Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 503/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 503/CM
Ședința publică din data de 13 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTORI: Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1858 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în comuna, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (drepturi salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că, la data de 12 iunie 2008, prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, respectiv actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA, înregistrat la. B sub nr. 1090 din 22.02.2008; sentința civilă nr. 548 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar; adresa nr. 3793 din 18 iunie 2007 emisă de Comisia Paritară din cadrul SC SA; Nota nr. 5140 din 31 august 2007 întocmită de Comisia Paritară SA cu privire la situația primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA; adresa nr. 54199 din 15 noiembrie 1993 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, adresa nr. 53948 din 12 august 1992 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, după care:
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că recurenta pârâtă a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata drepturilor salariale ocazionate de sărbătorile de Paști și C, sume actualizate cu rata inflației în perioada în care a activat în cadrul societății.
În motivarea acțiunii reclamanta învederează instanței că a fost salariat al societății pârâte până la data de 14 iunie 2006. Conform mențiunilor existente în contractul colectiv de muncă, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, salariatul urma să primească toate drepturile recunoscute prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, în conformitate cu prevederile art. III alin. 3 din contract. La art. 168 alin. 1 din contract se prevedea faptul că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu.
Reclamantei nu i s-au acordat aceste drepturi în perioada 2004, 2005, 2006, sume actualizate cu indicele de inflație.
De către pârâtă a fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematurității acțiunii.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1858 din 23 octombrie 2007, respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune.
A admis acțiunea formulată de și a obligat pârâta SC SA B la plata sumei de 3.967 lei reprezentând salariile neachitate și reactualizate cu rata inflației.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pronunțând această hotărâre instanța de fond a reținut că suplimentările salariale trebuiau achitate distinct.
În privința prematurității acțiunii s-a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut că, în cauza de față, sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii și nu lit. e, care se referă la executarea altor obligații prevăzute de contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup.
În motivele de recurs recurenta invocă din nou excepțiile prematurității acțiunii și a prescrierii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. Menținerea alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă cu aceeași formulare pentru anii 2005, 2006, 2007 nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost incluse în salariul de bază deoarece numai în acest fel clauza ar avea efect. O interpretare contrară, în sensul că doar pentru anul 2003 suplimentările au fost incluse în salariul de bază, ar lipsi de orice efect alineatul 2, în condițiile în care acesta este preluat în toate contractele colective de muncă ce stabilesc drepturi și obligații pentru anii ulteriori anului 2003, an la care se referă acest alineat. Salariul
de bază a crescut în mod vertiginos tocmai datorită acestor suplimentări salariale. Societatea recurentă și-a îndeplinit toate obligațiile în conformitate cu art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:
1. În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
2. O altă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - august 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
3. O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte, nu a fost adus în fața instanței niciun litigiu având drept scop interpretarea și, pe cale de consecință, modificarea art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă în discuție, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în fața Tribunalului.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1858 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/20.06.2008
gref. -
2 ex./20.06.2008
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora