Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 828/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 828
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier: -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi bănești privind recursul formulat de Ministerul Justiției Și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 365/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, intimați fiind -, Constanta, Curtea De Apel I, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finantelor Publice - prin.. A Finantelor Pu-aslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen, s-a comunicat duplicatul motivelor de recurs, nu s-a depus întâmpinare. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Nemaifiind cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr. 82/89/13.01.2009 pe rolul Tribunalului Vaslui, așa cum a fost precizată la termenul din data de 26 martie 2009, reclamanții: --, C, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru combaterea Discriminării, obligarea acestora la acordarea creșterii salariale reprezentând majorările: de 5 % (raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006) începând cu data de 1.01.2007 și până la data de 31.03.2007; de 2 % (raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007) începând cu data de 1.04.2007 și până la data de 30.09.2007; de 11 % (raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007) începând cu data de 1.10.2007; de asemenea, să fie obligați pârâții la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea acestor majorări, prin plata acestora, cu aplicarea indicilor de inflație și a dobânzii legale, după cum urmează: pentru reclamantul se va avea în vedere perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007, pentru reclamanta - se va avea în vedere perioada 16 aprilie 2007 - 14 noiembrie 2008, pentru reclamanta (fostă ) se va avea în vedere perioada 16 aprilie 2007 - 25 ianuarie 2009, pentru reclamanții (fostă ) și se va avea în vedere perioada cu începere de la data de 16 aprilie 2007 până la data plății efective, pentru reclamanta C se va avea în vedere perioada 01 ianuarie 2007 - 15 martie 2009, iar pentru reclamanta se va avea în vedere perioada cu începere de la data de 01 ianuarie 2007 până la data plății efective.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui și se consideră discriminați de Statul Român, contrar prevederilor art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000, ale art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul muncii, față de restul personalului din sistemul bugetar, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, pe anul 2007.
De asemenea, au mai arătat că prin nr.OG 6, 8, 10 și 11, 16 și 27 din 2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția judecătorilor și consilierilor de probațiune.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că Statul Român nu a contestat și nici nu a încălcat drepturile solicitate de reclamanți.
Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamanților întrucât aceștia fac referire la acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale, sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul nr.OG 137/2000 și orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea art. 14 din Convenție, referitor la discriminare.
Părțile au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 365/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și în consecință, s-a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților, s-a admis acțiunea reclamanților, pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind obligați să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate ca urmare a majorării valorii sectoriale de referință de 5 % începând cu 01 ianuarie 2007 față de luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu 01 aprilie 2007 față de valoarea din luna martie 2007, cu 11 % începând cu 01 octombrie 2007 față de valoarea din luna septembrie 2007, reactualizate conform indicelui de inflație și cu aplicarea dobânzii legale la data plății efective. Pârâții au fost obligați să repare prejudiciul creat reclamanților prin neaplicarea acestor majorări, după cum urmează: pentru reclamantul se va avea în vedere perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007, pentru reclamanta - se va avea în vedere perioada 16 aprilie 2007 - 14 noiembrie 2008, pentru reclamanta (fostă ) se va avea în vedere perioada 16 aprilie 2007 - 25 ianuarie 2009, pentru reclamanții (fostă ) și se va avea în vedere perioada cu începere de la data de 16 aprilie 2007 până la data plății efective, pentru reclamanta C se va avea în vedere perioada 01 ianuarie 2007 - 15 martie 2009, iar pentru reclamanta se va avea în vedere perioada cu începere de la data de 01 ianuarie 2007 până la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre, Tribunalul Vasluia fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor este fondată având în vedere faptul că reclamanții au solicitat chiar obligarea acestui pârât la plata despăgubirilor.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Justiției este neîntemeiată întrucât, conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Astfel, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești se justifică prin atribuția acestuia de a elabora proiectul de buget propriu și prin calitatea sa de ordonator principal de credite pentru reclamanți.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, s-a reținut că, prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Astfel, potrivit acestui act normativ, salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998 s-au majorat în trei etape, respectiv: cu 5 % începând cu data de 01 ianuarie 2007, față de nivelul din decembrie 2006; cu 2 % începând cu data de 01 aprilie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 11 % începând cu data de 01.octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Așa cum rezultă din anexa II din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia.
Ori, de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți judecători și personalul auxiliar și de specialitate din justiție, aceștia aflându-se în situații comparabile.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul muncii, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definitivării și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nefiind necesar ca situația să fie similară.
În cauza de față, reclamanții sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii au dreptul la o salarizare echitabilă, fără limitări și restrângeri. Așadar, rezultă fără echivoc, c reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Prin nr.OG 10/2007, 11/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale.
Potrivit art. 16, alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se statuează că exercițiul drepturilor tuturor salariaților este apărat împotriva tuturor discriminărilor.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injustă a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Din examinarea textului legal (OG nr. 10/2007), precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, nu s-a reținut existența vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art. 1 lit. a, b și c din OG nr. 10/2007.
Așa fiind, instanța a reținut ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
aplicabile în speță sunt și dispozițiile art. 14 din CEDO care reglementează interzicerea discriminării.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici-o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici-un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici-o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici-o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În consecință, s-a reținut că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici-o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Reclamanții au mai solicitat repararea prejudiciului suferit prin reactualizarea sumelor conform indicelui de inflație și cu aplicarea dobânzii legale la data plății efective, cerere fondată, ținându-se cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație, cu acordarea dobânzii legale.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța a reținut ca întemeiată cererea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor.
În cazul de față se arată că, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării legale a acestuia pe anul 2007, constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, se invocă faptul că, prin deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 s-a constat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Recurentul mai invocă faptul că și prin decizia nr.1325/04.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile.
Mai mult, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Se mai invocă faptul că nici un criteriu dintre cele prevăzute de art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Curtea Constituțională, mai arată recurentul, a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și faptul că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui".
Câtă vreme reclamanții nu se află în situații similare și comparabile, atât din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
Recurentul mai arată că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților daune interese, cu încălcarea disp.art.1082 din Codul civil.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 și nr. 1325/04.12.2008 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i din OUG 137/2000.
În plus,tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Nu se poate reține astfel că, prin acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate, prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat recurentul-pârât invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În mod corect prima instanță a reținut că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii). Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Se reține astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, motiv prev. de art. 304 pct.9 Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în mod corect prima instanță a motivat aplicarea procentelor de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, în sensul că doar astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Se mai reține că, în mod corect instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a obligat Ministerul Justiției la plata sumelor solicitate cu aplicarea coeficientului de inflație, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 din Codul civil.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.365 din 26.03.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 18.08.2008;
Jud.fond: Tribunalul Iași: -;
- -.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
