Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 534/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 534/R-CM

Ședința publică din 13 August 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniel Radu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță

JUDECĂTOR 3: Florinița Ciorăscu

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.489 din 30 mai 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât Orașul B prin Primar.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea constată că nu sunt cereri de formulat și acordă cuvântul pe fond.

Recurentul-reclamant susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii instanței de fond prin admiterea acțiunii.

Precizează că este îndreptățit la a primi tichete, arătând că alți colegi beneficiază de acestea.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

rin cererea înregistrată la 12 mai 2008, la ribunalul Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Orașul B, reprezentat prin primar, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de legea 142/1998 aferente perioadei 16 octombrie 2006- 31 decembrie 2007, indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data punerii la dispoziția tichetelor de masă.

În motivare reclamantul arătat că a avut calitatea de angajat al Primăriei orașului B și în această calitate nu i s-au acordat tichetele de masă prevăzute de Legea 142/1998 motivat de lipsa fondurilor, deși pârâtul avea obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare acordării acestor drepturi.

Arată, de asemenea, că alte instituții bugetare au pus în aplicare prevederile Legii nr. 142/1998 fără a considera că acordarea tichetelor de masă reprezintă numai o facultate nu și o obligație legală, iar faptul că alți salariați din alte sectoare bugetare beneficiază de tichete de masă reprezintă o discriminare între salariații din acest sector.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 din Codul muncii și art. 14 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Legea nr. 142/1998.

Pârâtul Primarul Orașului Baf ormulat întâmpinare prin care a susținut că singurul motiv pentru care nu au fost acordate tichete de masă a fost dat de faptul că legislația nu permitea această cheltuială bugetară. De asemenea, din moment ce funcționarii publici din primărie nu pot beneficia de acest drept, ar fi fost injust să se acorde acest drept doar personalului contractual, creându-se în acest fel o discriminare între salariații aceluiași angajator.

Prin sentința civilă nr. 489 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea, instanța reținând că, potrivit dispozițiilor art. 1 (1) din Legea nr. 142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral, pe costuri, de angajator".

Pentru unitățile din sectorul bugetar legea prevede expres că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale", dispozițiile art. 1 (2) din Legea nr. 142/1998 fiind în acest sens.

Aceeași prevedere se regăsește și în dispozițiile art. 5 din HG nr. 5/1999 prin care au fost aprobate Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, care stipulează expresă că "pentru instituțiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar, tichete de masă".

În bugetul Primăriei Orașului B pentru perioada în litigiu nu au fost prevăzute sume cu această destinație deoarece legile bugetului de stat pentru aceeași perioadă au prevăzut în mod expres că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute astfel de cheltuieli.

Prevederile de mai sus se regăsesc în dispozițiile art. 46 (4) din Legea 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, ale art. 22 din Legea 512/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, și art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.

Nici Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu prevede cheltuieli la articolul bugetar tichete de masă.

În raport de prevederile legale rezultă fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea tichetelor de masă să fie stabilite prin contractul colectiv de muncă și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.

Neacordarea tichetelor de masă ca urmare a neprevederii sumelor cu acest titlu în bugetul instituțiilor publice nu reprezintă încălcarea art. 41 alin. 2 din Constituția României, astfel cum susține reclamantul deoarece acest text de lege, atunci când se referă la măsurile de protecție socială la care au dreptul salariații, enumeră regimul de muncă, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaus săptămânal, concediu de odihnă plătit, formare profesională etc. după cum nu reprezintă nici încălcarea art. 53 din legea fundamentală, în speță nefiind vorba de restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă nici discriminarea la care se referă art. 5 (3) din Codul muncii, invocat de reclamant, deoarece situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, au determinat soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca aceste soluții să încalce principiul egalității.

În acest sens sunt prevederile nr.OG 10/2007 potrivit cărora personalului contractual din unitățile bugetare nu li se acordă tichete de masă.

Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008,în rezolvarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul. Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Pârâtul nu se numără printre angajatorii care să fi încheiat un contract colectiv de muncă în urma negocierii cu organizațiile sindicale.

Se arată, de asemenea, că prin decizia nr.102/2003 a Curții Constituționale s-a prevăzut că în toate cazurile alocația individuală pentru hrană, sub forma tichetelor de masă, se acordă numai dacă există un contract de muncă și angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costul tichetelor de masă, iar, în speță, angajatorul a recunoscut că în bugetul local există surse și resurse pentru a suporta această cheltuială.

Chiar dacă Legile nr.142/1998 și nr.193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă și cadou, fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că reclamanta nu are dreptul la aceste tichete.

Prin sentința recurată, s-a încălcat și art.5 (3) din Codul muncii, și anume principiul nediscriminării, deoarece alți angajați au primit contravaloarea tichetelor de masă, iar pentru anul 2008 s-au acordat tichete cadou, de unde rezultă că există surse și disponibilități la angajator pentru aceasta.

Față de motivele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii formulate.

Recursul declarat de reclamant este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Reclamantul a fost încadrat cu contract individual de muncă la Primăria Orașului B, în perioada 16.10. 2006-31.12.2007, iar prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă la care era îndreptățită să beneficieze pe perioada angajării, ca și alți salariați din sectorul bugetar.

Prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajatori salariaților lor, acestea constituind o alocație individuală de hrană, suportată integral de angajator.

Potrivit art.1, tichetele de masă se acordă însă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, a bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

Tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie, criteriile de selecție pentru cei care le primesc.

În consecință, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului și nu o obligație imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinație.

În al doilea rând, acordarea tichetelor de masă se face după o anumită metodologie care prevede numărul salariaților îndreptățiți, valoarea nominală a tichetului, criteriile de selecție, etc. de unde se deduce că nu toți salariații beneficiază de ele.

Deosebit, tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.

În consecință, neprevederea în bugetul de stat și instituirea posibilității de apreciere a angajatorului sunt argumente pentru considerarea injusteții pretențiilor formulate.

Față de cele de mai sus, rezultă că instanța de fond, apreciind că reclamantul nu este îndreptățită la primirea tichetelor de masă, nefiind prevăzută obligativitatea primirii acestor drepturi, ci doar o posibilitate în acest sens, mai ales că nici nu s-au făcut demersurile necesare pentru a se obține fonduri de la bugetul de stat în vederea acordării tichetelor de masă, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Totodată, pentru personalul din sistemul autorității publice există reglementări normative specifice care nu prevăd aceste drepturi, iar referirea la Constituție și la dispozițiile internaționale cuprinse în dreptul intern pentru a justifica pretinsa discriminare ori restrângere a unor drepturi nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut decât posibilitatea acordării tichetelor de masă ca drepturi suplimentare și nu o obligație imperativă în acest sens.

Față de toate considerentele prezentate, recursul declarat de reclamant este nefondat și potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.489 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul ORAȘUL B PRIN PRIMAR, cu sediul în Orașul -, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 august 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/2 ex./15.08.2008

Jud.fond;;

Președinte:Daniel Radu
Judecători:Daniel Radu, Florica Răuță, Florinița Ciorăscu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 534/2008. Curtea de Apel Pitesti