Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1297/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1297
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții G, A, și - toți cu domiciliul ales la.Av., în P,-, -.A,.13, județul P,împotriva sentinței civile nr.756 din data de 27 martie 2009 pronunțată de tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate recurenților reclamanți să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 10 iunie 2009, pronunțând următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de fațăă, constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantii G, A, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor reprezentand drepturi ale cuvenite și neacordate cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un u minim pe ramură pentru fiecare an în parte, c/valoarea unei cote de gaze naturale reprezentând ajutor material anual, sumă actualizată conform indicelui de inflație; c/valoarea abonamentului pe calea ferată sau auto pentru navetiști și diferența de indemnizație de concediere neachitată de pârâtă la momentul eliberării din serviciu, cu reactualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pe lângă ul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând în pretențiile sus-menționate și pe care pârâta nu le-a achitat.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza
art.283 lit.e Codul muncii, fiind prescris termenului de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în ul de bază, iar reclamanților li s-au achitat drepturile solicitate cu ocazia concedierii, ținându-se seama de vechimea fiecăruia în cadrul societății și de condițiile prevăzute de CCM și Planul Social.
Reclamanții au depus o precizare prin care au solicitat să se constate că pârâta datorează fiecăruia suma de 8474 lei cu titlu de cotă parte din profitul societății realizat pe anii 2005-200, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data scadenței până la plata efectivă, iar în ceea ce-i privește pe reclamanții disponibilizați, au solicitat ca pârâta să fie obligată la plata diferenței indemnizației de concediere care nu a fost achitata reclamanților în integralitatea sa, precum și obligarea pârâtei la plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă 2005-2007 și a drepturilor bănești reprezentând cota de benzină cuvenită fiecăruia pentru perioada 2005-2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
In ședința publică din 27.03.2009, reclamanții, prin apărător, și-au precizat din nou acțiunea în sensul că renunță la judecata cererii privind obligarea pârâtei la plata c/valorii abonamentului pe calea ferată și la cota parte din profit, instanța punând în discuția părților, excepțiile invocate pe care le-a unit cu fondul.
In cauză s-a administrat proba cu acte.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.756 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și exceptia lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă prin întâmpinare, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit susținerilor reclamanților, susțineri necontestate de pârâtă, aceștia au fost și sunt ații pârâtei, însă în anul 2005 nu au încasat drepturile ale reprezentând suplimentări ale pentru aprovizionare toamnă-iarnă, cota benzină și cota gaze naturale.
Potrivit art.176 din CCM 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă- iarnă) ații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor ale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmand ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabileasca condițiile și criteriile de acordare.
Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acordă în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor în ul de bază.
Din interpretarea acestui articol reise că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.
Totodată, în baza art.170 din CCM, ații din cadrul industriei petroliere, au dreptul la un ajutor material reprezentând c/valoarea unei cantități de 4000. de gaze naturale, anual.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut, că art. 50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana atului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere dupa cum urmează:de la 0 la 3 ani-1,5 i medii nete;de la 3 la 10 ani-trei i medii nete; peste 10 ani-cinci medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede că angajatii vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete finaciare cu titlu de indemnizații de concediere și anume:0,5-5 ani - opt i medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece i medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece brute pe.
A mai reținut instanța de fond, că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au fost și sunt ații pârâtei, celor disponibilizați contractele de muncă încetându-le în baza art.65 și 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.
A apreciat instanța de fond, că atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, înseamnă că pretenția lor de a fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiată.
De asemenea, instanța de fond a mai apreciat că susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzuta de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art. 4 din Planul social, nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru ați decât cele prevăzute de art.50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi ale.
Dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres ca pe lângă indemnizația de concediere prevazută de art.50 din CCM, fiecare at urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul social.
Ori, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana atului, aceleași drepturi ale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, întrucât motivele concedierilor nu țineau de persoana aților, în urma negocierilor s-a întocmit Planul Social prin care s-a decis ca ații să beneficieze de sume de bani mai mari cu titlu de indemnizații de concediere decât cele prevăzute de art.50 CCM, respectiv în funcție de vechimea fiecăruia, să beneficieze de un număr mai mare de i medii brute pe decât cele prevăzute prin art.50 CCM, negociindu-se astfel condiții mai avantajoase pentru ati și nicidecum să se cumuleze indemnizațiile de concediere.
Totodată, instanța de fond a reținut că reiese că s-a prevăzut în CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007 pentru ații pârâtei, faptul că li se acordă în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă o suplimentare a drepturilor ale sub forma unui adaos în sumă fixă, menționându-se totodată și modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condițiile și criteriile de acordare urmând să fie stabilite în CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
A apreciat instanța de fond, că din probele administrate nu rezultă dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, astfel pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri, este neintemeiata.
In ceea ce privește cererea referitoare la c/valoarea aprovizionării de toamnă-iarnă și c/valoarea cotei de gaze naturale, instanța de fond a reținut că atât timp din cât din probele administrate nu rezultă dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri, este neîntemeiată.
Prin urmare, tribunalul, ținând seama că reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM și negociate prin Planul social, și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.176 CCM la nivel de ramură, a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Totodată, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecatii, în condițiile în care reclamanții, în calitate de foști ați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să le achite toate drepturile ale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părți.
De asemenea, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care au invocat disp.art. 304 cod pr.civilă.
Au arătat recurenții, în esență, că înțeleg să critice hotărârea întrucât, pe de o parte că în mod greșit au fost respinse solicitările ca neîntemeiate, iar pe de altă parte, prima instanță nu a arătat în dispozitivul hotărârii care cerere a fost respinsă ca neîntemeiată, în raport de faptul că reclamanții și-au precizat de două ori acțiunea, iar în a doua precizare au arătat că renunță la anumite solicitări.
Sub un alt aspect, au mai susținut reclamanții, în mod greșit prima instanță a respins proba cu expertiză contabilă pe care au solicitat-o pentru că era necesară pentru lămurirea situației în condițiile în care sarcina probei revine angajatorului,iar acesta a dat dovadă de pasivitate.
Pentru aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare în sensul administrării tuturor probelor solicitate.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea și disp.art. 3041cod pr.civilă constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) ații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor ale al căror cuantum minim să fie de un u minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în ul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit aților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea ală prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997.
Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în ul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea ilor pentru trimestrul IV.
Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale, pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în u sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: i brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; i brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și i peste 2.000.000 lei-5%.
În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în ul de bază, conform telex 2412/1998 alături de o indexare ală de 5% de care au beneficiat toți ații, în temeiul nr.208/31.03.1998.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul al suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă ile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în ile brute de bază ale angajaților, prin efectul menținerii lui în ul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept al este revendicat din nou pentru anul 2005, a fost în mod legal și temeinic respinsă.
În ceea ce privește criticile referitoare la capătul de cerere privind contravaloarea cotei de gaze naturale,Curtea constată că nu pot fi reținute în cauză,în raport de următoarele considerente:
În privința dreptului reprezentând ajutorul material ce constă într-o cotă de gaze naturale,acesta a fost stabilit prin art.187 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de ramură energie electrică,termică, petrol și gaze nr.288/2006, în alin.2 din același articol stipulându-se că de acest drept beneficiază ații numai în cazul în care nu a fost compensat prin majorarea ului de bază.
Astfel cum a susținut intimata - pârâtă, atât la instanța fondului cât și în recurs, prin art.176 din s-a stabilit că " ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997".
În ceea ce privește capătul de cerere privind diferența de indemnizație de concediere, Curtea constată următoarele:
Recurenții-reclamanți au fost disponibilizați în urma unei concedieri colective, ocazie cu care au beneficiat, așa cum rezultă din acte, de plăți compensatorii conform art. 50 din CCM completate cu prevederile planului social, în funcție de vechimea aților.
Aceste plăți au fost stabilite prin planul social negociat între unitate și sindicat în conformitate cu disp. art. 68 și urm. Codul muncii și care s-a constituit ca o anexă la CCM.
Este adevărat că, la acea dată, respectiv luna noiembrie 2005, în CCM la art. 50 era prevăzut dreptul aților concediați din motive neimputabile la o indemnizație minimă de concediere calculată în raport cu vechimea în muncă.
Referitor la această indemnizație în CCM pe anul 2007 s-a prevăzut că aceasta se acordă numai în cazul concedierilor individuale, pentru ca în anul următor să se stabilească și faptul că nu este posibil cumulul între plățile compensatorii și indemnizația minimă de concediere.
Curtea reține că reclamanții nu puteau fi despăgubiți de două ori pentru același fapt, respectiv aceștia nu puteau primi două tipuri de plăți compensatorii la data disponibilizării, fiind evident faptul că dispozițiile privind plățile compensatorii din planul social, mult mai favorabile recurenților, au luat locul dispozițiilor art. 50 din CCM care aveau valoare de principiu și se aplicau în toate situațiile în care contractul individual de muncă înceta din motive neimputabile atului, indiferent că era vorba de o concediere individuală sau colectivă.
În măsura în care negocierea dintre patronat și sindicat, obligatorie în cazul concedierilor colective, ar fi avut în vedere cumulul celor două tipuri de despăgubiri, acest lucru ar fi fost expres prevăzut în planul social.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât planul social a fost considerat de părți și cu valoare de act adițional la contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că dispozitivul hotărârii nu este complet sens în care nu rezultă care capete de cerere au fost apreciate ca neîntemeiate, curtea reține că este neîntemeiată întrucât prima instanță în considerentele hotărârii a arătat că în mod concret s-a analizat toate pretențiile deduse judecății, luând în considerare toate precizările la acțiune așa cum au fostele învederate instanței de către reclamanți prin cererile de la filele 2-5, 15,47 aflate la dosarul de fond precum și prin susținerile orale ale avocatului lor cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 27.03.2009, fila 82 dosar fond.
Curtea constată, totodată, că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță în mod corect a stabilit situația de fapt dedusă judecății, pe baza probelor ce au fost administrate, neimpunându-se completarea cu probe noi așa cum au solicitat recurenții.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care, conform disp.art. 312 cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G, A, și - toți cu domiciliul ales la.Av., în P,-, -.A,.13, județul P,împotriva sentinței civile nr.756 din data de 27 martie 2009 pronunțată de tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Grefier șef secție
Red.
Tehnored.
2ex./6.07.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
- -
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
