Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 533/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 533/R-CM
Ședința publică din 13 August 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.488 din 30 mai 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă, lipsă fiind intimatul-pârât Orașul B prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care solicită și judecarea în lipsă.
Curtea înmânează o copie de întâmpinare recurentei-reclamante, care arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceasta.
Curtea constată că nu sunt alte cereri de formulat și acordă cuvântul pe fond.
Recurenta-reclamantă susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și acordarea drepturilor ce i se cuvin.
Precizează că aceste drepturi au fost acordate altor colegi, ce au introdus cereri de acordare a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în aceeași perioadă cu ea.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 12 mai 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Orașul B, reprezentat prin primar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de legea 142/1998 aferente perioadei 2004 - 31 martie 2007, indexate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective și integrale.
În motivare reclamanta a arătat că are calitatea de angajat al Primăriei orașului B și în această calitate nu i s-au acordat tichetele de masă prevăzute de Legea 142/1998 motivat de lipsa fondurilor, deși pârâtul avea obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare acordării acestor drepturi.
A mai arătat, de asemenea, că alte instituții bugetare au pus în aplicare prevederile Legii nr. 142/1998 fără a considera că acordarea tichetelor de masă reprezintă numai o facultate nu și o obligație legală, iar faptul că alți salariați din alte sectoare bugetare beneficiază de tichete de masă reprezintă o discriminare între salariații din acest sector. Se invocă și o sentință a Tribunalului Vâlcea pronunțată în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 din Codul muncii și art. 14 din CEDO.
Pârâtul Primarul Orașului Baf ormulat întâmpinare prin care a învederat că singurul motiv pentru care nu au fost acordate tichete de masă a fost dat de faptul că legislația nu permitea această cheltuială bugetară. De asemenea, din moment ce funcționarii publici din primărie nu pot beneficia de acest drept, ar fi fost injust să se acorde acest drept doar personalului contractual, creându-se în acest fel o discriminare între salariații aceluiași angajator.
Prin sentința nr.488/30 mai 2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 1(1) din Legea nr. 142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral, pe costuri, de angajator".
Pentru unitățile din sectorul bugetar legea prevede expres că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale", dispozițiile art. 1 (2) din Legea nr. 142/1998 fiind în acest sens.
Aceeași prevedere se regăsește și în dispozițiile art. 5 din HG nr. 5/1999 prin care au fost aprobate Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, care stipulează expresă că "pentru instituțiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar, tichete de masă".
În bugetul Primăriei Orașului B pentru perioada în litigiu nu au fost prevăzute sume cu această destinație deoarece legile bugetului de stat pentru aceeași perioadă au prevăzut în mod expres că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Prevederile de mai sus se regăsesc în dispozițiile art. 46 (4) din Legea 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, ale art. 22 din Legea 512/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 și ale art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
Nici Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu prevede cheltuieli la articolul bugetar tichete de masă, astfel că, se observă fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea tichetelor de masă să fie stabilite prin contractul colectiv de muncă și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.
De altfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul a recunoscut că astfel de cheltuieli nu au fost cuprinse în bugetul Primăriei Orașului B pentru perioada solicitată.
Neacordarea tichetelor de masă ca urmare a neprevederii sumelor cu acest titlu în bugetul instituțiilor publice nu reprezintă încălcarea art. 41 alin. 2 din Constituția României, astfel cum susține reclamantul deoarece acest text de lege, atunci când se referă la măsurile de protecție socială la care au dreptul salariații, enumeră regimul de muncă, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaus săptămânal, concediu de odihnă plătit, formare profesională etc. după cum nu reprezintă nici încălcarea art. 53 din legea fundamentală, în speță nefiind vorba de restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.
Neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă nici discriminarea la care se referă art. 5 (3) din Codul muncii, invocat de reclamant, deoarece situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, au determinat soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca aceste soluții să încalce principiul egalității.
În acest sens sunt prevederile nr.OG 10/2007 potrivit cărora personalului contractual din unitățile bugetare nu li se acordă tichete de masă.
Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008, în rezolvarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Pârâta nu se numără printre angajatorii care să fi încheiat un contract colectiv de muncă în urma negocierii cu organizațiile sindicale. Singura condiție care ar trebui îndeplinită, ar fi aceea să existe un contract individual de muncă, condiție îndeplinită de reclamantă.
Se arată, de asemenea, că prin decizia nr.102/2003 a Curții Constituționale s-a prevăzut că în toate cazurile alocația individuală pentru hrană, sub forma tichetelor de masă, se acordă numai dacă există un contract de muncă și angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costul tichetelor de masă, iar, în speță, angajatorul a recunoscut că în bugetul local există surse și resurse pentru a suporta această cheltuială.
Chiar dacă Legile nr.142/1998 și nr.193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă și cadou, fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că reclamanta nu are dreptul la aceste tichete.
Prin sentința recurată, s-a încălcat și art.5 (3) din Codul muncii, și anume principiul nediscriminării, deoarece alți angajați au primit contravaloarea tichetelor de masă, iar pentru anul 2008 s-au acordat tichete cadou, de unde rezultă că există surse și disponibilități la angajator pentru aceasta.
Față de motivele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta a fost încadrată cu contract individual de muncă la Primăria Orașului B, în perioada 2004-2007, iar prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă la care era îndreptățită să beneficieze pe perioada angajării, ca și alți salariați din sectorul bugetar.
Prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajatori salariaților lor, acestea constituind o alocație individuală de hrană, suportată integral de angajator.
Potrivit art.1 din același act normativ, tichetele de masă se acordă însă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, a bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
Tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie, criteriile de selecție pentru cei care le primesc.
În consecință, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului și nu o obligație imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinație.
În al doilea rând, acordarea tichetelor de masă se face după o anumită metodologie care prevede numărul salariaților îndreptățiți, valoarea nominală a tichetului, criteriile de selecție, etc. de unde se deduce că nu toți salariații beneficiază de ele.
Deosebit, tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.
În consecință, neprevederea în bugetul de stat și instituirea posibilității de apreciere a angajatorului sunt argumente pentru considerarea injusteții pretențiilor formulate.
Față de cele de mai sus, rezultă că instanța de fond, apreciind că reclamanta nu este îndreptățită la primirea tichetelor de masă, nefiind prevăzută obligativitatea primirii acestor drepturi, ci doar o posibilitate în acest sens, mai ales că nici nu s-au făcut demersurile necesare pentru a se obține fonduri de la bugetul de stat în vederea acordării tichetelor de masă, rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Totodată, pentru personalul din sistemul autorității publice există reglementări normative specifice care nu prevăd aceste drepturi, iar referirea la Constituție și la dispozițiile internaționale cuprinse în dreptul intern pentru a justifica pretinsa discriminare ori restrângere a unor drepturi nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut decât posibilitatea acordării tichetelor de masă ca drepturi suplimentare și nu o obligație imperativă în acest sens.
Față de toate considerentele prezentate, recursul declarat de reclamantă este nefondat și potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.488 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul ORAȘUL B PRIN PRIMAR, cu sediul în Orașul -, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 august 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./15.08.2008
Jud.fond;;
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Florica Răuță, Florinița Ciorăscu
