Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1119/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1119

Ședința publică de la 15 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Marin

Grefier

************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, G, -, -, G, împotriva sentinței civile nr. 3442 din 11.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind recurenții reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Avocat pentru intimat pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj ca fiind legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 3442 din 11.11.2009 a respins acțiunea privind pe reclamanții, G, -, -, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții, G, -, -, G, au fost salariații pârâtei și solicită acordarea unor drepturi salariale neacordate, actualizate cu indicele de inflație la data plății acestora.

Potrivit art. 176 din CCM la Nivel de pe anii 2005, 2006 și 2007 s-a stabilit că "Cu ocazia unor evenimente anule, Paști, Ziua Meseriei, Cul, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă".

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

(3) Condițiile și criticile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivelele inferioare.

(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a cuvenit introducerea lui în salariul de bază".

Articolul 187 din CCM la nivel de ramură au prevăzut ca:

"(1) Salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

(2) De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

(3) Cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivelele inferioare".

Din analiza contractelor colective de muncă la SC SA pe anii 2005 - 2007 în art. 168 alin. 4 rezultă că, în afară de suplimentările salariale acordate pentru sărbătorile de Paști și C despre care s-a stabilit că au fost introduse în salariul de bază pe anul 2003, "În funcție de profitul obținut potrivit legii, SA cu negocierea cu va acorda și alte suplimentări, adaosuri, stimulente".

Asupra excepțiilor invocate de pârâtă în întâmpinare;

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța a respins-o, cu următoarea motivare:

Dreptul pentru suplimentarea salarială de aprovizionare toamnă - iarnă s-a născut în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din CCM pe anul 1997.

În alin. 3 al aceluiași articol, s-a prevăzut că începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru "aprovizionarea de toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Reglementarea a fost negociată de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, sindicat și patronat, iar acest lucru rezultă și din adresa n 2412/29.05.1998 depusă de pârâtă la dosar, dar și din actele adiționale adoptate în continuate sau CCM la nivel inferior care nu au mai modificat condițiile și criticile de acordare acestui drept salarial.

De aceea, instanța a respins excepția formulată de către pârâtă considerând că asemenea negocieri au avut loc chiar și în ipoteza în care a fost fixat criteriul minimal de premiere la un salariu minim pe ramură stabilit conform CCM ramură.

Lipsa acestor negocieri, în concret, nu atrage în instanța lipsa dreptului reclamanților pentru a promova o asemenea acțiune.

Legat de excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a apreciat că nici aceasta nu poate fi susținută în condițiile în care, chiar textul și deci, voința părților le califică suplimentări salariale, așa cum am arătat mai sus.

Textul art. 176 din CCM ramură, califică plata contravalorii unei cote de gaze naturale determinate ca fiind un ajutor social care nu poate fi inclus în categoria despăgubirilor ci, mai degrabă, în categoria "alte adaosuri", așa cum prevede art. 155 din Codul muncii.

Calificând natura juridică a acestor drepturi bănești, instanța apreciază că termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c și nu art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, fiind de 3 ani de la nașterea dreptului.

Pentru aceste considerente a respins și această excepție.

Cu privire la fondul cauzei, așa cum s-a precizat mai sus, potrivit art. 168 alin. 3 CCM - RA 1997 "Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Art. 176 alin. 1 din același CCM a stabilit că "Începând cu 01.06. 1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Adresele nr. 2412/28.05.1998, 2520/03.06.1998, 1956/18.07.1997, 1738/21.07.1997, 1818/04.08.1997, confirmă stabilirea modului de calcul pentru aplicarea acestor articole în ceea ce privește includerea acestor drepturi în salariul de bază.

Pentru aceste motive părțile semnatare, sindicat și patronat, au prevăzut în continuare în contractele colective ce s-au încheiat ca " Fiecare din suplimentările salariale de la alin.1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996 republicată, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază".

De asemenea, aceeași precizare este prevăzută și pentru contravaloarea unei cote de gaze naturale determinată în sensul că aceasta se acordă numai dacă acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Astfel începând cu data de 1 iulie 1997, de comuna acord cu sindicatul, salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând suplimentarea aprovizionarea toamnă - iarnă și ajutorul reprezentând cota de gaze.

au fost majorate în procente diferite, iar ele au fost evidențiate în cărțile de muncă ale salariaților.

Pentru că au existat interpretări diferite în această perioadă prin contractul colectiv de muncă în vigoare de la 22.02.2008, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă nu mai este prevăzută, iar art. 176 alin. 1 confirmă că "Ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.

Prin urmare, începând cu anul 1997, prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel".

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, G, -, -, G, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond, respingând acțiunea, a reținut în mod greșit, că reclamanții din prezenta cauză fiind angajați ai - punct de lucru, preluați de către A B în anul 1999 nu li s-ar fi cuvenit acordarea acestor drepturi bănești, deoarece la data preluării, 01.10.1999 nu mai erau prevăzute distinct aceste drepturi și că, fiind preluați la o dată ulterioară, beneficiază de drepturile prevăzute în CCM la acea dată și nu pot pretinde drepturi ce nu mai sunt reglementate la data la care au devenit salariați ai unității pârâte.

Au menționat recurenții că sunt angajați ai A - punct de lucru, fiind preluați în anul 1999, conform Deciziei nr.878/29.10.1999 privind preluarea de personal prin transfer în interesul serviciului și Deciziei nr.11/03.11.1999, în care se menționează cu ce drepturi au fost preluați angajații sucursalei, iar din acestea rezultă cu certitudine că la preluare nu au beneficiat de prevederile dispozițiilor avute în vedere prin din anul 1997.

Au mai arătat recurenții că, în cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă din care a reieșit incontestabil că drepturile solicitate nu se regăsesc în salariul angajaților, în special al angajaților - punct de lucru C, ci au fost preluați în anul 1999.

Totodată, au arătat că dreptul salariaților este născut prin CCM la nivel de ramură și că, potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, astfel că deși CCM la nivel de unitate, suplimentarea salarială ce trebuia acordată în fiecare an pentru aprovizionarea toamna-iarna, nu a fost prevăzută, aceasta trebuia acordată, deoarece a fost expres menționată în CCM la nivel superior, adică la cel la nivel de ramură.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic contractual invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 și art.187 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007.

Potrivit Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.

(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.

(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.

La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.

Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:

"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.

În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".

În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.

Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.

Situația este asemnănătoare și în ceea ce privește contravaloarea cotei de gaze naturale.

Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și în art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Din adresele IP nr.24112/1998 și nr.1818 din 21 iulie 1997 rezultă faptul că, calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.

Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.

Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.

Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.

Este neîntemeiată critica recurenților în sensul că ei, fiind preluați în anul 1999 de la punctul de lucru al, la o dată deci ulterioară introducerii acestor drepturi în salariul de bază, nu ar fi beneficiat de drepturile bănești solicitate.

Așa cum corect reținut și instanța de fond, din momentul preluării, reclamanților, foști angajați ai, preluați în anul 1999 de A, li se aplică prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, inclusiv cu privire la cuantumul drepturilor salariale, astfel cum au fost majorate acestea prin diferitele acte adiționale sau prin includerile în salariu de bază a anumitor sporuri, prime sau alte suplimentări salariale, operate până la data preluării.

Prin urmare, salariul de bază al reclamanților, în urma preluării de către A în anul 1999, fiind determinat conform prevederilor CCM la nivel de unitate, după ce s-a prevăzut includerea în salariul de bază suplimentărilor salariale constând în contravaloarea cotă gaze și aprovizionarea toamnă-iarnă, nu putea decât să includă la rândul său aceste drepturi.

Decizia nr.11/03.11.1999 (fila 240) la care recurenții au făcut referire în motivele de recurs prevede doar introducerea în salariul de bază deja determinat a sporurilor de pericol de 15% și sporului de condiții grele 10%, dar nu constituie o dovadă în sensul că salariul de bază la data respectivă la care au fost adăugate aceste sporuri nu includea deja contravaloarea cotă gaze și aprovizionarea toamnă-iarnă, ca și salariile celorlalți angajați ai având incluse din anul 1997 drepturile salariale menționate.

Referitor la critica recurenților conform căreia instanța de fond nu a avut în vedere că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că drepturile salariale solicitate nu au fost incluse în salariul de bază, Curtea reține că proba cu expertiza tehnică nu are o valoare probatorie absolută, ci trebuie a fi evaluată în corelație cu celelalte mijloace de probă și se impune a-i fi recunoscută valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu acestea.

În cauză, înainte de determinarea cuantumului drepturilor salariale solicitate, se impunea stabilirea mai întâi a îndreptățirii reclamanților la acordarea acestora, ceea ce presupunea o interpretare și aplicare a prevederilor CCM și succesiunii acestora, iar din acest punct de vedere instanța de fond a făcut o apreciere corectă a probelor administrate, reținând că din înscrisurile de la dosar și din interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă rezultă includerea drepturilor solicitate în salariul de bază, expertiza necoroborându-se cu acestea.

În aceste condiții sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurenților în ceea ce privește fondull cauzei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, G, -, -, G, împotriva sentinței civile nr. 3442 din 11.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

2ex/

Red.jud.-

FD./

Președinte:Florența Carmen Cojocaru
Judecători:Florența Carmen Cojocaru, Lucian Bunea, Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1119/2010. Curtea de Apel Craiova