Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 505/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 505/CM
Ședința publică din data de 13 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTORI: Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
1. reclamantul, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, cu sediul în C,-, -. A, etaj 2,. 9, județul C și
2. pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1,
împotriva sentinței civile nr. 223 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (diferențe salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare 1,98 și drepturi salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 18596 din 12.06.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termenul legal, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că, la data de 12 iunie 2008, prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, respectiv actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA, înregistrat la. B sub nr. 1090 din 22.02.2008; sentința civilă nr. 548 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar; adresa nr. 3793 din 18 iunie 2007 emisă de Comisia Paritară din cadrul SC SA; Nota nr. 5140 din 31 august 2007 întocmită de Comisia Paritară SA cu privire la situația primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA; adresa nr. 54199 din 15 noiembrie 1993 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, adresa nr. 53948 din 12 august 1992 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, după care:
Apărătorul recurentului reclamant arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul asupra recursului formulat de reclamant, critică hotărârea recurată învederând că în considerentele acesteia s-a reținut incidența dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată și, cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii atacate a fost menționat un cuantum al cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat de reclamant, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtă, apărătorul recurentului reclamant, referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciază că instanța de fond în mod corect a constatat faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 lit. c Codul muncii, care stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru drepturile salariale neacordate.
În ce privește excepția prematurității formulării capătului de cerere privind suplimentele de Paști și de C aferente anilor 2005, 2006 și 2007, apreciază că instanța de fond în mod corect a respins ca nefondată această apărare întrucât art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel stabilește în mod expres dreptul salariaților de a primi, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, un salariu de bază mediu la nivel, necondiționând existența dreptului de parcurgerea unei proceduri prealabile.
Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.
Pentru motivele susținute oral și dezvoltate pe larg prin concluziile scrise, pe care le depune la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- din 4 februarie 2008 reclamantul, a solicitat instanței obligarea pârâtei SA - prin Zona ar C la plata drepturilor salariale restante reactualizate cu rata inflației respectiv a diferenței rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 prevăzut de contractul colectiv de muncă pe perioada ultimilor trei ani precum și a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și C din ultimii trei ani la nivelul salariului de bază mediu pe societate în cuantum total de 6.504 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat, în esență, că se află în raporturi de muncă cu societatea pârâtă și că angajatorul nu a respectat clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în ceea ce privește acordarea coeficientului de salarizare de 1,98 aplicat la salariul minim pe economie indexat; niciodată acest coeficient nu a fost modificat; nr.OUG 79/2001 nu poate determina nerespectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă; nr.HG 1552/2002 se referă exclusiv la anul 2003; nr.HG 866/2001 este abrogată și fusese emisă înainte de derularea procesului de privatizare.
Cu privire la al doilea capăt de cerere a arătat că în perioada 2004 - 2007 societatea pârâtă nu a achitat suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C, deși avea dreptul la acestea în baza contractului colectiv de muncă. S-a susținut că numai în anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază iar nu și în anii următori iar actele adiționale ulterioare nu modifică contractele colective de muncă în privința acestor drepturi; a mai invocat faptul că actele adiționale care nu sunt înregistrate potrivit legii nu pot fi luate în considerare.
A arătat că se impune actualizarea acestor sume cu rata inflației întrucât nu au fost acordate atunci când erau datorate de către societate.
Prin întâmpinare, pârâta SA - Zona ar C și-a precizat poziția procesuală reținându-se, în esență, că acțiunea este nefondată în privința ambelor capete de cerere. În motivare s-a arătat că plata drepturilor salariale cuvenite s-a efectuat cu încadrarea strictă în bugetul aprobat de Ministerul Economiei și Comerțului și a plafonului stabilit prin lege pentru salarii în conformitate cu nr.HG 866/2001, nr.OUG 79/2001 și nr.HG 1552/2002, societatea având în perioada 2003 - 2005 un statut special. S-a mai arătat că din anul 2004 în art. 128 din contractul colectiv de muncă s-a stabilit că salariul de bază minim este de minim 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
În privința solicitării de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătorile de Paști și C, pârâta a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii și excepția prematurității acțiunii susținând că acțiunea nu putea fi formulată până când nu au loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit în conformitate art. 168 alin. 1 teza finală din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2007.
Soluționând cauza pe fond, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 233 din 29 februarie 2008, prin care a respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția prematurității acțiunii.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu ci pârâții SC prin Zona ar C și SC SA
A fost obligată pârâta către reclamant la plata diferenței de drepturi salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98, reactualizate cu rata inflației pentru perioada 4 februarie 2005 - 4 februarie 2008.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale suplimentare în cuantum egal cu un salariu de bază mediu la nivel de unitate
pentru sărbătorile de Paști și de C din anii 2005, 2006 și 2007, reactualizate cu rata inflației.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că, de la data înregistrării contractului colectiv de muncă drepturile salariale ale reclamantului nu se puteau calcula pe o altă bază decât cea consemnată în contractul colectiv de muncă și care stabilea un coeficient de 1,76.
Însă, până la data de 10 mai 2005, reclamantul a primit drepturile salariale calculate la coeficientul de 1,76 în loc de 1,98.
Cu privire la suplimentările salariale de sărbători s-a reținut că, potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, salariații societății pârâte vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale cu câte un salariu de bază mediu pe societate.
La alineatul 2 s-a menționat că, pentru anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alineatul 1 vor fi incluse în salariul de bază.
Cum în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008 alineatul 1 fost menținut în această formă iar în alineatul 2 se prevede că pentru anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază, instanța de fond a apreciat că pentru acești ani suplimentările sunt datorate reclamantului.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune motivat de faptul că pretențiile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 283 lit. c și nu lit. e din Codul muncii.
De asemenea, a fost respinsă și excepția prematurității acțiunii, cu motivarea că în absența negocierilor dintre patronat și sindicat, angajatul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut. În lipsa acestor negocieri nu se poate nega dreptul salariatului, asumat prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 233 din 29 februarie 2008 au declarat recurs pârâta și reclamantul.
Recursul declarat de către pârâta SC SA - Membru Grup
- În mod greșit instanța a dispus obligarea la plata diferențelor salariale întrucât coeficientul de 1,98 s-a acordat doar salariaților AR iar reclamantul din prezenta cauză a fost salariat al SC SA în cadrul serviciilor, neavând niciun raport de muncă cu AR.
Nelegal și nejustificat a acordat instanța, foștilor salariați, drepturi salariale calculate în raport de coeficientul de 1,98 deși se reține că sunt salariați ai SC SA, art. 128 din contractul colectiv de muncă prevăzând drepturi salariale în raport de coeficientul de 1,76.
- Instanța nu a soluționat excepția prematurității formulării acțiunii atât timp cât nu a acordat cuvântul părților iar în dispozitiv nu se regăsește modul de soluționare.
- În mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune. Potrivit art. 283 alin. 1 Codul muncii cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului
la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă. Spre deosebire de drepturile salariale, ajutoarele de Paște și de C îți găsesc izvorul obligației în capitolul V din contractul colectiv de muncă, fiind drepturi legate exclusiv de anumite evenimente și care nu sunt reținute în fișa individuală de negociere anexă la contractul individual de muncă.
- Pe fondul cauzei, în mod greșit s-a apreciat că pârâta datorează drepturile salariale suplimentare deși acestea au fost acordate și primite de către salariați, fiind incluse în salariul de bază.
Prin Decizia nr. 3793 din 18 iunie 2007Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori.
Recursul declarat de către reclamantul
Motivează recurentul arătând că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei în loc de 300 lei.
Pentru motivele invocate, recurenții au solicitat admiterea recursurilor așa cum au fost formulate.
Analizând recursul declarat de către pârâtă, instanța constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
La judecata în fond reclamantul a depus la dosarul cauzei contractul individual de muncă, de unde rezultă că acesta a fost salariat la pârâtă și nu la.
Față de această împrejurare, Curtea rețină că în mod corect i s-a aplicat recurentului reclamant coeficientul de 1,98 prevăzut în contractul colectiv de muncă, acesta fiind salariat la ar și nu la - critica recurentei pârâte în această privință fiind nefondată.
La judecata cauzei în fond, societatea pârâtă și-a precizat, în conformitate cu dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, poziția procesuală prin întâmpinare solicitând respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
La litera d) din întâmpinare pârâta a solicitat, în subsidiar, respingerea cererii ca prematură motivat de faptul că dreptul reclamantului nu s-a născut întrucât sumele solicitate sunt acordate numai după ce vor fi negociate și stabilite de cu.
La termenele de judecată ulterioare societatea pârâtă nu a mai susținut prematuritatea acțiunii astfel încât, din modul de formulare în cadrul întâmpinării "în subsidiar" în mod corect a fost calificată ca o apărare și înlăturată motivat prin considerentele hotărârii pronunțate
Astfel, s-a apreciat corect și legal de către prima instanță că, atât timp cât drepturile salariale sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă, lipsa negocierilor cu privire la cuantumul acestora nu poate nega dreptul salariaților de a beneficia de suplimentările solicitate prin acțiune.
Legiuitorul a menționat expres componentele salariului în dispozițiile art. 155 din Codul muncii astfel: "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri". În ceea ce privește modul de
stabilire al salariului tot Codul muncii prevede în art. 157 alin. 1 că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați.
În speță, în contractul colectiv de muncă încheiat între SC SA și salariați s-a prevăzut în art. 168 alin. 1 că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu.
Prin urmare, chiar din formularea folosită de către părți în textul ce reglementează acest drept rezultă expres caracterul de drept salarial al suplimentărilor acordate.
prescripția dreptului la acțiune Codul muncii face o distincție clară a termenelor în care pot fi formulate cererile întemeiate pe diferite articole ale codului. Astfel, art. 283 alin. 1lit. c stabilește un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pentru acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat iar la lit. e prevede termenul de 6 luni în cazul neexecutării contractului de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Analizând dispozițiile art. 283 în succesiunea lor rezultă fără echivoc faptul că, pentru conflictele de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale, legiuitorul a prevăzut expres un termen de prescripție distinct de cel pentru acțiunile ce vizează neexecutarea contractului colectiv de muncă deși, conform art. 157 alin. 1, salariile se pot stabili prin negocieri colective și, deci, pot fi cuprinse în contractul colectiv de muncă.
De altfel, în decizia nr. 342/2006 Curtea Constituțională, soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. 2 Codul muncii, a arătat în considerentele deciziei că termenul pentru introducerea unei acțiuni având ca obiect plata drepturilor salariale este reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c, fiind de 3 ani.
Referitor la critica ce vizează fondul pretențiilor deduse judecății se reține că acestea sunt întemeiate pe dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă.
Articolul menționat prevede în alineatul 1 dreptul salariaților de a beneficia de Paște și de C de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-un salariu mediu pe SA. Alineatul 2 arăta că pentru anul 2003 aceste suplimentari salariale au fost incluse în salariul de bază.
Dispozițiile art. 168 alin. 1 și 2 au fost menținute în aceeași formă și în contractele colective de muncă încheiate în anii 2004, 2005, 2006.
Interpretând aceste dispoziții în succesiunea actelor care le cuprind, rezultă fără echivoc intenția parților că, numai pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale să fie incluse în salariul de bază, pentru anii următori aceste suplimentări urmând să fie achitate distinct.
În mod corect a reținut instanța de fond că, interpretarea dată de Comisia paritară cu privire la dispozițiile art. 168 alin. 1,2 din Contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996, prin neînregistrarea la direcția teritorială de muncă.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței atacate.
Cu privire la recursul declarat de către reclamant, acesta va fi admis întrucât instanța a reținut în dispozitivul hotărârii cuantumul cheltuielilor de judecată la 200 lei, deși acestea sunt de 300 lei, conform chitanței existente la dosar.
În această situație se va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la 300, cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, cu sediul în C,-, -. A, etaj 2,. 9, județul C, împotriva sentinței civile nr. 223 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge recursul declarat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 223 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Obligă SC SA la 300 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
- - - -
Pt. - -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Președintele instanței,
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/11.07.2008
gref. -
2 ex./14.07.2008
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
