Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 858/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 858/2008-

Ședința publică din 22 mai 2008

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

- -

- JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

- ---

- JUDECĂTOR 3: Trif

-

- judecător

- grefier

Pe rol fiind soluționarearecursului civilintrodus derecurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S - județul S M, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S M, cu sediul în S str. 1 - 2. nr. 6 județul S M și cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL al com. județul S M, PRIMARUL com. județul S M, ȘCOALA de Arte și Meserii, cu sediul în - județul S M, împotriva sentinței civile nr. 273/ din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. -/2007, având ca obiect: drepturi bănești,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, că intimatul reclamantINSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN Sa depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 20.05.2008, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza articolului 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția de tardivitate a recursului, după care rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.273/D din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. -/2007,fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR S M și PRIMARUL MUNICIPIULUI S

A fost admisă acțiunea reclamanților, reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, formulată împotriva pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, CONSILIUL LOCAL, PRIMARUL COMUNEI, ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, începând cu data de 01.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe, drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul plătit, actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Marea constatat că este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față atât ratione materiae, conform art. 2 lit. c proc.civ. cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 284 Codul muncii.

Înainte de examinarea pretenției concrete formulată de către părțile reclamante, instanța s-a considerat obligată să ofere un răspuns la chestiunea ridicată în fața sa, prin chiar acțiunea cu care a fost sesizată, referitoare la aplicabilitatea directă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național. Astfel, s-a concluzionat că răspunsul la această problemă este afirmativ, iar obținerea sa este facilă, decurgând, pe de o parte, din numărul M al textelor de lege care impun o atare concluzie și, pe de altă parte, din modul clar de redactare al normelor. Articolele 11 și 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art. 236 alin. 4, art. 238 alin. 2, art. 239, art. 241 alin. 1 lit. d și art. 243 din Codul muncii, dispun că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național constituie legea părților, că executarea contractului este obligatorie pentru părți, că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate, că prevederile acestora se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară și că contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. În circumstanțele legale descrise, tribunalul a conchis că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în corpul contractului individual de muncă.

Analizând pretențiile salariale reclamate, tribunalul a concluzionat că acestea sunt întemeiate. Potrivit art. 40 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Of. partea V nr. 5/29.01.2007 (), coeficientul minim de ierarhizare, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, este egal cu 2. Conform art. 40 alin. 2 din, coeficientul de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate. În consonanță cu art. 40 alin. 4 din, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007. Cum părțile aflate în litigiu nu au negociat salariul minim pe unitate la care să se aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut la alin. 1, dar cum, în conformitate cu disp. art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă, coeficientul de ierarhizare se va aplica la salariul de bază minim brut stabilit prin. În consecință, remunerația părților reclamante are drept componentă primară salariul de bază minim brut de 880 lei/lună.

În ceea ce privește cererea reclamanților de actualizare drepturilor salariale cu indicele de inflație, tribunalul a găsit-o, de asemenea, ca fiind întemeiată, cu argumentarea că între momentul scadenței obligației de acordare a dreptului și momentul plății efective a avut loc un proces notoriu de erodare a valorii leului, iar ideea de echitate și de executare cu bună credință a obligațiilor justifică reevaluarea creanței. În plus, instanța are în vedere și împrejurarea că principiul nominalismului monetar a fost abandonat chiar de către legiuitor (a se vedea spre exemplu disp. art. 371 indice 2 alin. 3.proc.civ.). Față de faptul că potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legii 84/1995, republicată, atât inspectoratului școlar, cât și consiliului județean, consiliului local și primarului le revin obligații în ceea ce privește administrarea actului de învățământ prin încadrarea cadrelor didactice, promovarea acestora și alocarea de fonduri pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ, instanța apreciază că au calitate procesuală pasivă și va respinge excepțiile invocate de aceștia. Afirmația pârâtei în sensul că nu ar avea calitate procesuală activă este susținută greșit, calitate procesuală activă în prezenta cauză o au reclamanții, pârâții printre care și - ȘCOALA CU. I-VIII " " S M au calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN S M, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, potrivit OUG nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază se desfășoară activitatea, urmând a avea loc după 1 ianuarie 2001, o regularizare cu bugetele locale a finanțării, după aprobarea legii bugetului pe anul 2001. Conform nr.HG 538/2001, prin hotărâre cu asistența și a Inspectoratului Școlar, Consiliul Județean va repartiza sumele defalcate, cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului.

Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, din sumele repartizate de consiliul județean din cele constituite de la bugetul de stat deci, nu poate face această repartizare decât în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat. Ca atare, nu poate fi obligat retroactiv la calculul și plata drepturilor salariale, întrucât nu are disponibilitatea de a repartiza la bugetul unităților administrative alte sume și în alt cuantum decât cele ce au fost aprobate prin legea bugetului de stat, deci, nu din bugetul propriu, altfel ar încălca legea iar sumele i s-ar imputa.

Art. 11 din Legea nr. 130/1996 este de natură a clarifica efectele, întinderea efectelor contractelor colective de muncă, fără a înlătura interpretarea, aplicarea normei speciale cu privire la faptul că, în scopul salarizării, acordării celorlalte drepturi, sindicatele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente, ori, investirea instanței cu o astfel de cerere, generează imixtiune.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 299 și următoarele, 304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Intimatul reclamantINSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S, prin întâmpinarea depusă la dosar, a aderat întru totul la recursul declarat de CONSILIUL JUDEȚEAN S Restul intimaților, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare.

Examinând sentința recurată prin prisma excepției de tardivitate, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Sentința recurată a fost comunicată recurentului la data de 22 februarie 2008, iar cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare în ziua de 10 martie 2008

Potrivit articolului 30 teza I Cod de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, o serie de legi speciale derogând de la termenul de recurs de drept comun. În speță este incident termenul instituit de articolul 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Acest termen nu a fost respectat de partea recurentă, prin urmare instanța urmează a respinge recursul ca fiind tardiv introdus, situația în care nu mai pot fi supuse analizei motivele de recurs axate pe fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca tardiv recursul civilintrodus derecurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S - județul S M, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S M, cu sediul în S str. 1 - 2. nr. 6 județul S M și cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL al com. județul S M, PRIMARUL com. județul S M, ȘCOALA de Arte și Meserii, cu sediul în - județul S M, împotriva sentinței civile nr. 273/D din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCAB I L

Pronunțată în ședința publică de azi, 22 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - --- -

decizie:./20.06.2008

Complet fond: -,

în 2 ex.: /10.07.2008

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 858/2008. Curtea de Apel Oradea