Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9945/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9945
Ședința publică de la 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S-INSTITUȚIA PRIMARULUI și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S, împotriva sentinței civile nr. 1107/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O și intimații pârâți GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3 S și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN O, având ca obiect "drepturi bănești"
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O, reprezentat de avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că, recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra fondului.
Avocat, pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului O l
CURT E
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1107 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, în numele reprezentanților, împotriva pârâților Grădinița cu program prelungit nr. 3 S Jud. O, Consiliul Local S, Primăria Mun. S - Instituția Primarului Jud. O și au fost obligați pârâții Grădinița cu program prelungit nr. 3 S, Consiliul Local al Mun. S Jud. O, Primăria Mun. S - Istituția Primarului jud. O, la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20.07.2007, reactualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, că salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii 128/1997 privind Statutul cadrului didactic.
Prin Ordonanța nr.11/2007 s-au stabilit creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ. Astfel, ordonanța a prevăzut că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea coeficientului de multiplicare în trei etape,respectiv pentru perioada 01.01.-31.03.2007, valoarea coeficientului este de 221,307 lei, pentru 01.04.-30.09.2007 valoarea este de 225,733 lei și pentru 01.10.-31.12.2007 - 259,593 lei. La art.9 s-a prevăzut că această ordonanță se aplică începând cu luna ianuarie 2007,iar ulterior aceasta a fost aprobată prin Legea nr.220/2007,act normativ care a modificat anexele privind coeficienții de multiplicare cu menținerea acelorași etape de acordare.
Față de aceste modificări legislative pârâtele au procedat la calcularea și acordarea acestor creșteri salariale, respectiv 10% începând cu 20.07.2007, apreciind că Legea nr.220/2007 nu poate opera retroactiv.
Văzând prevederile art.9 din această ordonanță instanța reține că termenul de aplicare a creșterilor salariale nu a fost modificat și potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se apreciază că prevederile acestui act normativ, așa cum a fost modificat, trebuie aplicate la data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01.01.2007.
Mai mult decât atât, prin art. 2 din Ordinul Ministerului Economiei și Cercetării nr.1350/2007 pentru aprobarea metodologiilor de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr.11/2007 s-a menționat că prevederile acestuia se aplică începând cu ianuarie 2007,chiar dacă acesta a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 509 din 30.07. 2007, respectiv ulterior Legii nr.220/2007 care a fost publicată în data de 17.07.2007.
De asemenea instanța a reținut că, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta deoarece acesta crește progresiv.
În speță, se reține că unitățile de învățământ nu au aplicat dispozițiile Legii nr.220/2007 care prevăd modificări ale coeficientului de multiplicare pentru perioada ianuarie - 20 iulie 2007, motivat de faptul că legea nu retroactivează.
Raportat la dispozițiile art. 16 pct.2 din Constituție, acțiunea formulată de sindicat în numele membrilor privind aplicarea dispozițiilor Legii 220/2007 este întemeiată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Consiliul Local S și Primarul Municipiului S - Instituția Primarului, criticând soluția primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivele de recurs susțin că finanțarea sistemului de învățământ revine bugetului de stat, drept consecință în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 nu sunt prevăzute fonduri.
Că nu au calitatea de finanțatori, ci doar calitatea de ordonatori principali de credite prin Direcția Generală Venituri și Cheltuieli, care procedează doar la deschideri de credite bugetare în urma solicitării centrelor bugetare din subordine și nu la plăți efective a bunurilor și serviciilor de care beneficiază acestea.
Precizează că Legea nr. 220/2007 intrat în vigoare în conformitate cu dispozițiile art. 78 din Constituția României la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Și potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".
Susține, de asemenea, că legiuitorul nu mai poate dispune ca o lege nou adoptată să se aplice retroactiv, astfel că Legea nr. 220/2007 nu poate fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2007, întrucât ar fi încălcat principiul neretroactivității legii.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 167 din Legea 84/1995 unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Din analiza acestui text de lege rezultă că ordonator de credite este Consiliul Județean Potrivit legilor anuale ale bugetelor de stat finanțarea școlilor speciale de învățământ se face din surse provenite de la bugetul de stat care sunt repartizate consiliului județean,acesta distribuindu-le apoi unităților respective.
Se reține că OG nr.11/31 ianuarie 2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii 128/1997, privind statutul personalului didactic a fost adoptată în temeiul art.1 pct.III.4 din legea 502/2006 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe publicate în Monitorul Oficial al României partea I nr.85 din 2 februarie 2007 cu modificări și completări.
Prin Legea 220/4 iulie 2007 pentru aprobarea OG 11/2007 s-au modificat, în ceea ce privește conținutul anexele 1.1, 1.2, 3,4 și 5.
În ceea ce privește anexa 1.2 valoarea coeficientului de multiplicare care este 1 nu s-a modificat în intervalul ianuarie - martie 2007, aprilie - septembrie 2007, octombrie - decembrie 2007. S-au modificat doar coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământul preuniversitar în funcție de vechimea în învățământ( exemplu: în OG 11/2007 la vechimea de 6-10 ani: 4,293, iar în legea 220/2007 la vechimea în învățământ de 6-10 ani:4,722).
Problema în litigiu este dacă coeficienții de multiplicare astfel cum au fost modificați prin Legea 220/2007, se aplică cu 01 ianuarie 2007 fără să se aducă atingere principiului neretroactivității legii prev.de art. 2 alin.2 și art.15 din Constituția României.
În art.115 pct.8 din Constituția revizuită care se referă la delegarea legislativă, s-a stabilit că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
În art.53 din Legea 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, introdus prin legea nr.189/2004 a fost adăugat alin.3 care dispune că: în cazul legilor prevăzute de art.115 alin.8 din Constituția României, republicată să se precizeze în cadrul dispozițiilor finale, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
Revenind OG 11/31 ianuarie 2007 se constată că prin Legea 220/2007 nu s-a adus nici o modificare art.9, astfel că ordonanța se aplică de la data cuprinsă în cuprinsul său și nu de la data de 17 iulie 2007, așa cum susține recurentul.
Textele legale invocate de recurent, respectiv art.15 alin.2 din Constituția României, art.11 alin.1 și 2 din legea 24/2000 sunt corecte, însă acestea trebuie coroborate și cu celelalte dispoziții anterior precizate, respectiv: art.115 pct.8 din Constituția revizuită și art.53 alin.3 din legea 24/2000 introdus prin legea 189/2004.
În mod corect instanța de fond a invocat în motivarea soluției adoptate și Ordinul nr. 1350 din 20 2007emis de Ministerul Educației și Cercetării, pentru aprobarea Metodologiei de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr.11/2007. În art. 2 din Ordin se arată că prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu luna ianuarie 2007, dispunându-se publicarea în Monitorul Oficial. Ordinul nu a fost contestat și de prevederile lui a beneficiat personalul didactic aflat în aceeași situație cu reclamantul, astfel că dispoz. art.16 din Constituție constituie un alt argument în susținerea admiterii acțiunii reclamantului.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S-INSTITUȚIA PRIMARULUI și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S, împotriva sentinței civile nr. 1107/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O și intimații pârâți GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3 S și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 2008.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /17.12.2008.
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Tamara Carmen