Obligație de a face. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 535/R-CM
Ședința publică din 13 August 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în municipiul Râmnicu V,-, -3,.D,.5, județul V, împotriva sentinței civile nr.459 din 20 mai 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale, respectiv, recurenta-reclamantă și intimații-pârâți Primăria și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurenta-reclamantă a depus, prin serviciul registratură, o cerere prin care solicită efectuarea unei expertize și două acte: unul reprezentând o programare de analize iar celălalt acatistul scris de. Mai arată că intimata-pârâtă a depus o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
Curtea respinge cererea de efectuare a unei expertize ca neconcludentă.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că părțile procesuale au solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția civilă - conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta a chemat în judecată pârâtele: Primăria Orașului și din cadrul din - Cheia, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată Primăria să o supună pe fiica sa unei expertize medicale prin care să constate dacă mai este sau nu aptă să acorde îngrijire unei persoane cu handicap, dat fiind faptul că s-a îmbolnăvit și să-i acorde un ajutor lunar bănesc, având calitatea de angajată a acestei primării.
Arată reclamanta că Primăria a angajat-o pe fiica sa salariu acesteia fiind virat.
Prin sentința nr.459/20 mai 2008, Tribunalul Vâlceaa admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ridicată, din oficiu, de instanță și a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Primăria și din cadrul, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Față de împrejurarea că titulara dreptului material la acțiune este fiica reclamantei, numita, tribunalul a constatat că acțiunea a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, neexistând identitate între persoana reclamantei și titulara drepturilor pretinse.
În această situație, instanța potrivit dispozițiilor art. 161 Cod procedură civilă are îndatorirea să amâne judecata pentru ca la un termen ulterior să se facă dovada reprezentării, or, în speță, după cum a declarat reclamanta însăși la interogatoriul luat din oficiu de către instanță, fiica reclamantei nu are cunoștință de această acțiune.
Din conținutul adresei nr. 12893/21.11.2007 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului V și adresată reclamantei, domiciliul fiicei acesteia nu este cunoscut, aceasta nedorind să fie cunoscută locația unde se află în prezent, astfel încât instanța nu a putut dispune citarea acesteia pentru a declara dacă înțelege să-și însușească sau nu acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru considerentele expuse mai sus instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, instanța nu a observat că la dosar există dovada de reprezentare de către avocat, și susține că la dosar nu există concluzii scrise sau alte înscrisuri decât declarația fiicei sale de la fila 22.
Mai arată că fiica sa este bolnavă psihic și nu-și poate reprezenta singură interesele, motiv pentru care solicită admiterea recursului și schimbarea sentinței în sensul obligării Primăriei să efectueze fiicei sale expertize medicale prin care să i se constate capacitatea psihică și fizică.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Criticile formulate de reclamantă nu pot fi încadrate in motivele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 cod procedură civilă, însă hotărârea fiind supusă numai recursului, urmează a fi analizată în raport de dispozițiile art. 340/1 sub toate aspectele.
Instanța de fond a respins acțiunea apreciind că reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea in justiție trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută, deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv civil.
În mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece, potrivit disp. art. 112 cod procedură civilă, calitatea procesuală activă se justifică de către reclamant pe baza cererii de chemare in judecată din care trebuie să rezulte că acesta este îndreptățită să acționeze in judecată pe pârât.
Potrivit rt. 4 și 5 - din decretul nr. 31/1954, capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. Persoana fizică are capacitatea de folosință și, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitatea de exercițiu.
Același act normativ prevede la art. 6 - că nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință și nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și în condițiile stabilite de lege, iar art. 41 alin. 1 din codul d e procedură civilă statuează că, " orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte in judecată."
Recurenta a solicitat obligarea paratei sa o expertizeze pe fiica sa, pretinzând că are probleme psihice, însă, nu a făcut dovada că aceasta este lipsită de capacitate juridică, și potrivit art. 42 din codul d e procedură civilă poate reprezenta în instanță.
Față de aceste considerente, recursul se privește ca nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în municipiul Râmnicu V,-, -3,. D,.5, județul V, împotriva sentinței civile nr.459 din 20 mai 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimate fiind pârâtele PRIMĂRIA, cu sediul în, județul V și din cadrul, cu sediul în orașul - Cheia, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 august 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./14.08.2008
Jud.fond;;
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Florica Răuță, Florinița Ciorăscu