională a lucrătorilor de poliție, cărora li s-a recunoscut dreptul la sporul respectiv în conformitate cu prevederile art. 11 din OG nr. 38/2003.
Pretențiile deduse judecății nu pot fi însă primite, întrucât prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât autorii acțiunii afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege (OG nr. 38/2003). Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum cea din prezenta cauză, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
Neexistând discriminare, nu pot fi luate nici nu fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. Așa fiind, apare ca neîntemeiate solicitările formulate de recurenții-reclamanți de a li se acorda sporul de permanență de 25% din salariul de bază pe perioada martie 2005-martie 2008 și în continuare, cu actualizarea sumelor respective cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În același sens, trebuie avută în vedere și Decizia nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
În raport de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, înseamnă că într-o situație precum cea din speță, nici o instanță de judecată din România nu este îndreptățită să procedeze la crearea de norme pe cale judiciară sau la aplicarea unor dispoziții cuprinse în alte acte normative, pentru a acorda drepturi salariale categoriilor profesionale în privința cărora nu există un text legal expres care să le confere atare drepturi. Rezultă că recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți să li se achite sumele de bani solicitate prin acțiune.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia criticilor exprimate în motivarea recursului reclamanților și justifică înlăturarea acestora ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței civile nr. 2231/11.06.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./23.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
