Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5068/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5068
Ședința publică de la 25 2009
Complet constituit din:
Președinte: - - -
JUDECĂTOR 1: Sorina Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Marin Covei că
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 609/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata-pârâtă avocat substituent -, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat substituent pentru intimata-pârâtă pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală potrivit întâmpinării.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față,
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 609 din 19 februarie 2009 respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC "" SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța înlăturat apărarea invocată de intimată considerând că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură, sunt incidente prevederile art. 283 alin, 1 lit."c" Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani și nu aceleia invocată de intimată și prevăzută de art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii.
Pe fond reținut că reclamantul a fost angajat a societății pârâte până la data de 01.02.2008, dată la care contractul individual de muncă al acestuia a încetat.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamantul consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2008, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Împotriva sentinței declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Potrivit art. 7 din CCM 2004-2007 s-a prevăzut că "drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
Potrivit art. 9 din CCM 2004-2007, " interpretarea clauzelor din prezentul CCM se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului munci, în favoarea salariaților".
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 609/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 2009.
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran - - - | JUDECĂTOR 2: Marin Covei - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - -că |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/02.10.2009
fond:
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Marin Covei, Mihaela
