Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1027

Ședința publică din 17 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantele, -, și, împotriva sentinței civile nr. 479 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați SPITALUL CLINIC de OBSTETRICA și GINECOLOGIE "DR. ", AUTORITATEA SANITARĂ T și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B, având ca obiect drepturi salariale.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamantele recurente, -, și lipsă, avocat, consilier juridiv în reprezentarea pârâtului intimat Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Dr. ", lipsă fiind pârâții intimați Autoritatea de Sănătate T și Ministerul Economiei și Finanțelor

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar pârâtul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ost depusă întâmpinare.

Reprezentanta reclamantelor recurente solicită a fi recalificată întâmpinarea pârâtei intimate, dat fiind că aceasta a fost depusă cu depășirea termenului legal.

Instanța recalifică întâmpinarea depusă de pârâtul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, ca și concluzii scrise, având în vedere că aceasta a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 1141(2) Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantelor solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii. Arată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, neavând în vedere dispozițiile art. 26 alin. 1 din Norma privind structura funcțională a compartimentelor și serviciilor din spital, precum și art. 2 alin. 1 din Ordinul Administrației Publice nr. 1443/20005 din care se poate trage clar concluzia că sala de nașteri este parte integrantă din blocul operator și ca atare, reclamantele sunt îndreptățite la primirea sporului de 50% solicitat.

Reprezentanta pârâtului intimat Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Dr. " solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. A depus la dosar concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 1911/30/11.02.2008, reclamantele, precum și de intervenienta, a chemat în judecată pârâții Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie "Dr. ", Autoritatea Sanitară T și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței a se dispune obligarea pârâților la plata contravalorii sporului de 50% din salariul de bază, indexat și reactualizat la data plății reprezentând drepturi bănești neachitate pentru perioada 6.08.2005 și până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile și în continuare.

În fapt se arată că, între reclamante și pârâta 1 se derulează un raport de muncă, pe baza unui contract pe perioadă nedeterminată, desfășurând activitatea de asistente și infirmiere în cadrul a 4 clinici de obstetrică (la blocul de nașteri), din cadrul unității angajatoare.

Conform atribuțiunilor de serviciu, menționate în fișa postului, reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul blocului de nașteri, iar aceste activități sunt omonime cu activitățile desfășurate în cadrul blocului operator.

În acest sens, consideră că acest spor salarial de 50% din salariul de baza li se cuvine, fiind stabilit pentru personalul sanitar din cadrul blocului operator, așa cum este expres stipulat de textul de lege: pentru "personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator", se va stabili un spor de 50% din salariul de baza.

Se mai arată că, aceste sporuri solicitate sunt stabilite pentru activități cu risc ridicat la locul de muncă, sens în care învederează instanței faptul că efectuează operațiuni care implica risc de contaminare cu agenți patogeni, cu boli infecțioase etc. existând și precedente, întrucât personalul mediu (asistente) și personalul auxiliar de la sălile de nașteri din cadrul altor spitale cu profil Obstetrico-Ginecologic din țară primesc acest spor salarial de 50% din salariul de baza, fapt care creează în mod indubitabil o situație de discriminare.

În drept, se invoca dispozițiile Ordinului nr. 721/2005 CEDO, art. 41 Constituția României, art. 14 CEDO.

La termenul din data de 9.10.2008 reprezentanta reclamantelor a depus la dosar o cerere de intervenție în nume propriu a reclamantei, achiesând la cererea reclamantelor.

Prin sentința civilă nr. 749/19.02.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea civilă formulată de reclamante împotriva pârâților Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie "Dr. ", Autoritatea Sanitară T și Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanta împotriva acelorași pârâți, reținând:

În conformitate cu prevederile anexei 3, lit. B, pct. 14 din nr. 721/2005, reclamantele beneficiază de spor de 15% pentru încordare psihică foarte ridicată sau a cărui activitate se desfășoară în condiții deosebite, iar în conformitate cu prevederile anexei 2, lit. D, pct. 4 din același act normativ, sporul de 50% se acordă pentru condiții deosebit de periculoase.

După cum se poate observa, cele două sporuri sunt prevăzute în două anexe (filele 99 - 106 dosar) distincte, ceea ce rezultă că, activitatea unuia nu poate fi asimilată activității celuilalt loc de muncă și în consecință sporurile sunt diferite, astfel cum rezultă din speță, fapt ce reiese și din adresa Ministerului Sănătății Publice nr. XI/C/48507/05.09.2008 (fila 55 dosar).

Astfel, beneficiază de spor de 50% din salariul de baza personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator în baza prevederilor de la lit. D 4 din anexa nr. 2 la nr. 721/2005 (fila 106 dosar). Iar personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar (în speță reclamantele) din sala de nașteri în baza prevederilor de la punctul b 14 din anexa nr. 3 la nr. 721/2005, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, astfel, după cum se poate observa, categoriile de personal, locurile de munca și mărimea concretă a sporurilor au fost nominalizate de legiuitor având în vedere condițiile concrete în care își desfășoară activitatea fiecare în parte, respectiv cei din blocul operator și cei din sala de nașteri.

Cu atât mai mult cu cât, cele doua locuri de muncă sunt nominalizate în mod distinct denotă faptul că, activitatea unuia nu poate fi asimilată activității celuilalt loc de muncă, nefiind creată o stare de discriminare între cele două categorii de personal.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantele, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut că s-a reținut greșit starea de fapt și s-au aplicat greșit dispozițiile art. 26 din Norma privind structura funcțională a compartimentelor și serviciilor din spital, care prevede: "secția de obstetrică va fi amplasată la același nivel și în legătură directă cu blocul de nașteri și sala de operații pentru cezariene". În continuare art. 46 prevede "blocul operator grupează toate sălile de operații necesare diverselor specialități.". În aceste specialități este prevăzută și secția de obstetrică și ginecologie. În același sens, art. 2 alin. 1 din Ordinul Administrației Publice nr. 1443/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 12/2006 prevede "blocul operator grupează toate sălile de operații necesare diverselor specialități chirurgicale".

Față de cele de mai sus, au susținut recurentele, că se desprinde ideea că sala de nașteri este parte integrantă a blocului operator, astfel că se impunea admiterea acțiunii.

Pârâții Direcția Sanitară Publică T și Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, în esență susținând că locurile de muncă, sarcinile și condițiile de muncă ale reclamantelor sunt diferite de cele ale personalului din blocul operator, astfel că în mod corect s-a respins acțiunea.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, întrucât instanța de fond, reținând corect starea de fapt, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale.

Din probele dosarului nu rezultă că sala de nașteri se poate identifica cu blocul operator sau face parte din acesta.

Conform art. 1 din Ordinul Ministerul Sănătății nr. 1443/2005 și nr. 535/2008, care aprobă structura organizatorică a spitalului, blocul operator este structură de sine stătătoare a unității sanitare cu paturi.

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 721/2005 face distincție între locurile de muncă deosebit de periculoase, între care se încadrează blocul operator și pentru care se acordă sporul de 50%, conform anexei 2 lit. D pct. 4 și locurile de muncă în condiții deosebite pentru care se acordă sporul de 15%, conform anexei 3 lit. B pct. 14.

Faptul că legiuitorul a nominalizat locurile de muncă în mod distinct în funcție de condițiile concrete în care se desfășoară activitate, face ca susținerile reclamantelor să fie lipsite de temei, și aceasta, cu atât mai mult cu cât sporurile pentru condiții deosebit de periculoase se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, procedura de acordare a celor două sporuri fiind diferită.

Faptul că în norma invocată de recurente se prevede că secția de obstetrică este amplasată la același nivel și în legătură directă cu blocul de nașteri și sala de operații pentru cezariene, nu conduce la ideea că sala de nașteri este parte integrantă a blocului operator ci dimpotrivă, face distincție între acestea.

Actele normative invocate de recurente se referă la circuitele funcționale pe care trebuie să le îndeplinească o unitate spitalicească pentru a putea fi autorizată sanitar și nu permite asimilarea activității din blocul operator cu cea din sala de nașteri și nu pot fi interpretate în sensul de a înlătura reglementările din nr. 721/2005.

Prin urmare, recursul fiind nefondat, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantele, -, împotriva sentinței civile nr. 749 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -

aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă

pt. care semnează vicepreședinte pt. care semnează vicepreședinte

GREFIER,

- -

aflată în concediu de odihnă

pt. care semnează grefier șef secție

Red./20.07.2009

Tehnored. /2 ex./21.07.2009

Prima inst. -, - Trib.

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Timisoara